• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cultivarea tutunului în România: Investiția pentru un hectar este de 2.000 de euro. Profitul, maximum 700 de euro

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Cea mai mare problemă a cultivatorilor de tutun din ţara noastră este lipsa firmelor de procesare, susține Petru Bota, preşedintele Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun. În România mai activează 800 de cultivatori, care invvestesc 2.000 de euro în fiecare hectar, având un profit de până la 700 de euro.

    petru bota”Firmele de prim-procesare de la noi sunt doar trei, ceea ce înseamnă că nu există concurenţă în domeniu. În aceste condiţii, preţurile de valorificare a tutunului nostru sunt destul de mici”, a declarat  Petru Bota pentru bursa.ro.

    Specialistul a declarat că la noi se cultivă cinci tipuri de tutun – Oriental, semi-Oriental, Virginia, Burley şi tipul de mare consum, subliniind că, după privatizarea Societăţii Naţionale Tutunul Românesc, piaţa a scăzut, iar firmele de prim-procesare s-au reorientat. ”Pentru a putea cultiva tutun, trebuie să ai un contract de cultivare şi, prin contract, eşti obligat să predai întreaga producţie. Dacă există cantităţi de tutun nevalorificate, atunci sunt alte cauze care stau la baza acestui fapt – probabil că tutunul respectiv nu a corespuns calitativ şi a fost refuzat la preluare. Noi consumăm 40.000 de tone de tutun pe an şi producem până în 2.000 de tone, ceea ce înseamnă că tot tutunul românesc are loc pe piaţă”, explică președintele Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun.

    ”Pe toată filiera de tutun există trei segmente. Primul este alcătuit din producătorii de tutun, care nu au voie să facă procesare şi producţie, ci doar să cultive şi să comercializeze către intermediari ce se află între cultivatori şi producătorii de ţigarete. Aceşti intermediari se numesc prim-procesatori (al doilea segment al pieţei) şi pregătesc tutunul pentru producţie. După aceea sunt companiile care produc ţigaretele (al treilea segment) şi care nu au voie să proceseze şi nici să cultive tutun”, vorbește Bota despre piața tutunului românesc.

    În primii ani de post aderare, industria tutunului din România a înregistrat o creştere, datorită subvenţiilor. Din 2010, piaţa s-a prăbuşit, ca urmare a faptului că subvenţiile au scăzut substanţial. A fost o lipsă de comunicare între autorităţile statului şi cultivatori. S-a schimbat sistemul de subvenţionare de la subvenţia pe kg la subvenţia pe suprafaţă. ”Acum suntem aproximativ 800 de fermieri în registrele APIA pentru accesarea subvenţiei pe tutun. Fiecare are în spate circa 5-10 familii pentru realizarea producţiei”, a declarat Petru Bota.

    Cultivatorii de tutun consideră că subvenţia, de aproape 1.300 de euro la hectar, este foarte mică, având în vedere că până în 2010 era acordat un ajutor de 2.600 de euro la hectar.

    Investiția pentru cultivarea unui hectar de tutun se ridică la 2.000 de euro, iar profitul ajunge și la 700 de euro pe hectar, dacă vremea ține cu fermierul. Cele mai mari culturi se găsesc în podişul Transilvaniei – pe Mureşul superior -, în zona Carei- Satu Mare, în podişul Moldovei – de la Suceava până la Iaşi -, dar şi în zona Munteniei şi Olteniei.

    Peste 60% dintre fermieri cultivă tutun Barley, care pleacă la export. În țară, ei vând tutunul de tip Virginia.

    Te-ar mai putea interesa

    Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Blocaj pe piața lucrătorilor străini. Fermieri: Nu se mai pot aduce lucrători din țări precum Nepal!

    Ultimele știri

    Val de aer polar în România: temperaturi cu minus în următoarele zile. Când va fi cel mai frig Black Friday 2026 la Magazin Agrii: reduceri de până la 70% pentru grădină, livadă, plante și casă Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii Bursele de cereale intră pe roșu, iar România riscă să piardă un cumpărător important de grâu După 15 miliarde de dolari promise fermierilor, Washingtonul intră în negocieri: ce aduc alegerile din SUA pentru agricultura americană