• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Măsurile antiincendiu ce devin obligatorii în toate stupinele începând de luna viitoare!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Apicultorii au de respectat noi norme privind amplasarea stupinelor. Din 21 august crescătorii de albine trebuie să își alinieze exploatațiile conform Ordinului 182 din 30 iunie 2020, prin care sunt aprobate ”Normele de prevenirea și stingerea incendiilor specifice activităților sectoarelor din domeniul agricol”.

    Potrivit documentului emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a fost publicat în Monitorul Oficial pe 22 iulie, apicultorii trebuie să respecte obligatoriu următoarele prevederi privind amplasarea stupinelor:

    -Stupinele se amplasează cât mai departe de drumuri circulate, de unitățile de producție cu profil chimic sau siderugic;
    -Zona stupinei se împrejmuiește și nu se va permite depozitarea produselor chimice iritante, alcool, combustibil, lubrifianți, lacuri, vopsele.

    Ce măsuri trebuie să mai ia apicultorii 

    Aceeași sursă mai prevede că, în timpul deschiderii stupului și intervenției cu afumătorul se va scoate scoate cu atenție rama din stup, iar afumarea și observarea albinelor se fac la o distanță de circa 4 m spre a evita căderea scânteilor în interiorul stupului. În plus se mai specifică faptul că transportul albinelor se va face cu vehicule în bună stare de funcționare, însoțitorul având afumătorul la îndemână, precum și echipamentul individual de protecție și unelte pentru eventualele reparații.

    Stupii vor fi prevăzuți cu dispozitive de închidere, lăsându-se numai orificii pentru aer, prevăzute cu site metalice.

    De precizat că măsurile antiincendiu incluse în anexa Ordinului 182 din 2020 vin ca reguli suplimentare pe lângă normele deja în vigoare prin legislația dedicată apiculturii.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă