Producerea și întreținerea plantelor lemnoase (arbori și arbuști) la ghiveci!
Răzvan Coțianu -
Producerea materialului biologic în containere sau recipiente de cultură a fost iniţiată de la mijlocul secolului trecut. Sistemul de cultură s-a extins la plantele lemnoase și constă în obținerea arborilor şi arbuştilor ornamentali ca plante în containere de diferite mărimi, suficient formate şi capabile să fie direct folosite în anumite amenajări peisagistice, în special grădini particulare.
Cultivarea plantelor în containere necesită recipiente uşoare, rezistente, inerte chimic, din materiale cu bilanţ termic bun şi favorabile păstrării umidităţii substratului; în acelaşi timp, ele trebuie să permită scoaterea uşoară a plantelor. Pentru substraturile de cultură, se folosesc diferite reţete în care se regăsesc: pământul de ţelină (20-25% argilă), turba, scoarţă de lemn dur (fragmente de 10 mm, tratate cu azotat de amoniu), perlit, nisip, vermiculit, polistiren expandat.
În urma cercetărilor întreprinse, Ana Felicia Iliescu (2005) menționează următoarele reţete pentru realizarea substratului: scoarţă de pin şi nisip (raport 2:1), scoarţă de pin, turbă, nisip, perlit (3:2:3:1), pământ de ţelină, turbă, nisip (1:1:1), pământ de ţelină, turbă, perlit, aşchii de lemn dur (1:1:1:1), pentru speciile Ericaceae (Erica carnea – Erica), turbă 1 m3, vermiculit 1 m3, praf de dolomit 5,7 kg, superfosfat 1,15 kg, îngrăşământ complex (5-10-5) 3,3-14 kg și nu în ultimul rând turbă 1 m3, carbonat de calciu 1,1 kg, carbonat de magneziu 0,19 kg, bicarbonat de potasiu 0,67 kg, fosfat de amoniu 0,44 kg. La preparare unele amestecuri se pot completa cu îngrăşăminte cu acţiune lentă şi prelungită: gunoi de grajd bine descompus, făină de coarne sau de oase etc.
Administrarea de îngrăşăminte se realizează în funcţie de substratul sau amestecul utilizat şi plantele cultivate. În opinia Anei Iliescu (2005), pentru substraturile cu capacitate de schimb cationic mică (turbă + materii minerale) se adoptă fertilizarea cu soluţii nutritive. Pe substraturile active, cu capacitate de schimb cationic foarte mare (ex: turbă+pământ de ţelină+nisip în raport 6:3:1) este indicată folosirea de îngrăşăminte cu eliberare lentă a elementelor nutritive, prin încorporare în substrat. Fertilizarea se repetă la sfârşitul perioadei de acţiune a acestora, de obicei în anul următor de cul¬tură, îngrăşământul (activ pentru 6 luni) fiind administrat la suprafaţă, în fiecare container.
Pentru fertilizarea fazială prin sistemul de irigare prin picurare se folosesc soluţii de îngrăşăminte obişnuite, cu concentraţie slabă. Concentraţiile nu trebuie în general să depăşească 0,2%. Sunt obligatorii analize periodice pentru evitarea acumulărilor în substrat a ionilor de Na, Cl, Ca; pH-ul trebuie determinat permanent, în funcţie de modificările care survin în timpul culturii. Speciile care nu tolerează insolaţia puternică se protejează cu plase de umbrire, pe schelete montate deasupra suprafeţelor cu containere. În timpul iernii speciile mai sensibile la ger pot fi transportate în spații protejate. La speciile mai rezistente, protejarea de îngheţ excesiv a rădăcinilor se realizează prin aşternerea unui mulci de paie sau frunze.
Formarea părţii aeriene se realizează la fel ca în culturile din teren. Deosebirea constă în faptul că se intervine mai ales prin operaţii și/sau tăieri în verde. Sistemul radicular se formează prin transplantările succesive (Iliescu, 2005). Este esențial să se evite stocarea pe timp îndelungat a plantelor în containere prea mici, care poate determina creşterea rădăcinilor în spirală, la limita pereţilor vasului, cu consecinţe negative majore.
