• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenție COVID-19 pentru crescătorii de porci: 100 euro/UVM, plată maximă – 100.000 euro/fermă!

    Roxana Dobre -

    Crescătorii de porci primesc ajutor de stat în 2020! Conform unui proiect de Ordonanță de Urgență postat în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), astăzi, miercuri – 12 august, fermierii care au avut pierderi din cauza crizei de COVID-19 vor încasa de la stat 100 euro/UVM, echivalent în lei la cursul Băncii Naţionale a României valabil la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

    Conform documentului MADR, pentru fiecare beneficiar valoarea ajutorului nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro, iar cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM, echivalent în lei. Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 131.760.000 de lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2020.

    Beneficiarii ajutorului sunt întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, după caz, precum şi persoanelor juridice care desfăşoară activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor.

    Perioada de depunere a cererilor şi a documentelor justificative este de 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020. Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2020, dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la APIA.

    Documentele menționate se depun la centrele județene APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, care virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor, conform legislaţiei în vigoare.

    Care sunt condițiile de eligibilitate pentru ajutorul de stat

    Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de stat beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
    a) să dețină exploatație cu cod ANSVSA înregistrată/autorizată sanitar veterinar;
    b) să desfășoare activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor în semestrul I al anului 2020, cu excepția celor care dețin exploatații aflate în imposibilitate de populare din cauza măsurilor de restricție sanitare veterinare generate de evoluția pestei porcine africane;
    c) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01);
    d) nu se afla în dificultate, (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019.

    Potrivit MADR, ajutorul de stat se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, funcție de categoriile de suine, respectiv, suine la îngrășat și animale de reproducție. Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro. Cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM, echivalent în lei, ratele de conversie fiind 0,3 UVM pentru porc gras, 0,5 UVM pentru animale de reproducție (scroafe și scrofițe).

    Perioada de valabilitate a schemei este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și data de 31 decembrie 2020.

    Cererile se depun la APIA

    Beneficiarii depun cererea de solicitare a ajutorului de stat, la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, pe rază căruia își are sediul social sau la centrul județean al APIA, unde a depus cererea de solicitare pentru măsura 14 – Bunăstarea animalelor – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor din cadrul PNDR 2014-2020, însoţită de următoarele documente:
    a) copie de pe certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al beneficiarului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal/împuternicitului;
    b) copie de pe documentul de înregistrare sanitar-veterinară/autorizația sanitar-veterinară, după caz;
    c) mișcarea animalelor pe o lună din semestrul I al anului 2020, din care să rezulte că a desfășurat activitate de creștere a suinelor, însușită de conducătorul unității;
    d) copia schiţei grajdului/halei pentru fiecare exploataţie cu cod ANSVSA asumată de beneficiar prin semnătură, din care să reiasă adresa, suprafaţa utilă a spaţiilor de crestere pentru beneficiarii care au accesat M 14.
    e) copia schiței validată de beneficiar aferentă locurilor de cazare, calculate conform prevederilor Ordinului președintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.  202/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte standarde minime pentru protecţia porcinelor, cu modificările și completările ulterioare, pentru spațiile de cazare care nu se află în M14;
    f) documentele justificative care atestă instituirea restricțiilor sanitare veterinare privind popularea cu suine în semestrul I al anului 2020, dacă este cazul;
    g) coordonate bancare/trezorerie;
    h) pentru beneficiarii care au accesat măsura 14 – Bunăstarea animalelor – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, din cadrul Programului Național De Dezvoltare Rurală –PNDR, 2014- 2020, copiile documentelor prevăzute la lit.a), b), c), d) și g) depuse împreună cu cererea de plată/deconturile justificative rămân valabile și pentru această schemă. APIA va prelua datele operate şi verificate din aplicaţia electronică de gestionare a măsurii M14 – Bunăstarea animalelor – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, din cadrul PNDR 2014-2020, referitoare la documentele beneficiarilor pentru exploataţiile cu cod ANSVSA.

    Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative pot fi transmise la centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, și prin fax, poștă sau în format scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentelui transmis.

    În situaţia în care beneficiarii deţin mai multe exploatații de creștere a suinelor cu coduri ANSVSA situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale din judeţe diferite, aceştia depun o singură cerere la centrul judeţean al APIA pe raza căruia își are sediul social sau la centrul județean al APIA unde a depus cererea de solicitare pentru măsura 14 – Bunăstarea animalelor – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, din cadrul PNDR 2014-2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Start cereri la APIA pentru ajutorul de 200 de lei/bovină și 70 de lei/ovină Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații