• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermă de ovine amendată și ÎNCHISĂ după ce localnicii s-au plâns de mirosul de la stână!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Stână închisă de comisarii Gărzii de mediu după ce mai mulți localnici au sesizat că îi deranjează mirosul venit de la exploatația de ovine! Mai mulți cetățeni au adresat sesizări cu privire la mirosul pestilențial ce provine de la ferma de creștere a animalelor din localitatea Poiana, județul Constanța. În acest context, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța – au efectuat un control în urma căruia au constatat că societatea desfășura activitatea de creștere a ovinelor, cu un efectiv de animale de peste 1.000 de capete, fără a deține autorizație de mediu.

    Foto: Garda de Mediu Constanța

    ”Pentru neconformitățile constatate în cadrul controlului, s-a dispus măsura de interzicere a desfășurării activității până la obținerea autorizației de mediu precum și gestionarea corespunzătoare a dejecțiilor și a lânii care, la data controlului era depozitată neconform”, precizează Biroul de presă al Gărzii de Mediu Constanța.

    Pentru faptele constatate, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 30.000 de lei.

    Pe data de 17 august a urmat un nou control, iar ferma era nepopulată. Cu toate acestea s-a constatat că o parte din deșeurile de origine animală au fost depozitate în locuri neautorizate, fapt pentru care a fost aplicată o noua sancțiune contravențională.

    ”Societatea are obligativitatea de a duce la îndeplinire și la termen măsurile dispuse în cadrul controalelor, aceste aspecte fiind în atentia Gărzii de Mediu Constanța până la finalizare”, precizează Biroul de presă.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Fonduri europene pentru promovarea produselor românești. Banii vin direct de la UE! O picătură într-un canal de irigații. Ministrul Barbu anunță o plată de 9,47 milioane de euro pentru lucrări ANIF Legume cu prețuri la jumătate în târguri față de supermarket. ”Cât mai rezistă oamenii ăștia?”