• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Pesta lichidează încă două ferme de porci! DSVSA: Virusul a apărut în depozitul de cereale, adus de mistreți!

    Ramona Dascălu -

    Pesta porcină face ravagii! Aproape 16.000 de animale au fost sacrificate după ce au fost descoperite focare de pestă porcină africană în două ferme din Liești și Pechea, din județul Galați, lăsând astfel județul sub jumătate din efectivul total de porci pe care îl deținea.

    Până în prezent au fost sacrificați 15.695 de porci, iar focarele au fost declarate închise. Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare caută în acest moment sursele de infectare. Din primele informații însă, se pare că virusul a apărut în depozitele de cereale, fiind dus acolo de mistreți. Din fericire, pesta nu a ajuns și la gospodăriile țărănești din zonă.

    Toate produsele de carne care provin de la fermele afectate au fost retrase de pe piață. Cele două ferme au fost introduse în carantină, iar proprietarii urmează să fie despăgubiți.

    ”În ultimele două săptămâni au apărut aceste focare de pestă porcină. Au fost sacrificați toți porcii de la fermele din Liești și Pechea. S-au luat toate măsurile obișnuite, proprietarii fermelor vor fi despăgubiți”, a declarat prefectul județului Galați, Gabriel Avramescu.

    În județul Galați existau șapte ferme de porci care dețineau în total 27.000 de animale. Acum, după sacrificarea a aproape 16.000 de porci, numărul efectivului de porci din județ a scăzut sub jumătate.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului