• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lista oficială a schemelor de plată și a sumelor pentru fermieri!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat sâmbătă, 22 august, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Sibiu, care sunt schemele și sumele pe care fermierii le vor primi în perioada următoare la despăgubiri pentru secetă dar și din cauza pandemiei de COVID-19.

    „Anul acesta la minister avem trei direcții de activitate. Pe deoparte trebuie să despăgubim pe toți cei care au înregistrat pierderi și datorită secetei, dar din fericire în județul dumneavoastră s-a întâmplat într-un grad mai redus, dar îi despăgubim și pe cei care au avut de pierdut datorită evoluției pandemiei. Chiar dacă activitatea nu a fost întreruptă sau înregistrat pierderi, iar unii dintre fermieri în anumite sectoare de activitate au pierderi însemnate și așa cum am promis o să compensăm toate acele pierderi”, a spus Adrian Oros în cadrul conferinței de presă, potrivit www.turnulsfatului.ro.

    Cu privire la despăgubiri, Adrian Oros spune că la rectificarea de buget Ministerul Agriculturii a primit cea mai mare alocare, peste 3,4 miliarde lei a fost bani suficienți pentru a continua activitatea pe toate programele aflate în desfășurare, pentru despăgubirile în sectoarele unde agricultura a fost afectată de secetă, acolo unde s-au alocat 850 de milioane de lei, pentru plata avansului la subvențiile din campania 2020, care va fi plătit mai devreme de luna octombrie, așa cum era plătit până acum.

    „De asemenea pentru fiecare sector de activitate care a fost indirect afectat de evoluția pandemiei vom oferi compensații atât pentru sectorul bovine unde avem 40 de milioane de euro pe care o să împărțim în mod cât mai echilibrat și echitabil pentru fiecare fermă în parte, pentru sector ovine unde avem bani europeni, aproximativ 56 de milioane de euro cu 35 de milioane de lei, bani de la bugetul național, pentru sectorul de creștere a porcului unde am alocat 119 milioane de lei, pentru sectorul pasăre, 109 milioane de lei și pentru apicultură, 50 de milioane de lei, aproximativ 25 de lei pe familia de albine”, a mai spus ministru.

    Despre banii alocați oierilor Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici: Ajutor ovine 2020: ce sume primesc oierii!

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii, obligați pentru APIA să demonstreze că au cumpărat sămânță, motorină sau îngrășăminte Prețul porumbului în portul Constanța a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani Vin ploile? Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie – ANM a publicat prognoza Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale Armor, taurul Limousine care s-a licitat cu 10.800 de euro. ”Mergeam până la final, indiferent de sumă”

    Ultimele știri

    Fondurile Mici Fermieri – achiziții simple s-au epuizat. AFIR a închis depunerea acestor proiecte APIA: 15 octombrie, termen limită pentru depunerea cererilor pentru intervenția ISV-03 Agricover a lansat Agricover Pay, prima platformă financiară din Europa dedicată fermierilor! Reguli noi pentru cereale în Portul Constanța. Trenurile și TIR-urile – programate în funcție de nave Snack Attack: de la vaporul cu grâu la raftul lumii