• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii: Alegerile la Camerele Agricole vor avea loc după alegerile locale!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Alegerile pentru componenţa şi conducerea camerelor agricole vor avea loc după alegerile locale, a promis ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Proiectul de lege a trecut la Camera Deputaţilor de Comisia pentru agricultură şi doar un vot îl desparte de aprobarea în plen.

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a vorbit vineri – 7 august, în cadrul unei conferințe de presă, aflată pe agenda vizitei sale în județul Argeș, și care s-a desfășurat la Instituția Prefectului, despre necesitatea înființării Camerelor Agricole. Ministrul de resort a recunoscut că ingerința unor instituții publice în problemele fermierilor, uneori, mai mult încurcă, și că aceste Camere Agricole, active în toată Europa, ar fi utile și în România.

    ”Am spus că suntem 14.600 de bugetari, atâția suntem, care gestionăm o agricultură care este eminamente privată. Din acest punct de vedere cred că suntem țara cea mai birocratică, eu mă refer la agricultură, nu-mi dau cu părerea în alte domenii, dar să ai 14.600 de oameni care gestionează de la stat o activitate eminamente privată, mi se pare mult în anii 2020. Tocmai de aceea eu am militat și voi milita pentru apariția camerelor agricole. În toată Europa există aceste camere agricole care reprezintă niște entități private, care reprezintă cu adevărat problemele fermierilor dintr-o anumită zonă, dar rezolvă foarte multe probleme de ecosistem, probleme de relații între fermieri, pe care statul, prin oamenii pe care-i are, niciodată nu le poate rezolva, de multe ori le încurcă. Aceste camere agricole trebuiau să apară mai demult, a fost o lege prin 2009, s-au amânat”, a spus ministrul Adrian Oros.

    CITIŢI ŞI: Alexandru Stănescu, Camera Deputaților: Legea Camerelor Agricole a fost adoptată în Comisia pentru Agricultură!

    Totodată, șeful Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a punctat că alegerile pentru Camerele Agricole, nu se vor suprapune cu alegerile locale, tocmai pentru a evita o politizare a acestor entități, menite să preia din problemele fermierilor spre rezolvare la nivel local.

    ”Sper, după ce trece această perioadă a alegerilor, pentru că nu vrem să suprapunem alegerile la Camerele Agricole cu alegerile politice pentru că iar denaturăm sensul acestor Camere Agricole. Să apară aceste entități, care sigur, la început vor fi mai firave, dar, dacă avem grijă de ele să crească, în câțiva ani de zile, pot să rezolve foarte multe dintre problemele pe care alte instituții nu le pot rezolva. Eu am observat, de câte ori încerci să rezolvi o problemă, de cele mai multe ori o încurci. Statul trebuie să rămână activ. Statul dacă și fluieră și încearcă să bată, sau să dea penalty-uri, de multe ori greșește, așa că este una dintre prioritățile guvernării noastre și cu siguranță aceste camere agricole vor apărea și o să își demonstreze utilitatea așa cum o demonstrează în toată Europa. Suntem singura țară care avem atât de multe entități publice care gestionează agricultura”, a menționat ministrul Agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Oierii din ROMOVIS cer demisia conducerii ANSVSA și intervenția premierului Bolojan și a președintelui Dan pentru deblocarea exporturilor de ovine Rareș Bogdan: „Blocarea exporturilor de oi din România servește pe tavă Spaniei contracte uriașe” Mirajul Chinei pe piața laptelui: 14 fabrici autorizate, niciun contract. Modelul Bulgariei, replicat în România? Lege în Parlament: Construcțiile ridicate pe terenuri agricole pot intra în legalitate prin plata unei taxe Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii!

    Ultimele știri

    Conferință internațională despre sustenabilitatea tehnologiilor agricole la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru Carrefour România introduce reduceri pe termen nelimitat: sute de produse cu discounturi progresive Unul dintre cei mai mari furnizori din UE vrea să oprească exporturile de purcei Speranță pentru micii fermieri din Bucovina: noi procesatori s-au arătat interesați să le preia laptele Super El Niño ar putea lovi agricultura mondială și împinge în sus prețurile cerealelor