Solarul de tip dom pentru cultura de legume. Luminița Poujade: Circulația aerului – mai bună decât în solarul tunel!
Daniel Befu -
Solarul de tip dom găzduiește o parte din legumele cultivate de Luminița Poujade, una dintre cele mai pasionate cultivatoare de tomate din România. Povestea fostei asistente medicale este una demnă de un serial cu cel puțin 160 de episoade – câte varietăți inedite de roșii a reușit să colecționeze Luminița Poujade de când a decis să se mute înapoi în România, alături de soțul francez.
Luminița Poujade a locuit 10 ani în Epinay Sous Senart, lângă Paris, împreună cu soțul ei francez, director de supermarket. S-au cunoscut în România, pe vremea când ea era asistentă medicală la un institut din București. Așa cum au obiceiul familiile mixte, anual veneau în vacanță în România. Numai că, imediat după ce treceau granița pe la Cenad, făceau de fiecare dată un popas de o zi sau două, la un cuplu de prieteni, ea româncă, el francez, ce locuia în Cheglevici, un sătuc uitat de lume din vestul extrem al țării. Apoi, în 2008 și-au luat, în joacă, o casă bătrânească în sat, pe post de căsuță de vacanță, pe care au început s-o renoveze.
”E și vârsta la care vrei mai multă liniște și să scapi de nebunia din oraș. Nu cred că asta a fost ideea. Am vrut mai degrabă o casă de vacanță dar pe urmă, după ce am reparat-o ne-am mutat cu totul în 2010. Nu a fost intenția de la început să ne mutăm în România. Aici, casa cu totul are 4.000 de metri. Avem și gazon cu copăcei. La început, având grădină, am zis și eu ca tot omul trăit o viață la oraș, care nu am avut nici o legătură cu lumea de la țară sau cu grădinăritul, să învăț să pun și eu în pământ o roșie, un castravete. În 2011 am cumpărat doar câteva fire de roșii și câteva fire de ardei de la Sânicolau Mare, după care am mai mers prin Franța și mi-am mai cumpărat câteva semințe, ce am găsit prin magazinele mari și am încercat să-mi fac singură răsaduri. La început era curiozitatea, că habar nu aveam ce înseamnă viața la țară și nu m-a preocupat niciodată grădinăritul. M-am tot uitat pe internet la sfaturi despre cum se cultivă roșiile, dar mai mult m-am uitat pe site-urile franțuzești, că acolo am găsit mai multe explicații decât pe site-urile românești. La un moment dat, în 2014 am descoperit un site de schimburi de semințe francez, semeur.fr și acolo am descoperit că usturoiul meu, pe care l-am cumpărat de la vecina de peste drum, se cheamă usturoi elefant, că lumea pe aici nu știe ce e usturoi elefant, ci confundă usturoiul mare cu usturoiul elefant, cu care nu are nici o legătură. Așa că în 2014 am făcut primul schimb de semințe cu Tom, un francez pe care mi l-am făcut prieten, din Bordeaux și care ulterior a venit și la noi la Cheglevici în vizită de vreo trei ori. La momentul în care Tom a venit prima oară să ne viziteze, nu aveam nimic. Când a venit, a stat 2 zile și mi-a făcut două straturi înălțate. A dat cu sapa în grădină. Și el e un nebun la fel ca și mine, doar că mai tânăr. Pe acel site de schimburi de semințe am descoperit o grămadă de varietăți de roșii colorate care mi-au atras atenția și așa am început să cultiv diferite varietăți de tomate. Am văzut că roșiile sunt frumoase. Puneam o sămânță în pământ și așteptam să-i văd rodul, simțindu-mă exact ca un copil care își așteaptă o jucărie. Când apare jucăria, e fantastic. Ești impresionat în primul rând vizual. Prima roșie care m-a impresionat atunci a fost o roșie verde și mai apoi o roșie bleu-indigo care se cheamă «muddy waters», cu interior verde și care are niște striații verzi și galbene pe exterior și care exact acolo unde bate soarele are culoarea violet. Apoi am descoperit roșiile negre, care au gust, cum zic francezii «de pământ». Este o lume fabuloasă”.
Domurile, construite după modelul unor prieteni
În 2020 Luminița Poujade a ajuns la 400 mp cultivați cu o explozie de varietăți de roșii, 160 la număr și 10 de ardei gras, în incinta a 4 solarii nou-nouțe tip dom, cu diametrul de 7,5 m fiecare. ”Am vrut să fac altceva decât omul normal. În căutările mele pe internet despre solarii, am citit că circulația aerului ar fi mai bună în domuri decât în cele tip tunel și cum aveam niște prieteni care au construit astfel de solarii, ei m-au ajutat și pe mine să mi le fac. În ele am toate roșiile și niște ardei negri-violet. Într-unul am ardei și în trei domuri am roșiile. Când începi să le cultivi într-o diversitate așa de mare de varietăți, deja îți notezi într-un caiet. Mă duc cu caietul în grădină și în solarii, am identificate plantele cu etichete, că altfel nu știi. Toată casa îmi e plină de pliculețe cu semințe. Eu sunt poate printre puținele femei care colecționare de roșii. În general e o lume a bărbaților și știu de la colegii mei francezi că soțiile lor sunt exasperate de faptul că găsesc semințe puse la uscat peste tot. Soțul meu m-a întrebat de nu pot să fiu și eu normală ca toată lumea și să cultiv doar câteva varietăți, acolo, însă când vorbește cu prietenii lui francezi se laudă cu ce fac eu. Anul acesta era în Franța când am făcut domurile singură. Când s-a întors le-a găsit în grădină. Când încerc câte ceva, testerul meu este soțul meu. Am făcut zilele trecute dulceață din tomate, pe culori și i-am dat să guste. Dacă lui îi place, înseamnă că e bun. Am avut roșii albe, portocalii și verzi cu roșu. Am făcut din fiecare câte o dulceață. Iar recent am făcut și un papirus vegetal din roșii”, își descrie Luminița Poujade modul de administrare a colecției, dar și câteva din experimentele curioase.
Activă în mișcarea dedicată schimburilor de semințe
În 2015, Luminița Poujade avea colecționate deja 100 de soiuri, când a avut curiozitatea să vadă cum arată un festival dedicat roșiilor în Franța, așa că a mers la Haverskerque, unde i-a cunoscut pe cei mai mari colecționari francezi, cu care în prezent este prietenă: ”Festivalul ține doar o zi și are loc într-un orășel mic dar fiind aproape de Belgia. Vine foarte multă lume și din Belgia, atât expozanți cât și vizitatori. El se ține într-o fermă. Scopul este de a descoperi toate minunățiile astea care există și oricum este și un fel de manifest anti-hibrizi. Toți cei ca mine, colecționarii, ne luptăm pentru promovarea varietăților și împotriva hibrizilor. Când am ajuns cu fata mea și cu ginerele meu, care locuiesc în Franța, pe tăblița de la intrare scria «Bine ați venit!» în românește, pentru că știau că vin. Ce m-a impresionat la Haverskerque a fost standul celor 4 mușchetari, cum le zic eu, care în acel an, 2016, avea peste o mie de varietăți. Cu unul dintre ei făcusem schimb pe semeur.fr, am luat legătura cu el, am vorbit la telefon și așa am aflat că există festivalul. În grupul lor este și o mușchetăriță mai nou. În următorul an am fost și Festivalul de la Bruxelles, unde am revenit și ulterior. Acolo am descoperit doi belgieni cu care făcusem schimb de semințe pe internet. E aceeași lume ca și la Haverskerque, doar că vin și expozanți din Olanda, Belgia și Franța. Durează două zile și se ține la o fermă foarte primitoare cu oaspeții, de la periferia Bruxelles-ului, unde sunt angajate persoane cu dificultăți. La standul de la Bruxelles, acum un an, cei 3 mușchetari au expus în jur de 1500 de varietăți noi sau vechi, din toată lumea”.
Semințe cu suflet, față în față cu realitățile românești
În 2018 un grup transnațional de colecționari prieteni au organizat un micuț festival al roșiilor și în România. ”Acum 2 ani am făcut primul Festival al roșiilor la Buzău și îmi pare rău că l-am făcut acolo. Ne-au furat festivalul într-un fel, cei de la Stațiune și cu Primăria. Evenimentul ne-a aparținut ca idee și organizare nouă, 20-30 de pasionați din toată țara, membri ai grupului «Semințe cu suflet». La eveniment l-am invitat și pe Bruno Fournier, care este președintele «Association Internationale de Tomatophilie», care a venit la Buzău pentru că în ani s-a creat o relație de prietenie între mine și el, însă poveștile care s-au tot scris în presă au fost aiurea. Mediatic ne-au furat festivalul, fiindcă nu era un festival al Stațiunii, ci un festival al pasionaților. Stațiunea putea să facă festivalul acesta de atâția ani de zile, dacă vroia”, și-a exprimat dezamăgirea colecționara.
Singura consolare pe care Luminița Poujade a avut-o la evenimentul de la Buzău a fost când Bruno Fournier, care e și creator de varietăți de tomate, a pus-o să nășească una din varietățile sale: ”Sunt nașa unei varietăți create de Bruno Fournier, pe care a botezat-o la Buzău. Voia să îi zică «Buzău 2018» și am zis «nuuu», că pe urmă se confundă cu varietățile de la Stațiunea din Buzău. Așa că Bruno a decis ca numele varietății să fie compus din numele celor 2 nași. Așa s-a născut «roșia Nelumi». Nelu este nașul roșiei, tot un iubitor de roșii din grupul nostru, iar Lumi sunt eu. Pentru crearea unei varietăți noi, se încrucișează două varietăți. Se ia polenul de la o roșie și se pune pe cealaltă. Bine, ca să creezi și să stabilizezi o varietate, se pleacă de la F1 și durează 7-9 ani până se ajunge la F9, când toate roșiile ies la fel. Varietatea «Nelumi» este o roșie bleu-indigo. În primă fază ea se face galben-portocaliu, apoi se înroșește, după care sintetizează în plus pigmentul acela violet. Nu sunt roșii mari. Au până într-o sută de grame și cam 5 cm diametru”.
Implicată în acțiunile ”Semințe cu suflet”
Cei din grupul «Semințe cu suflet», organizează și participă la piețe în diferite orașe ale țării, unde dăruiesc semințe. ”Nu-mi amintesc cine a ales ca nume al grupului «Semințe cu suflet», însă cert e că admina noastră, Rodica Meiroșu este sufletul acestui grup și dacă n-ar fi ea, care să participe la toate piețele organizate prin toată România, grupul s-ar dezintegra. Nu mergem pe stradă cu piețele, ci găsim o locație gratuită, în general în marile orașe: Timișoara, Deva, Buzău, București, etc, unde grupul nostru caută un spațiu gratuit la o școală, la o bibliotecă, la un cămin cultural și acolo se face piața de semințe. La piețele pe care le organizăm, noi dăruim semințe. De obicei la o astfel de piață sunt în jur de 20 de expozanți, mereu cam aceiași, deși în grupul «Semințe cu suflet» suntem înscriși 2000 de membri. Unii vizitatori vin din curiozitate, alții vin doar ca să-și umple sacoșa de semințe și mă întreb ce fac cu ele, pentru că la un moment dat ajung de ne fură de pe mese semințele, ceea ce mi se pare o pornire nelalocul ei. M-am chinuit să produc vreo 30 de varietăți de semințe de roșii, ca să le dăruiesc pasionaților, le-am făcut poze fiecăreia și i-am făcut și o descriere, că degeaba cineva citește doar numele, dacă habar nu are care sunt particularitățile respectivei varietăți, ca să știe ce varietate vrea să ia. La un moment dat m-am trezit că toate plicurile mari cu poze au dispărut de pe masa mea, cu mine acolo. În plicurile mari aveam pliculețele mici cu semințe, pe care le pregătisem pentru dăruit. Nu pot să pun în aceeași categorie pe toată lumea, fiindcă există și vizitatori sensibili, dar există și oameni care vin pur și simplu doar ca să ia cât mai mult, deși nu știu ce fac cu ele. Filosofia după care se ghidează grupul «Semințe cu suflet» e ca cei care primesc în dar semințe, să le înmulțească și la rândul lor să le disemineze și către alte persoane pasionate”.
Livrările către clienți se lasă întotdeauna cu mesaje de mulțumire
De 2 ani, Luminița Poujade a început să și vândă, tot ca hobby, o parte din producție. ”Nu merg la piață. Am pus un anunț pe «Timișoara cumpără din grădina proprie» și de acolo am avut primele cliente. În primul an am avut livrat doar de 2 ori. Trebuie să am măcar 50 kg ca să vin la Timișoara. Le dau cu 15 lei/kg. Lădițele sunt de 3 kg. În funcție de cum mi se coc, încerc să fac o lădiță asortată. Am ajuns la 20 de clienți. Anul ăsta, e primul an în care pot spune că am început să câștig ceva pe roșiile mele. Mă impresionează faptul că oamenii la câteva ore după ce le cumpără, mă sună sau îmi scriu entuziasmați mesaje de mulțumiri. Sunt persoane care mi-au mulțumit scurt și altele care mi-au făcut o întreagă poveste în jurul faptului că n-au mai gustat în viața lor așa ceva”, explică colecționara.
Însă, la urma urmei, reducând această paradă exuberantă de culori și dimensiuni la esențe, se naște cea mai legitimă întrebare: ”Și totuși, care e cea mai bună roșie?”, la a cărei taină doar un Connoisseur poate deține cheia. ”Nu există cea mai gustoasă roșie. Sunt foarte multe care sunt gustoase. În fiecare an am roșii preferate. În primul rând aspectul lor. Eu sunt îndrăgostită de roșiile verzi și mai ales astea bicolore roșu cu verde și care sunt superbe. Când tai o roșie, o mănânci cu privirea, înainte să guști din ea și să-i simți aromele, cel mai adesea dulci”, e verdictul cu final deschis pe care l-am primit.
