Campionul național absolut al perdelelor forestiere pe bani europeni!
Daniel Befu -
Românul care a reușit, în premieră, să acceseze fonduri europene pentru plantarea perdelelor forestiere prin schema derulată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – APIA! Perdelele forestiere sunt o horă mută de fete morgana, pe care cultivatorii români aproape că le văd când privesc spre linia imaginară care desparte solele lor de ale altora ca ei. Ne e plină patria de astfel de perdele forestiere. Dar fiecare țară are și oameni destoinici, care, înfruntând vicisitudinile, izbutesc. Așa că Agrointeligența – AGROINTEL.RO a mers la propriu până la capătul pământului în căutarea campionului național al perdelelor forestiere pe bani europeni. Fiindcă da, avem și un astfel de campion. Povestea lui este o oglindă fără perdea a uneia din cauzele principale pentru care agricultura României stă pe băncuță într-o haltă ponosită, așteptând un tren care se învârte în cerc, tot sperând să sărim odată în el.
Mă aflu la la ieșirea din Cruceni, sat uitat de lume aflat pe cursul râului Timiș, la doar câteva sute de metri de granița cu Serbia. Dintr-un Duster gri, tras pe dreapta cu avariile puse, coboară Tiberiu Lajos (54 ani). Îmi strânge mâna prietenos, aruncându-mi o privire senină și fără ascunzișuri și îmi spune să urmez mașina lui. Ajungem ”la Potcoavă”, un mic colț de rai medieval și intrăm într-un bordei cu iz de căsuță de hobbiți, care ne apără de răceala șfichiuitoare a vântului care bate în acestă dimineață. Potcoava e un braț mort al Timișului, în formă de potcoavă, în prezent amenajat în lac pentru pescari.
Scopul vizitei la Tiberiu Lajos (54 ani) e să aflăm cum acest om blând și deschis a reușit ”să acapareze 100% din fondurile europene accesate în România din 2016 încoace”, pentru înființarea de perdele forestiere.
”Sunt născut aici, în Cruceni, sat multietnic. Casa părinteasca este la 500 m de granița cu Serbia. Când aveam 8 ani, în 1974, bunicul meu a primit aprobarea de la comuniști, să își pună o cabanuță în zona aceasta unde acum este pădurea de la Potcoavă, unde el și cu noi, copiii, a construit din resturi de lemn o cabanuță cu etaj, unde sus era o bucătărie și o cămăruță, iar jos ținea albinele, pentru că el era apicultor. Bunicul era picher la CFR și în fiecare după-masa când venea de la lucru, venea afară la albine, cu bicicleta. Ba mă lua pe mine, ba pe fratele meu care era cu 2 ani mai mic, ba pe amândoi și chiar și alți copii. În copilărie am avut privilegiul de a beneficia de tot ce avea natura mai bun de oferit în zonă”, își începe Tiberiu Lajos firul poveștii.
Avea încă 13 ani când a plecat la Timișoara, unde a făcut liceul și s-a apucat de fotbal, visul și pasiunea sa, ajungând sportiv de performanță. A urmat școala de fotbal a UMT Timișoara și echipa al cărei portar era a ieșit campioană națională în 1984 la categoria juniori 1. În paralel cu facultatea de Mecanică Fină Periferice de Calculatoare și Aparatură Biomedicală și-a continuat pregătirea sportivă. Viața de oraș mare l-a adus mai rar în sătucul natal, unde cuibul din lemn care i se lipise de suflet în copilărie a intrat în declin. ”Până la Revoluție, în fiecare zi veneau soldații cu câinele, că aveau rondul de făcut, fie pe jos, fie călare. Locul era astfel protejat. Apoi lucrurile n-au mai fost la fel. În 1994 a trebuit să luăm cabana de aici, pentru că oamenii care veneau la pescuit și au început să o distrugă. Bunicul a lăsat mereu căbănuța deschisă, ca să se folosească de ea toți pescarii, numai să nu distrugă. Când am rămas fără ușă, și fără geam, a decis că nu avea rost să o mai ținem”, explică timișeanul.
Tiberiu Lajos se consideră ”norocosul sorții” fiindcă totdeauna a putut să facă ceea ce i-a plăcut. ”Până la urmă am transformat și partea sportivă într-un business în Timișoara. Am fost un pioner. Am inventat în 2004 minifotbalul. Am făcut două terenuri de minifotbal cu iarbă sintetică pe care se juca, inclusiv am acoperit terenurile cu balon presostatic pentru perioada de iarnă, ceea ce nu se întâmplase nicăieri până atunci. În anii următori au fost puse în toată țara baloane din acestea. Am creat și un campionat de minifotbal care la ora actuală are 124 de echipe. Este organizat piramidal. 1800 de jucători joacă în fiecare weekend, excepție făcând perioada de pandemie. În 2007 am constituit Federația de Minifotbal din România după care în 2009 am constituit Federația Europeană de Minifotbal și Federația Mondiala de Minifotbal, unde sunt și membru fondator împreună cu Răzvan Burleanu. După aceea am fost și antrenorul echipei naționale de minifotbal și am câștigat de 5 ori Campionatul European de minifotbal și am locul 3 la Campionatul Mondial de Minifotbal”, rememorează Lajos.
Reîntoarcerea la vatră
După ce și-a făcut o viață, Tiberiu Lajos a revenit în satul natal în vizită: ”Prins cu fotbalul și cu toate nebuniile vieții de la oraș și știind că nu mai e cabana lui bunicu’, n-am vrut să vin aici, ca să-mi aduc aminte doar de lucrurile frumoase. Am revenit de-abia în 2012, după 25 de ani. Am trecut și pe la potcoavă, locul drag mie. Nu era pic de vegetație. Toată balta era plină de PET-uri și de tot felul de mizerii, iar vegetație nu mai era deloc. Un arbore nu mai era. Totul fusese ars, totul tăiat, în exterior pășteau oile, iar în interior, în peninsulă, erau câteva vaci cu picioarele în apă. Era dezastru. Eram de unul singur și am plâns efectiv, pentru că aici au fost copaci cu vârsta de peste 100 de ani: sălcii, plopi și plopi cu frunză albă. Înainte vreme aici era natură pură. Era sălbăticie, lăsată natura să se dezvolte cu copaci, cu vegetație, cu animale sălbatice: pești, căpriori, iepuri, fazani. M-am interesat care e statutul legal al bălții și dacă există o formă legală prin care aș putea să o preiau în administrare, iar după câteva luni, am adus-o pe soția mea, căreia locul i s-a părut o groapă de gunoi. Însă soției mele îi plac natura și provocarea și este o perfecționistă”.
În anul următor Tiberiu Lajos preluase deja administrarea bălții în urma unui contract cu primăria din sat, iar prin achiziții și schimburi de terenuri cu consătenii, a intrat în proprietatea întregii peninsule, din care o parte îi aparținuse bunicului și o primise moștenire. Într-o zi din februarie 2013, la 47 de ani, împreună cu soția, a întins un cort pe post de umbrar, a montat un grătar și zi lumină a început să remodeleze natura de ”La Potcoavă”.
”Vreme de două săptămâni am plantat 900 de stâlpi și am tras gard de sârmă ghimpată, iar între timp, cu prietenii din fotbal și arbitraj și cu angajații mei de la oraș ne-am strâns la un grătar și la o ladă de bere și am zis: «-Hai să facem curățenie!». Am adunat 2 remorci de PET-uri într-o singură zi. Astea au fost începuturile. Viziunea a fost să populăm balta cu pește și să refacem toată vegetația și sălbăticia care a fost aici. Eu fiind iubitor de animale și natură, am vrut neapărat să creez spații de pădure, nu de livadă. Nu m-a interesat câștigul material. M-a interesat dezvoltarea habitatului pentru animalele sălbatice și totodată să creez și o zonă de protecție pentru culturile agricole, fiindcă avem în proprietate și 35 ha de teren agricol. Înainte de a afla din presă că există fonduri UE pentru perdele forestiere, eu deja aveam în plan să fac perdeaua de protecție din fonduri proprii. Apoi am aflat că la noi se lansează programul ăsta pe Măsura 8.1 cu prima împădurire a unui teren agricol”, ajunge Tiberiu Lajos la momentul-cheie: startul proiectului pe fonduri.
În 2017 soții Lajos au decis să încerce accesarea de fonduri UE pentru înființarea unei perdele forestiere ce urma să aibă în compoziție păducel, mere-pădurețe, stejar, tei, paltin și arțar. ”Când m-am dus prima dată la APIA, mi-au zis: «Da, sunteți eligibil. Trebuie să faceți proiectul cu cineva autorizat. Vă dăm toate informațiile. Iată Ghidul Solicitantului și acolo vă spune ce aveți de făcut». Ia și buchisește Ghidul Solicitantului și pierde-te în cerințe, în contextul în care eu trebuia să depun dosarul în 2 luni. Era un termen foarte foarte scurt pentru ce mi se cerea în ghid. Atunci mi-am activat toți prietenii. Fiind și vânător, fiind și sportiv, deci cu foarte multe cunoștințe și prieteni, am cunoscut și oameni nu influenți în sensul de a face ceva ilegal pentru mine, ci având informația reală. De asta aveam eu nevoie, de informația întreagă și reală și care să îmi spună exact ce să fac, ca să nu fac greșit ceva și după aceea să fiu respins. Spre norocul meu, am dat de prieteni foarte bine informați care mi-au zis exact de am de făcut. N-am stat la nici o coadă pentru că la toate instituțiile la care m-am dus, m-am dus cu programare. Cei care mă așteptau știau despre ce era vorba, în sensul că era primul caz de accesare de fornduri pe perdele forestiere din zonă. În unele locuri nu erau proceduri. La Garda Forestieră au primit și ei pe parcurs procedurile. Nu pot să-i acuz de nimic, că oamenii erau ca și mine. Căutau informațiile și atunci căutam împreună. De aceea consider că am fost cu toții ca într-o echipă. Întocmai ca la fotbal, doar că aici echipa a fost formată din toți cei de la instituțiile statului cu care am colaborat. Cu cei de la APIA am simțit că suntem în aceiași barcă. Ei mi-au dat toate informațiile necesare și mi-au indicat drumul pe care trebuie să îl parcurg și unde trebuie să ajung. Au dat chiar și telefoane la Garda Forestieră sau la Mediu, iar dacă n-au știut să-mi spună anumite lucruri, au luat informații. Când am ajuns la Mediu, tot așa a fost. Peste tot, indiferent de instituție, am avut deschidere și toți s-au ținut de termene, spre satisfacția și norocul meu și am reușit să depun dosarul în timp util. Dacă cu o zi nu era respectat un termen, ieșeam din scadențar și ratam sesiunea de depuneri. Eu în ultima secundă am reușit să depun proiectul. Însă referitor la cei care lansează aceste proiecte și fac aceste Ghiduri ale Solicitantului, cred că unii dintre ei sunt rupți de realitate. Asta e impresia mea, pentru că îți cer niște lucruri pe care ei nu se gândesc că nu poți să le obții, sau prin ce trebuie să treci ca să ajungi la ele. Este un dosar stufos căruia eu nu reușesc să îi văd rostul”, precizează acesta.
Tiberiu Lajos a fost franc, admițând că n-ar fi reușit fără ”voința” dată de backgroundul sportiv și fără ”activarea rețelei de prieteni”. Acesta ne-a mărturisit și că în 2017 a abordat proiectul cu mentalitate de sportiv, ca pe o competiție plină de adrenalină în care trăia impresia că el concurează împotriva tuturor celorlalți fermieri, pentru banii finiți alocați perdelelor forestiere. Peste ani avea să afle amuzat că a fost unicul român care a reușit să acceseze acești bani.
A apărat magistral un șut de gol tras de Ghidul Solicitantului
Făcând analogie cu domeniul unde se simte pe propriul teren, fotbalul, Tiberiu Lajos consideră Ghidul Solicitantului drept cel mai teribil adversar pe care un portar l-ar putea avea. ”Momentul când aperi o lovitură de pedeapsă e foarte greu de descris în cuvinte. Reacționezi instinctiv, dar acest instinct este provocat de munca din spate și de inspirația din momentul respectiv. Făcând antrenament zilnic, prin repetiție ți se induc în mișcări anumite automatisme, ca să reacționezi instinctiv, nu să gândești. Dacă gândești prea mult întârzii și nu mai ai șansa să intervii. În momentele de penalti te detașezi de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău și trebuie să fii foarte atent la mișcarile adversarului și să îl studiezi, pentru că de acolo poți să ai niște informații de cum să acționezi tu. Și în ultima fracțiune de secundă, când el se duce să lovească mingea, deja tu îți dai seama cam pe unde ar vrea să trimită mingea aceea. Piciorul de sprijin dacă și-l ține într-un anumit fel, de exemplu, sau dacă îl pune aproape în fața mingii, nu poate să dea în partea stângă, deoarece n-are loc de piciorul de sprijin și atunci tu știi că poate să dea numai în partea dreaptă. Sunt lucruri pe care le înveți la antrenament și care ajung să îți fie întipărite în subconștient. Dacă nu reușești să faci toate lucrurile astea, atunci joci la cacealma. Eu nu joc la cacealma. Joc aproape la sigur. La fotbal se zice că penalty-ul nu se ratează, se apără. După experiența avută în accesarea de fonduri UE pentru perdele forestiere, adversarul meu a fost Ghidul. Până la urmă am reușit să fac ceea ce mi-a cerut ghidul, dar a fost foarte stufos, foarte complicat. Dacă Ghidul cel stufos ar fi un adversar care ar fi trebuit să execute un penalti pe care eu să-l apăr, Ghidul ajungea până la 1 metru de minge și de acolo eu nu mai primeam nici o informație. Ghidul nu ajungea să lovească mingea, ca eu să am informațiile privitoare la unde urma să șuteze. De acolo, trebuia să descifrez în orb, să iau informații din mai multe direcții. Deși Ghidul ar fi trebuit să-ți dea informația mot-a-mot, constatai că îți dă o informație pentru care nu este procedură, sau că tu trebuia să dezvolți mai departe pe cont propriu informația. Însă până la urmă l-am descifrat împreună cu echipa”, spune Tiberiu Lajos.
Fostul căpitan de echipă a avut psihicul tare, în ciuda momentelor de încordare nervoasă, știind din experiență că momentele decisive ale unui meci se pot juca uneori în ultimul minut: ”În proiectul pe fonduri UE au fost două momente de sărbătorire. Primul a fost depunerea la APIA. În ultima fază de depunere a dosarului, documentele au trebuit încărcate electronic. Se întâmpla în ultimele ore, din ultima zi. Am urmărit pe ecran când a fost dat ultimul click și trebuia să apară numărul de înregistrare. Atunci a fost un moment de incertitudine. Nu știa nimeni dacă s-a salvat. A mai urmat un moment de verificare dacă e în sistem și când au dat un nou click și s-a confirmat că aplicația e în sistem, s-a înmuiat toată lumea, toți de acolo. Eram vreo 5-6 persoane. A fost un moment de sărbătoare că echipa noastră a reușit. Al doilea a fost după 60 de zile, când am aflat că proiectul a fost selectat. Atunci am sărbătorit acasă, cu soția. Am zis: «hai să bem o șampanie»”.
Impedimente și bucurii în implementarea proiectului
În faza de implementare, Tiberiu Lajos s-a lovit de o dublă surpriză, ce ținea de disponibilitatea puietului arboricol și de prețul acestuia. ”Când a trebuit să caut producător de puiet, am constatat, spre surprinderea mea, că în țară nu sunt pentru anumite specii. Nu mai produce nimeni puieți de tei pentru că economic nu sunt rentabili, nici puieți de mere-pădurețe sau de păducel, din același motiv, iar dacă-i găsești la comercializare, să fie puiet cu acte de proveniență din Ungaria, dar la un preț de 3 ori mai mare decât în Ungaria. Norocul meu că vorbesc limba maghiară. În schimb în România am găsit stejar din pepinieră privată pentru că la Romsilva erau deja comandate și nu mai aveau”.
Valoarea proiectului: 72.000 de euro pentru 5 hectare
Valoarea totală a proiectului unicei perdele forestiere finanțate din fonduri UE în România e de 72.000 euro și se întinde pe 12 ani. În prima fază, pentru înființarea celor 5 ha de perdea forestieră, Tiberiu Lajos a cheltuit 30.000 euro. Din această sumă, autoritățile i-au decontat 27.000 euro la finalul lui iulie 2020, cu un an întârziere față de termenul normal: ”Lucrurile astea contează pentru un mic investitor. Problema cea mai mare a fost că din punct de vedere financiar am ajuns la un momentdat la limită, pentru că am cheltuit 30.000 de euro pentru înființarea acestei culturi și întreținerea în primul an și noi nu am primit banii aceștia în termen. Din banii pe care statul a întârziat să ni-i ramburseze, planificasem să reinvestim în al doilea an, pentru că a trebuit să completez cu 25% din puieți și să facem lucrările de întreținere. Așa că a trebuit să scoatem mai departe bani din buzunar. Dacă statul este rău platnic, din păcate economia nu poate să funcționeze în condiții normale, Statul ar trebui să fie cel mai bun platnic și să aibă mecanismele de control pentru fraudă. Am avut 7 controale din partea statului și toate au constatat că investiția e în regulă și tot nu veneau banii. Atunci soția mea, care a lucrat 15 ani la bancă, a fost directoare de bancă și are o anumită rigoare de ordin financiar și juridic, a avut o dezamăgire, deoarece după ce ne-am pus munca noastră și am investit mai mult decât am primit, statul nu își respectă partea sa de promisiune. În vară l-am interpelat și pe ministrul Agriculturii, când a fost să viziteze o stație de pompare. I-am arătat: «uitați este înființată pădurea, de ce nu primim banii europeni?» și dânsul mi-a spus că e de la birocrație. Eu consider că birocrația este o încetinire a tuturor lucrurilor care vrei să le dezvolți. Funcția birocrației în stat este de STOP. E amanta cea cheltuitoare a întregului Guvern”.
”Beneficiarul ar trebui doar să-și treacă numele aplicație, atâta tot”
Fostul fotbalist consideră că autoritățile, dacă vor să deschidă linii de finanțare care să se bucure de succes, trebuie să vină în sprijinul fermierilor, nu să-i complice: ”Referitor la cei care lansează aceste proiecte și fac aceste Ghiduri ale Solicitantului, cred că unii dintre ei sunt rupți de realitate. Asta e impresia mea, pentru că îți cer niște lucruri pe care ei nu se gândesc că nu poți să le obții, sau prin ce trebuie să treci ca să ajungi la ele. Este un dosar stufos în care eu nu văd rostul, de exemplu la «Studiul de impact asupra mediului», atunci când știi foarte bine că dintr-un teren agricol faci pădure. Impactul poate fi numai pozitiv după părerea mea. Un astfel de studiu ar trebui cerut doar celor care împăduresc în arii protejate și unde trebuie cântărit dacă impactul e pozitiv sau nu.Ghidul Solicitantului eu cred că ar trebui împărțit în 2 părți: una pentru beneficiar și una pentru instituții. Cine vrea să facă perdele forestiere ar trebui să dispună doar de acte de proprietate pe teren, ca să fie eligibil din punct de vedere al condițiilor care se cer. În rest ar trebui ca Guvernul să aibă 7 feluri de proiecte făcute și avizate de diversele instituții, dintre care fermierul să-și aleagă. Beneficiarul ar trebui doar să-și treacă numele aplicație, atâta tot. Restul să fie un schimb de documente inter-instituțional, după o procedură bine pusă la punct, simplificată. Cred că nu este foarte greu să trimiți un mail de la APIA la Mediu sau de la Mediu la Garda Forestieră sau invers, în loc să fugărești fermierul simplu, serios, de colo-colo, până se pierde pe drum”.
După implementarea proiectului, telefonul pionierului perdelelor forestiere pe bani europeni a început să țârâie mai des. ”Între timp am primit foarte multe telefoane de la oameni interesați de perdele și i-am informat și i-am ajutat pe cât de mult am putut. Mulți au vrut să facă trupuri de pădure pentru că pentru unii se pretează mai mult trupurile de pădure decât perdelele. M-au sunat din județ, dar m-au sunat și din țară. La un moment dat m-a sunat cineva și de lângă București”, mărturisește Tiberiu Lajos.
Nothing else matters
În fotbal după ce ai apărat golul decisiv, prețul plătit pentru victorie nu mai contează: ”Când prinzi mingea în mână, atunci simți siguranța și nu mai contează nimic. Că tu ai căzut în cap nu contează, când știi că ai mingea în mână și nu mai poate să ți-o ia nimeni. Nimeni nu poate să îți ia satisfacția pe care o ai când mergi printre rânduri și astăzi vezi copăcelul cât un copil și mâine îl vezi cât tine. Satisfacția mea este și mai mare dacă nu mă duc zilnic, ci la două săptămâni, fiindcă modificările se văd și mai clar. Ai un sentiment ca și când cresc copiii. Special pentru perdeaua forestieră mi-am cumpărat un mi tractor japonez și o freză, pentru că trebuie să discloc terenul dintre rânduri de 3 ori pe an și să prășesc manual de 3 ori pe an în primii 2 ani și de 2 ori pe an în al 3 lea an. Și toate lucrările astea, le-am făcut eu personal, sub avizul și sub supravegherea unui diriginte de șantier autorizat pentru așa ceva. Prășitul manual l-am făcut de 3 ori, dar eu cu tractorul am dat anul trecut de 5 ori. Vă dați seama că trecând aproape o dată pe lună pe lângă fiecare puiet, îl cunosc pe fiecare în parte, cât a crescut, ce a făcut, dacă s-a uscat. Când am pierdut câțiva, m-am simțit ca atunci când am pierdut un meci. Dacă ar trăi bunicul, ar fi mândru de mine. Și tatăl meu la fel”.
Dialogul cu interlocutorul nostru s-a închieat cu anunțul, din partea Agrointeligența – AGROINTEL.RO, că e purtătorul onorific al titlului de campion național al perdelelor forestiere pe bani europeni. ”Păi dacă sunt singur, sunt sigur campion!”, a conchis Tiberiu Lajos râzând.
