• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Petre Daea: Anul 2020 este un an agricol ratat în multe zone ale țării!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fostul ministru al Agriculturii Petre Daea susține că anul 2020 este un an agricol ratat în multe zone ale țării, și asta atât din cauza secetei care a lovit regiuni întregi din România, dar și din cauză că multe dintre programele lansate de el, în timp ce conducea ministerul Agriculturii, nu au fost continuate și fructificate de actuala conducere.

    Petre Daea spune că în domeniul agriculturii, activitatea unui ministru trebuie măsurată prin fapte și nu prin vorbe.

    ”Mereu voi vorbi frumos de predecesorii mei și de cei care m-au urmat la ministerul Agriculturii, un minister cât țara. Am umblat prin toată țara și am văzut că rezultatele din agricultură din acest an depind de zonă. În unele zone au fost recolte bunicele, iar în altele chiar slabe. Trebuie măsurată activitatea în agricultură prin fapte. Vorbele nu ajută prea mult”, este de părere fostul ministru al Agriculturii.

    De asemenea, Petre Daea consideră că deciziile în ceea ce privește agricultura unei țări nu ar trebui niciodată să fie influențate de interese politice.

    ”Cu regret spun că anul 2020 este un an agricol ratat în multe zone ale țării. Din nefericire, toate programele lansate în agricultură nu au fost continuate și fructificate. Nu am înțeles de ce, din considerente politice, au fost oprite programele, pe care le-am lansat eu, de cel care m-a urmat la minister. Interesele politice nu ar trebui să conteze când e vorba de agricultură”, a declarat fostul ministru al Agriculturii Petre Daea, potrivit ziarulapulum.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct

    Ultimele știri

    O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Grâul și orzul nu mai aduc profit. Fermierii ruși schimbă culturile, iar rapița devine miza principală MARS: Producțiile la culturile de vară din România bat media, dar seceta a afectat semănatul de toamnă Argentina și Australia – exporturi uriașe de grâu. Oferta din emisfera sudică pune presiune pe prețuri Incendiu puternic la un siloz cu 140.000 de tone de cereale