• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Semnal de alarmă: Fermierii mai mari sau mai mici sunt disperați! Nu își pot plăti arenda, băncile și inputurile!

    agrointeligenta.ro -

    Apel către ministrul Agriculturii, Adrian Oros, ca actul normativ care permite despăgubirea fermierilor afectați de secetă să fie adoptat degrabă de către actualul Guvern. Fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, a publicat astăzi, duminică – 16 august, pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care trage un semnal de alarmă cu privire la situația disperată în care se află agricultorii, dar și de nevoia ca sprijinul pentru ei să fie aprobat și achitat în regim de urgență după rectificarea bugetară, exact așa cum și-a asumat actualul ministru al Agriculturii, Adrian Oros.

    Mesajul lui Daniel Botănoiu vine în contextul în care vineri, 14 august, în ședința de Guvern, proiectul de rectificare bugetară a intrat în dezbaterea Cabinetului Orban fără a avea incluse sumele pentru despăgubirea fermierilor. În deschiderea ședinței de Guvern, ministrul Oros i-a cerut premierului Ludovic Orban banii pentru fermieri, însă în urma dialogului de-a dreptul halucinant, de negociere, șeful de la Agricultură a primit numai parțial cuantumul cerut. Conform analizei MADR, numărul fermierilor afectați de secetă la culturile de toamnă este de peste 34.000, cu o suprafață de 1,2 milioane de hectare, iar suma necesară pentru despăgubiri este evaluată la 1,088 miliarde de lei.

    Iată, integral, mesajul postat de fostul secretar de stat pe pagina lui de Facebook:

    ”Dragi producători agricoli,

    Ordonanța de Urgență trebuia adoptată cu mult timp în urmă cu precizarea că putea intra în vigoare odată cu rectificarea bugetară. Așa era normal, așa trebuia să ajute Ministerul Agriculturii producătorii, așa ne arata domnul Oros că-i pasă de cei mulți și nevoiași!

    Imaginați-vă cum a fost în ședința de guvern, primul ministru îl întreabă pe cel care se pretinde a fi vocea agricultorilor: de câți bani ai avea nevoie? Răspunsul vine nesigur: păi, de 380 de milioane. Premierul râde înfundat și zice: îți dau doar 300, vezi ce faci cu ei. Mai ia de pe unde ai excedent că deh știi că ai plus, nefolosit! Omul mut de fel și nefolositor, acceptă că doar ce știe el ce nevoi au producătorii disperați cărora le-a mai rămas doar speranța în Dumnezeu și poate în credința că furnizorii de inputuri sau băncile nu-i execută pentru neplata datoriilor.

    Bine că “ greii” au primit fără să ceară ce au dorit, la rectificarea bugetară, iar agricultura a rămas iar ruda săracă care așteaptă!

    Când apelezi la ajutoare de stat pentru agricultori faci anumiți pași și anume: în primul rând să ai evidența fenomenului și valoarea la cât se ridică cuantumul ajutorului, în secunda doi tu, ministrul agriculturii, “dai fuga” să discuți cu ministrul de Finanțe și cu Premierul și le propui o formulă de susținere a producătorilor. Cu acceptul Premierului te întorci la minister și faci actul normativ care pleacă spre semnatarii lui, cât și spre CE (Comisia Europeană – n.r.). Evident că pot fi făcute acte normative care să intre în vigoare odată cu identificarea sursei de finanțare, în cazul despăgubirilor la secetă se putea preciza ca Ordonanța de Urgență să între în vigoare odată cu identificarea sursei de finanțare, odată cu rectificarea bugetară. Este inadmisibil ca astăzi ministerul să piardă (sau să câștige – depinde de misiunea politică primită) timp cu procedura de adoptare a Ordonanței de urgență! Timpul ca actul să fie adoptat a fost suficient, astăzi nu era timp decât pentru plata despăgubirilor! Fermierii mai mari sau mai mici sunt disperați, nu au sursele necesare plății arendei, datoriilor la bănci sau plății inputurilor. Mai grav este faptul că nu pot pregăti corect anul agricol următor! Furnizorii de inputuri și băncile nu sunt deloc prietenoși, iar dacă manifestă o “urmă de înțelegere”, costurile plătite de producători sunt mari, peste limita de suportabilitate a acestora.

    Domnule Oros, dați banii, urgent producătorilor așa cum ați promis cu foarte mult timp în urmă este o chestiune de bărbăție și ambiție!”.

    De precizat că la finele ședinței de guvern de vineri, Adrian Oros a anunțat că rectificarea bugetară a adus Ministerului Agriculturii un plus de 3,445 milioane de lei, bani din care 2,1 miliarde de lei reprezintă sumele alocate plății avansului APIA începând de la mijlocul lunii octombrie.


    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier este acuzat că s-a „jucat cu genetica” și a creat oi uriașe pentru vânătoare Cel mai puternic utilaj agricol din lume – la semănat în ferma Terracult din județul Arad Cultură profitabilă pentru micii fermieri. Se obțin 4-5 tone/ha și kilogramul se vinde cu 35-40 de lei

    Ultimele știri

    Depozitarea în silobag – prețul calculat per tona de cereale Nina Horvath, fermieră: Prima decizie pentru un crescător de Angus – fac producție sau reproducție? Nou val de ploi torențiale și grindină. Județele sub alertă de inundații