• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tânără grav rănită după ce o combină agricolă a intrat pe contrasens!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Imagini teribile surprinse vineri, 25 septembrie, pe DN 2L, în localitatea Răcoasa, județul Vrancea după ce o combină a pătruns pe contrasens și s-a înfipt într-o mașină Skoda, la volanul căreia se afla o șoferiță în vârstă de 28 de ani. Tânăra a ajuns la spital cu multiple traumatisme!

    foto: ISU Vrancea

    La un moment dat, agricultorul ar fi intrat pe contrasens, însă nu s-a asigurat foarte bine și utilajul a fost lovit în plin de un autoturism care circula din sens opus și care a intrat astfel sub header-ul combinei.

    În urma impactului, tânăra a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a putea fi scoasă dintre fiarele mașinii. Grav rănită, șoferița a fost preluată cu ambulanța SMURD și transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Panciu. Tânăra a suferit multiple traumatisme și se afla în stare de semi-inconștiență în momentul în care a fost preluată de ambulanță.

    „Paramedicii au preluat o victimă de sex feminin, în vârstă de 28 ani, în stare semiconștientă, cu multiple traumatisme, pe care au transportat-o la CPU Panciu”, au anunțat reprezentanții ISU Vrancea. Polițiștii au demarat cercetările și urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme

    Ultimele știri

    Grâul și orzul câștigă teren în furajarea animalelor din UE, pe fondul deficitului de porumb Alianța pentru Agricultură și Cooperare se alătură protestului fermierilor europeni împotriva reducerii bugetului PAC! Șef APIA: Subvenția APIA pe pârloagă, 40 euro/hectar. 30 noiembrie – ultima zi pentru pozele din teren O brânză românească din lapte oaie a primit medalia de aur la World Cheese Awards 2026. Țara noastră – opt medalii în total! Fermierii pregătesc acțiuni de amploare! Primele mesaje de protest, transmise direct din ferme!