• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Erik Fyrwald, CEO Syngenta, a lansat noul Good Growth Plan: ”Vrem să fim un lider în ceea ce privește ajutorul acordat fermierilor în lupta împotriva schimbărilor climatice!”

    agrointeligenta.ro -

    Erik Fyrwald, CEO-ul Grupului Syngenta, a lansat zilele trecute noul Good Growth Plan, precizând cu acest prilej că agricultura post-Covid are nevoie de inovație accelerată pentru a se reface mai ușor și pentru a combate schimbările climatice. Demersul Syngenta vine după ce în luna octombrie anul trecut, compania a anunțat că va investi 2 miliarde de dolari, în următorii cinci ani pentru dezvoltarea a cel puțin două tehnologii revoluționare, în fiecare an, în vederea reducerii contribuției agriculturii la schimbările climatice și pentru a ajuta sistemul producției alimentare să facă față solicitărilor plantetare.

    Potrivit unui comunicat de presă primit de la Grupul Syngenta, ”reziliența agriculturii a fost testată de COVID-19, făcând ca lupta împotriva schimbărilor climatice să fie mai importantă ca niciodată. Conform unui sondaj comandat de către Grupul Syngenta, 72% dintre fermieri la nivel global sunt îngrijorați în legătură cu impactul pe care schimbările climatice îl vor avea asupra capacității lor de a cultiva produse agro-alimentare în următorii cinci ani iar în Europa, 46% dintre fermieri precizează că presiunea suplimentară a pandemiei cu noul coronavirus le-a afectat substanțial activitatea”.

    72% dintre fermieri sunt îngrijorați de schimbările climatice

    Conform unui sondaj global realizat de Grupul Syngenta la care au participat fermieri cheie sau cu suprafețe însemnate din SUA, Franța, China, Brazilia, India și de pe tot teritoriul Africii, s-a constatat că 72% dintre aceștia sunt îngrijorați de impactul pe care schimbările climatice îl vor avea asupra producției agricole, asupra sănătății animalelor și capacității acestora de a face afaceri în următorii cinci ani.

    46% dintre fermieri au afacerile afectate de criza coronavirusului

    Fermierii de pretutindeni au fost nevoiți să facă față unei situații de neegalat din cauza pandemiei Covid-19. Un sondaj separat la care au participat fermierii europeni a scos la iveală că 46% dintre aceștia consideră că afacerile lor au fost afectate în mod semnificativ de pandemia de coronavirus. Cu toate acestea, 53% au declarat că schimbările climatice rămân prioritatea imediată, iar 63% au fost de acord că schimbările climatice vor avea un impact mai mare asupra activității lor decât Covid-19 în următorii cinci ani.

    Grupul Syngenta a lansat noul său Good Growth Plan

    La începutul lunii iulie, Grupul Syngenta a lansat noul său Good Growth Plan, plasând lupta împotriva schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității în centrul redresării agriculturii în urma efectelor economice și sociale ale restricțiilor Covid-19. Angajamentul anunțat de Syngenta de a investi 2 miliarde de dolari, în următorii cinci ani pentru dezvoltarea a cel puțin două tehnologii revoluționare în fiecare an devine acum parte integrantă din noul plan de sustenabilitate comunicat pentru următorii ani.

    Noul Good Growth Plan are mai multe obiective și anagajamente specifice, împărțite în patru domenii:

    • Accelerarea inovației pentru fermieri și natură.
    • investiții de $2 mld în inovații orientate spre o agricultură sustenabilă
    • aducerea pe piață a 2 technologii revoluționare sustenabile în fiecare an
    • depunerea eforturilor pentru asigurarea unui nivel minim de reziduuri în producție și mediu

    • Depunerea eforturilor pentru o agricultură neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon.
    • măsurarea și facilitarea păstrării carbonului în sol asociat activităților agricole
    • îmbunătățirea biodiversității și sănătății solului pe 3 millioane de hectare în fiecare an
    • reducerea cu 50% intensitatea de carbon a operațiunilor noastre până în 2030* (în prezent, obiectiv stabilit doar pentru Syngenta Crop Protection și Syngenta Seeds)

    • Ajutorarea oamenilor pentru a rămâne în siguranță și sănătoși
    • obiectiv zero incidente în cadrul operațiunilor noastre
    • instruirea a 8 milioane de operatori în fiecare an în legătură cu utilizarea în siguranță a produselor
    • străduința pentru condiții de muncă echitabile în cadrul lanțului nostru de aprovizionare

    • Parteneriatul pentru impact
    • construirea de parteneriate coezive și comunicarea obiectivelor de sustenabilite
    • organizarea dialogurilor legate de inovație pentru a asigura o consultare inclusivă cu privire la sustenabilitate
    • sustenabilitatea adresată la nivel de conducere și ca prioritate

    Reducere a emisiilor de carbon la 50% pentru toate operațiunile, până în 2030

    Planul include și angajamentul de a reduce intensitatea emisiilor de dioxid de carbon ale operațiunilor sale cu 50% până în 2030 pentru a veni în sprijinul obiectivelor Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Angajamentul Syngenta a fost validat și aprobat de Inițiativa privind obiectivele bazate pe știință (SBTi). De asemenea, Grupul Syngenta s-a raliat recent la Angajamentul SBTi de a preveni creșterea globală a temperaturii de peste 1,5 grade.

    Cu ocazia lansării noului plan de sustenabilitate, Erik Fyrwald, CEO-ul Grupului Syngenta a participat un eveniment online organizat de Euractiv la care a fost prezent și JanuszWojciechowski, Comisarul European pentru Agricultura.

    În cadrul conferinței on-line, Erik a vorbit despre noul plan de sustenabilitate pe care va invităm să-l urmăriți în continuare.

    Primul nostru plan, The Good Growth Plan, datează din 2013 și ne-am depășit aproape toate obiectivele, așa că acum lansăm următoarea noastră versiune, cea mai ambițioasă inițiativă de inovare din istoricul nostru de 256 de ani.

    Sondajul nostru recent, realizat de Ipsos, arată că 59% dintre fermieri spun că afacerea lor a fost deja afectată semnificativ de schimbările climatice, și ca 72% consideră că vor fi grav afectați în următorii 5 ani de această problemă extrem de dificilă. Și asta o face atât de importantă pentru prezent și pentru viitor. Și de aceea, în următorii 5 ani, vom face mai multe, în primul rând pentru a accelera inovația pentru fermieri și natură, în al doilea rând pentru tinde către o agricultură neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, în al treilea rând pentru a ajuta oamenii să rămână în siguranță și sănătoși și, în al patrulea rând, pentru a construi parteneriate cu voi cei de aici și nu numai, pentru impact.

    Iar acest lucru înseamnă că vom schimba fundamental modul în care privim inovația. De exemplu, până în 2030 vom reduce emisiile de carbon din operațiunile noastre cu 50%. Iar acum lucrăm cu organizații, precum Nature Conservancy, pentru a readuce în producție 1 milion de hectare de teren degradat în Brazilia, pentru a încuraja reîmpădurirea și pentru a descuraja defrișarea. Cu Solidaridad, în Columbia, contribuim la creșterea semnificativă a veniturilor micilor fermieri în vârstă, deoarece îi ajutăm să cultive cafeaua cu practici mai durabile pentru mediu.

    Pentru Europa, înseamnă că ne dedicăm reducerii amprentei de carbon a agriculturii și creșterii biodiversității în mai multe feluri. De exemplu, ne vom extinde accesibilitatea către fermieri, pentru a-i instrui cu privire la utilizarea sigură și aplicarea cu precizie, pentru a minimaliza utilizarea pesticidelor, pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivelor Comisiei. Și vom aduce pe piață noi pesticide, care sunt mai eficiente și mai sigure, la niveluri mai mici de utilizare.

    Phillips McDougal a stabilit că în ultimii 50 de ani inovațiile referitoare la pesticide de la Syngenta, și de la alți actori din industrie, au redus volumul de pesticide cu 95% per hectar. Și vom continua să impulsionăm aceste reduceri. De asemenea, vom investi mai mult în soluții biologice și în inovații pentru semințe, astfel încât să fie nevoie de mai puțină apă, de mai puțin îngrășământ cu azot și de mai puține pesticide chimice sintetice. Avem ambiția de a dezvolta prima soluție entomologică digitală de acest fel, astfel încât împreună cu fermierii și ONG-urile, și cu alți parteneri, să putem construi o rețea la nivelul UE, cu date reale, pentru a măsura impactul agriculturii asupra biodiversității și modul în care o putem proteja, putând cultiva în continuare suficientă hrană.

    Acum, în legătură cu angajamentul Comisiei de a dedica 25% din teren pentru producția ecologică, susținem agricultura ecologică, deoarece suntem unul dintre principalii furnizori de pesticide și semințe organice și vom face mai mult în acest segment valoric ridicat. Dar, chiar și așa, nu credem că doar ecologismul poate îndeplini aspirațiile noastre comune atunci când vine vorba despre abordarea schimbărilor climatice și asigurarea de hrană suficientă și sănătoasă la prețuri accesibile.

    Așadar, ca parte a planului nostru The Good Growth Plan, vom crea împreună cu fermierii, și de-a lungul lanțului valoric alimentar, un sistem agricol scalabil alternativ, bazat pe cinci proiecte inițiale, care îndeplinește obiectivele Uniunii Europene privind schimbările climatice, protecția mediului, biodiversitatea și așteptările consumatorilor și care este profitabil pentru agricultori. Acestea sunt angajamente reale pentru noi, nu doar cuvinte, și nu putem livra niciunul dintre ele pe cont propriu, ci ne putem baza pe mai mulți parteneri pentru a atinge ambiția noastră. Parteneri care ne vor trage la răspundere în timpul colaborării pentru a livra a ceea ce am stabilit aici astăzi. Și vă rog ca fiecare dintre voi să ne tragă la răspundere. Vreau, și vrem, ca Syngenta să fie un lider al industriei în ceea ce privește ajutorul acordat fermierilor pentru lupta împotriva schimbărilor climatice. Momentul este acum, iar timpul trece”, a spus Erik Fyrwald, CEO-ul Grupului Syngenta, în cadrul dezbaterii organizare de Euractiv.com.

    Compania Syngenta are peste 250 ani de activitate

    Grupul Syngenta este una dintre cele mai importante companii de inovare în domeniul agriculturii din lume, cu peste 250 de ani de activitate. Cei 48.000 de angajați din peste 100 de țări se străduiesc să transforme agricultura prin produse și tehnologii avansate care joacă un rol esențial în a permite lanțului alimentar să hrănească lumea în siguranță, în mod sustenabil și cu respect pentru planeta noastră. Cu sediul social în Elveția și cu capital chinezesc, Grupul este format din patru unități puternice de business – Syngenta Crop Protection cu sediul în Elveția, Syngenta Seeds cu sediul în Statele Unite, ADAMA cu sediul în Israel și Syngenta Group China – care oferă modalități în industrie de top pentru deservirea clienților de pretutindeni.


    Te-ar mai putea interesa

    Start cereri la APIA pentru ajutorul de 200 de lei/bovină și 70 de lei/ovină Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe Prima tranșă din subvențiile-bonus achitate fermierilor. Sumele virate în conturi

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații