• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APA Brăila, propunere pentru MADR: Linii de credit de minim 500 euro pe hectarul calamitat!

    Roxana Dobre -

    Fermierii au înaintat o serie de propuneri către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) prin care atrag atenția că Ordonanța ”calamităților”, propusă de autorități, nu se poate aplica pentru mulți agricultori care au suferit pierderi din cauza secetei. Asociația Producătorilor Agricoli (APA) din județul Brăila, zonă aflată pe harta celor mai afectate zone de seceta pedologică, propune un alt OUG pentru acordarea de linii de credit, pe termen de 3 ani cu garanția statului și în valoare minimă de 500 euro/ha calamitat.

    Fermierii au trimis  în atenția ministrului agriculturii, Adrian Oros, și celor doi secretari de stat, George Scarlat și Emil Dumitru, următoarele observații și propuneri:

    ”În urmă publicării proiectului de Ordonanță de Urgență privind declararea stării de calamitate de către Comitetele județene pentru situații de urgență pentru fenomenul de secetă pedologică va rugăm să analizați următoarele aspecte de fond:
    1. În conformitate cu art. 15 alin. 2 din Constituția României, legile civile nu se pot aplică retroactiv. Retroactivitatea se poate aplică doar în cazul legilor penale mai favorabile. Având în vedere acest lucru, înseamnă că OUG nu se poate aplică contractelor comerciale încheiate de fermieri din toamna anului 2019 sau primăvară anului 2020.
    2. Nefiind definită clar sintagma de contract comercial, se poate înțelege că prezența OUG se va aplică tuturor tipurilor de contracte, adică inclusiv contractelor comerciale de vânzare de inputuri, comerț cu cereale, dar și în privința contractelor bancare și de leasing. Vă atenționăm că acestea din urmă au reglementări specifice, inclusiv sunt avizate de BNR.
    3. Aplicarea prezenței OUG nu prevede niciun fel de modificare în privința invocării evenimentului de stare de forță majoră. La acest moment Codul Civil nu reglementează acest termen, fiind lăsat la latitudinea părților. În cazul contractelor cea mai utilizitată formulă este „invocarea forței majore se face în termen de 15 zile de la dată producerii, prin prezentarea certificatelor doveditoare eliberate de Camera de Comerț.
    4. Prezența OUG nu definește clar întinderea în timp a anului agricol sau a campaniei agricole. În acest sens vă semnalăm că preconizată dată de intrare în vigoare va fi după expirarea anului agricol 2019 – 2020. De asemenea, menționăm că nu există nicio altă prevedere legală privitoare la definirea începerii și sfârșitului anului agricol sau a campaniei agricole.
    5. Definirea stării de calamitate în prezența OUG este o redactare primitivă, deoarece starea de calamitate nu este răspunsul nimănui, ci este un fenomen meteorologic petrecut.
    6. Dorim să vă atenționăm pe această cale, că adoptarea acestei OUG nu reglementează modul de transfer al invocării forței majore de la fermier către furnizor sau companii comerciale de cereale. Spunem acest lucru, deoarece dacă fermierul se presupune a fi acoperit în fața riscului de neexecutare, ceilalți contractanți nu vor putea invoca nimic la rândul lor, ci vor rămâne ei expuși riscului de neplată în raport cu furnizorii lor. Un exemplu concret este acela că un furnizor de inputuri nu va putea încasa banii de la un fermier calamitat pe motiv de forță majoră, dar el la rândul lui trebuie să își plătească furnizorii, nefiind în drept a invocă, la rândul lui, starea de forță majoră.
    7. O eventuală adoptare a acestei OUG o va face aplicabilă până la atacarea ei de către Avocatul Poporului sau de către alte persoane interesate, dar acestea din urmă, pot face acest lucru doar după adoptarea ei ca lege. Dacă, ulterior, această OUG va fi declarată neconstituțională, toate actele rezultate din aplicarea ei vor fi declarate nule și situația va reveni la starea inițială, ceea ce va însemna haos”, arată asociația.

    Soluția este OUG pentru acordarea de linii de credit

    Fermierii mai spun că  o astfel de OUG, dar cu o formulare mai cuprinzătoare și mai adaptată nevoilor, este imperios necesară, dar pentru viitor. ”Pentru trecut vă recomandăm ca singură soluție posibilă, sugestia pe care am făcut-o în aprilie 2020 (Adresa nr. 44/27.04.2020) și nu s-a ținut cont, este de a adopta o OUG pentru acordarea de linii de credit, pe termen de 3 ani cu garanția statului și în valoare minimă de 500 euro/ha calamitat. A două măsură pe care am propus-o și asupra căreia revenim, este de a se acordă despăgubiri și pentru culturile de primăvară. A treia măsură pe care o susținem cu tărie este adoptarea cu îmbunătățiri a proiectului de lege privitor la stabilitatea duratei arendării, adoptat deja de Senat și fiind în faza finală la Camera Deputaților. A patra măsură, este finalizarea până la sfârșitul anului a unei OUG privind reglementarea asigurărilor agricole catastrofice (de exemplu cutremur, inundații, seceta)”, au mai transmis fermierii.

    Aceștia și-au arătat disponibilitatea de a oferi sprijin și soluții concrete pentru depășirea acestei situații grele. ”În acest sens vă rugăm a revedea adresele noastre anterioare, începând cu luna aprilie (Adresele nr. 41/13.04, 44/27.04, 52/11.05, 65/09.06 ac) și sfârșind prin cea din urmă prin care propunem un plan de măsuri agricole. În speranța că veți considera pertinente și corecte propunerile noastre, vă asigurăm de întreaga noastă disponibilitate în găsirea de soluții și vă asigurăm de întreaga noastră considerație”, au mai transmis fermierii.

    Reamintim că MADR a lansat în dezbatere publică, marți 15 septembrie, un proiect de ordonanță de urgență privind declararea stării de calamitate de către Comitetele județene pentru situații de urgență pentru fenomenul de secetă pedologică! Acesta creează cadrul legislativ pentru declararea stării de calamitate din cauza secetei acolo unde suprafața calamitată depășeste 50% din suprafața agricolă a localității/județului. Potrivit proiectului de OUG, de pe site-ul MADR, starea de calamitate va putea fi declarată la nivel de localitate/județ în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.

    Despre acest subiect puteți citi aici: Fermierii nu vor mai putea fi sancționați sau executați silit! Procedură pentru declararea stării de calamitate!


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till