• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutorul pentru oieri 2020. Calcule la APIA: 5 lei sau 10 lei pe cap de ovină?

    Roxana Dobre -

    Noi calcule pentru oieri privind împărțirea banilor pentru lână. Așa cum oficialii de la Ministerul Agriculturii au promis, banii care erau alocați pentru ajutorul de stat pentru lâna valorificată către centre, vor fi redirecționați ca plată pe cap de animal. Astfel, programul a fost suspendat, dar oierii au primit asigurări că banii nu se pierd ci vor fi achitați direct către ciobani astfel evitându-se intervenția samsarilor care au avut mai mult de câștigat de pe urma finanțării de la stat, decât crescătorii de oi.

    Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Scarlat, a declarat recent că oierii vor primi 10 lei pe cap de ovină, sumă achitată în limita a 500 de animale eligibile/exploatație.  Oficialul a menționat însă că oierii ar putea ”avea o surpriză” și suma ar fi majorată chiar la 10 lei. Până în prezent discuțiile oficiale au fost purtate însă pe ajutorul de 5 lei, cel care este trecut și în draftul de proiect de lege.

    Oierii vor fi chemați săptămâna viitoare la discuții privind ajutoarele din sector

    Ionică Nechifor, secretarul general al Romovis, ne-a declarat că oierii vor fi chemați la discuții pe marginea acestor ajutoare. ”Suma de 5 lei provine din bugetul alocat pentru ajutorul de stat la lână. Astăzi nu am discutat pe acest subiect dar am convenit ca săptămâna viitoare să discutăm despre noile măsuri din zootehnie. Din punctul de vedere cei 10 lei erau pentru lână dar înțeles că șe lucrează la niște măsuri pentru perioada aceasta de criză, atât la bovine cât și la ovine. Au promis că nu vor da drumul la nimic până nu discută cu noi, crescătorii. Din informațiile noastre, domnul secretar de stat George Scarlat a întrebat la APIA care este bugetul disponibil și s-a stabilit ca din banii pentru lână să se achite un ajutor 5 lei pe cap de animal, la toți fermierii care au solicitat ANT. Sigur, suma nu intră în ANT, banii fiind plătiți pe o schemă separată prin APIA. Plafonul pentru numărul de animale este de 500 de capete eligibile. Separat așteptăm măcar un ajutor de 10 euro pentru banii de la UE care sunt alocați pentru despăgubirile provocate de criza COVID-19”, ne-a precizat Ionică Nechifor.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale