Se depun cererile pentru subvenția de 1.200 lei/cap animal, plătită pe an! Termen: 10 decembrie!
Roxana Dobre -Anunț pentru crescători: se depun cererile pentru subvenția de 1.200 lei/cap animal, plătită pe an, și la care termenul final pentru 2020 este de 10 decembrie! Fermierii crescători de suine autohtone din rasele Bazna și Mangalița pot depune la Direcțiile Agricole Județene (DAJ) cererile de înscriere, de plată și documentele justificative în programul de susținere a crescătorilor de porci de reproducție. Hotărârea se află în vigoare din 11 mai, iar termenul-limită final pentru depunerea documentelor menționate este 10 decembrie. Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României, în perioada 2020-2022.
Asociația crescătorilor de suine autohtone Mangalița și Bazna le reamintește fermierilor, printr-o postare pe pagina de Facebook că sunt rugați să se prezinte la Direcțiile Agricole Județene pentru a se înscrie în programul ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița”. Asociația le precizează crescătorilor și care sunt documentele necesare pentru accesarea programului de sprijin.
Crescătorii de suine au trei pași de parcurs până la încasarea banilor alocați prin programul de minimis: depunerea cererii de înscriere în program, depunerea cererii de plată și depunerea documentelor justificative. Toate aceste acte de depun la Direcțiile Agricole de care aparține fermierul.
Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă explică pe larg ce trebuie să faceți ca să obțineți această subvenție acordată pentru rasele Bazna și/sau Mangalița:
Schema de ajutor de minimis se aplică crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv: producătorilor agricoli PFA, II și IF sau producătorilor agricoli persoane juridice.
Valoarea ajutorului de minimis este de 1.200 lei/scroafă/an, cu condiția comercializării a minimum 4 purcei/ cap de scroafă/an la o greutate de minimum 8 kg/cap. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii și în cele două exerciții financiare precedente. Valoarea totală estimată a schemei de ajutor de minimis, pentru perioada 2020-2022, este de 4.000.000 lei. Strict pentru acest an, suma alocată este de 1.000.000 lei.
Cum se depune cererea de înscriere în program
Potrivit Hotărârii nr. 365/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița”, pentru perioada 2020-2022 cererea de înscriere în program se depune anual o singură dată, însoțită de următoarele documente:
- certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/ actul în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz, al solicitantului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, în copie, după caz;
- document din care rezultă că exploatația figurează înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE), cu animalele identificate și înregistrate în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor, eliberat de operatorul Sistemului național de identificare;
- documentul de înregistrare sanitar-veterinară/autorizația sanitar-veterinară, în copie, după caz;
- adeverință eliberată de asociația acreditată de Agenția Națională pentru Zootehnie pentru înființarea și menținerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea scroafelor în registrul genealogic al rasei, în secțiunea principală, detaliată pe crotalii;
- registrul exploatației completat la zi din care rezultă numărul de scroafe înscrise în registrul genealogic al rasei deținute, în copie;
- dovadă cont activ de disponibilități bancă/trezorerie.
Cererea de înscriere în program și documentele prevăzute mai sus pot fi transmise la DAJ, respectiv a municipiului București și prin fax sau poștă sau în format electronic prin e-mail. Mai departe,DAJ, respectiv a municipiului București înregistrează cererile, le verifică împreună cu documentele anexate și întocmesc Registrul unic pentru accesarea programului, care este gestionat de către un funcționar din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, numit prin decizie a directorului executiv.
Cum se depun cererea de plată și documentele justificative
Pentru primirea sprijinului beneficiarii, înregistrați în Registrul unic, depun cereri de plată la DAJ, respectiv a municipiului București, după livrarea produșilor obținuți de la scroafele eligibile înscrise în cererea de înscriere, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la încheierea lunii în care s-a realizat ultima livrare a purceilor, însoțite de copii ale următoarelor documente:
- factură de vânzare din care rezultă datele de identificare ale cumpărătorului si numărul de animale comercializate;
- avizul de însoțire din care rezultă numărul de purcei comercializați, greutatea totală/greutatea pe cap de animal comercializat și adresa exploatației cumpărătorului;
- documentul de mișcare animale vii reglementat de legislația sanitar-veterinară în vigoare;
- certificatul sanitar-veterinar pentru purceii comercializați;
- registrul de monte și fătări din care rezultă produșii livrați spre comercializare.
Cererile de plată și documentele justificative menționate mai sunt se depun până cel târziu la data de 10 decembrie a anului pentru care se depune cererea.
De menționat că HG nr. 9/2018 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc” a fost abrogată fiind înlocuită cu schema care se aplică în acest an.