• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cinci întrebări despre Măsura 21 la care Ministerul Agriculturii trebuie să răspundă!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Măsura 21 a fost mult așteptată de fermieri, însă publicarea ghidului – direct în formă finală, a scos la iveală ceea ce știam deja: dialogul dintre Ministerul Agriculturii și organizațiile de fermieri este unul ”al surzilor”, sau mai bine zis, unul preferențial. Altfel nu se explică erorile care au dus la blocarea accesului la acest sprijin pentru foarte mulți fermieri (o parte s-au rezolvat după ce Agrointeligența ”a ţipat” alături de fermieri, dezvăluind situațiile aberante), precum și scoaterea în afara schemelor a unor categorii de producători care au avut pierderi concrete din cauza pandemiei.

    Cel mai grav lucru din tot ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă cu Măsura 21 este că, pe modelul ei, se vor ”lucra” și Programul Național Strategic, dar și ghidurile măsurilor viitoare. Opacitate, ignoranță, discriminare și, în cel puțin un caz concret, răutate. Cuvinte care pot descrie modul în care Ghidul Măsurii a ieșit din mâna unor personaje din Ministerul Agriculturii care nu au văzut în viața lor cum arată un dosar pe fonduri europene și habar nu au cum funcționează în mod real, în relația directă cu fermierul, un sistem de plăți.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a transmis miercuri, 7 septembrie, către Ministerul Agriculturii, o solicitare în care am cerut o serie de clarificări privind condițiile și plățile pe Măsura 21:

    ”Având în vedere prevederile Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu referire la Măsura 21 – Măsura specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul PNDR 2014-2020 ca răspuns la epidemia COVID 19, vă rugăm să ne oferiți următoarele informații despre criteriile de selecție și plată:

    1. Care a fost criteriul (sau criteriile) prin care s-au stabilit speciile pomicole eligibile în cadrul Măsurii 21? Din ce motive au fost excluse de la plată culturi pomicole precum cele de prun, gutui, mere, pere etc.?

    2. Care a fost criteriul prin care s-a stabilit ca efectivul minim să fie de 5 UVM vaci adulte pentru eligibilitate la specia bovine în cadrul Măsurii 21? Din ce motiv nu a fost utilizat pragul de minim 3 capete eligibile, existente în fermă, la fel ca în cazul sprijinului excepțional acordat sectorului de creștere a bovinelor, din finanțare europeană, în 2017?

    3. Care a fost criteriul (sau criteriile) pentru care sectorul apicol nu a fost inclus pentru acordarea de sprijin în cadrul Măsurii 21, având în vedere pierderile pe care producătorii de miere le-au avut și le au din cauza restricțiilor impuse, inclusiv anularea târgurilor apicole unde își valorificau producția?

    4. În cazul în care cererile depuse vor depăși plafonul alocat pentru fiecare linie a Măsurii 21 (bovine/bubaline, ovine/caprine și legume/fructe), finanțarea beneficiarilor eligibili se va face în funcție de data și ora înregistrării cererii?

    5. Care este termenul-limită de plată pentru cererile eligibile în cadrul Măsurii 21 și care este estimarea MADR pentru efectuarea acestor plăți din resurse bugetare, cu decontare ulterioară?”.

    Așteptăm răspunsurile Ministerului Agriculturii la cele cinci întrebări și, în speranța că vom primi clarificările în timp util, adresăm mulțumiri anticipate!

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Programul Tineri Lideri pentru Agricultură a ajuns la Seria 8. Sprijin puternic de la Agricover Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri