• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvern: Alocare de 120 de milioane de euro pentru centre de colectare a producției de la micii fermieri!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Guvernul vrea să investească 120 de milioane de euro pentru finanțarea depozitelor de comercializare a produselor agricole ! Potrivit unei măsuri stipulate în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, autoritățile vizează construcția a opt depozite regionale cu temperatură controlată pentru depozitarea, sortarea, ambalarea, etichetarea și comercializarea produselor agricole locale.

    Valoarea investiției este de 120 milioane de euro. Ministrul agricultruii, Adrian Oros, a declarat într-un interviu acordat pentru Agerpres că România este ”deficitară” la depozitarea fructelor şi a legumelor iar o măsură pentru corectarea acestei probleme va fi prinsă în noul Program Naţional Strategic.

    ”(…) Ne gândim la aceste facilităţi de procesare şi de depozitare. Din fericire, la producţie stăm bine, în aproape toate sectoarele de activitate, oamenii au învăţat să producă, dar problema care a fost dintotdeauna a fost cea a vânzării unor produse şi mai ales pentru cei care nu erau asociaţi în cooperative. Fenomenul este mult mai acut acum, pentru că a scăzut consumul. În afară de faptul că s-a închis sistemul HORECA şi mulţi producători mici erau nişaţi efectiv pe această relaţie, a intervenit şi restricţionarea persoanelor pe de o parte, dar şi comportamentul persoanelor s-a schimbat. Oricum, cred că şi după trecerea crizei, comportamentul de schimbare va fi diferit chiar şi în această zonă”, a arătat Oros.

    De precizat că o asftel de măsură a fost stipulată și de fostul Guvern iar suma de 100 milioane de euro era stipulată pentru investiția în pentru minim 10 unități de procesare legume-fructe și depozite frigorific. Acest program însă nu a mai fost pus în practică.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene

    Ultimele știri

    Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Fermierii care se gândesc să lase floarea-soarelui pe câmp până în primăvară Război total între ministrul Agriculturii și cel de Finanțe. Care sunt șansele lui Barbu de a rămâne ministru Producția de grâu durum scade, iar diferențele de calitate pot influența prețurile Meteorologii anunță îngheț, dar și temperaturi de până la 21 de grade. Prognoza pe două săptămâni