• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Csaba Éber, MALAGROW: Ne așteptăm la o criză similară cu cea din 2008. Agricultura are capacitatea de a se finanța în continuare!

    agrointeligenta.ro

    Cercetarea și dezvoltarea din agricultură vor putea constitui în următorii ani locomotiva întregului domeniu – ne spune Csaba Éber, directorul economic al Malagrow. El consideră că în timp ce diferitele ramuri economice se confruntă cu dificultăți în perioada asta incertă și nu de puține ori recurg la tăierea fondurilor de dezvoltare, agricultura relativ stabilă rămâne pe mai departe un domeniu de perspectivă în acest sens. Așadar, inovarea în domeniu nu dă semne de încetinire. Elanul inovator probabil nu va fi frânt nici de criza curentă care până la urmă și-a făcut resimțită prezența și în acest domeniu.

    ”Ne așteptăm la repetarea scenariului crizei globale din 2008. Agricultura pare să fie și de această dată, pe toată durata crizei actuale ramura economică care va rămâne pe baricade și chiar mai mult decât atât. Va constitui locomotiva inovației pentru că are capacitatea de a se finanța în continuare”, explică Csaba Éber .

    În opinia managerului economic firmei Malagrow preocupat de găsirea celor mai noi soluții pentru suplimentarea substanțelor nutritive, sectoarele economice aflate în dificultate sunt nevoite să reducă fondurile alocate pentru dezvoltare, însă agricultura rămâne stabilă, de aceea se așteaptă ca studiile și cercetările științifice și inovările tehnologice să iasă chiar mai mult în evidență în următorii ani.

    „Inovarea în domeniul agrar a dat rezultate incredibile chiar și în anii, deceniile trecute. Acum rezultatele pot fi mai evidente, pentru că în această perioadă de criză foarte multe sectoare nu-și permit să finanțeze programe de cercetare de anvergură” – a ținut să precizeze.

    Poate cel mai concludent exemplu pentru ilustrarea tenacității cu care se lucrează în cercetarea agricolă în pofida crizei cauzate de coronavirus este dat de complexul de laboratoare al firmei Valagro din Italia care se află în curs de construcție. Complexul va fi unul din centrele de excelență în cercetare și dezvoltare agricolă și – în ciuda limitărilor impuse de epidemie – va fi finalizat în acest an. În calitate de partener al Valagro putem vedea cu claritate că efectele negative ale evenimentelor din Italia nu au împiedicat continuarea cercetărilor din regiune”.

    O perspectivă pe termen lung

    Csaba Éber este de părere că domeniul cercetării și dezvoltării este extrem de important în agricultură, mai ales pe termen lung. Actorii de vârf din agricultură și centrele de cercetare, companiile partenere și-au asumat această perspectivă și își desfășoară activitatea ca atare deja de decenii bune. Însă se pare că domeniul devine chiar mai dinamic în acești ani și nici actuala criză economică nu o va putea opri sau încetini.

    Deși economia în general trece printr-o perioadă dificilă în care activitățile se desfășoară tot mai greu, domeniul C+D lucrează în continuare. „Este și va fi nevoie de aceste activități și există în continuare oportunități de finanțare și fonduri dedicate” – precizează Csaba Éber .

    Nevoi globale

    Creșterea rapidă a populației în diferite părți ale globului și nevoile tot mai speciale ale unei clase de mijloc tot mai numeroasă sunt doi dintre factorii importanți care motivează cercetările din domeniu. Nevoia de alimente sănătoase și variate ne obligă să găsim soluții pentru creșterea capacității și eficientizarea producției. Răspunzând acestor nevoi structura agriculturii, profesionalizarea metodelor utilizate și îmbunătățirea randamentului s-au schimbat extrem de rapid în ultimii ani și au acumulat un rezervor imens de posibilități accesibil și în anii ce vin. De aceea experții vorbesc de o nouă revoluție agrară care se desfășoară chiar sub ochii noștri. Ne așteptăm ca elanul inovator și de dezvoltare agricolă să nu fie frânt nici în anii următori.

    Despre Malagrow

    Malagrow oferă biostimulanți extrem de performanți, îngrășăminte foliare și alte produse pentru fermierii de horticultură și distribuitorii săi din multe țări din Europa. Compania are peste 30 de ani de experiență internațională în sectorul horticol.. În România, Malagrow distribuie produsele Valagro care sunt fabricate în Italia.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața de cereale, la zi. Grâul DAP Constanța pornește săptămâna la 230 euro/tonă, porumbul e mai scump „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație Plata subvenției APIA la motorină. Cuantumul per litru scade după reducerea accizei, bugetul crește FAO reduce estimarea producției de cereale. Grâul și porumbul se scumpesc la nivel mondial

    Ultimele știri

    Preț surprinzător pentru un kilogram de cartofi bio vânduți într-un mare lanț de retail Subvenții APIA asigurate pentru micii fermieri. Plata obligatorie! Furt de combustibil de pe nave care tranzitau Dunărea. 2.500 litri de combustibil, găsite la percheziții Variola ovină se extinde de la o stână la alta. Sute de animale omorâte într-o singură fermă Femeie de 82 de ani – în comă după ce a fost lovită de un berbec din gospodărie