Secretar de stat din Ministerul Agriculturii, confirmat cu COVID-19!
agrointeligenta.ro -Caz confirmat de infectare cu noul coronavirus la nivelul conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Marți, pe 6 octombrie, Agrointeligența – AGROINTEL.RO a aflat, pe surse, că unul dintre secretarii de stat din cadrul MADR este infectat. Era vorba de Gheorghe Ștefan, cu care am încercat să luăm legătura pentru a obține o confirmare. Cum acesta nu a răspuns la apeluri și mesaje, am transmis o solicitare către MADR care a confirmat că Gheorghe Ștefan a primit confirmarea de COVID-19 luni, pe 5 octombrie.
Agrointeligența- AGROINTEL.RO a solicitat MADR să ne precizeze dacă secretarul de stat este pozitiv la infecția cu noul coronavirus, precum și ”când a fost ultima lui zi în care a venit la serviciu în cadrul Ministerului, dacă se află în concediu medical acasă sau internat, precum și ce măsuri s-au luat în cadrul instituției pentru a limita răspândirea noului coronavirus”.
Iată, integral, răspunsul primit astăzi, din partea Ministerului Agriculturii:
Confirmăm că secretarul de stat Gheorghe Ștefan a fost diagnosticat cu Coronavirus în cursul zilei de luni, 5 octombrie.
Facem precizarea că ultima zi în care secretarul de stat fost prezent la birou a fost joi, 1 octombrie, deci în ultima săptămână nu a mai luat contact cu personalul din cadrul MADR.
Încă de la debutul pandemiei de COVID-19 în România, conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a luat toate măsurile pentru a limita răspândirea acestui virus în rândul angajaților. Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în urma publicării Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României în urma evoluției situației epidemiologice determinată de răspândirea Coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul țării noastre, a luat imediat măsurile necesare asigurării materialelor de protecție a personalului ce își desfășoară activitatea în sediul acestuia și a soluțiilor dezinfectante atât pentru personal, cât și a suprafețelor.
În contextul evoluției epidemiologice la nivel internațional și național, începând cu data de 11.03.2020, MADR a asigurat angajaților soluții dezinfectante împotriva răspândirii Coronavirusului de tip COVID-19, la accesul în instituție, dar și în cadrul acesteia.
Ulterior decretării stării de urgență, MADR a asigurat echipamentele de protecție ale personalului, respectiv într-o fază inițială au fost asigurate măști sterile, iar la scurt timp au fost achiziționate și mănuși chirurgicale. Totodată, în cursul lunii aprilie, pentru a fi asigurate condiții optime de lucru pentru angajații săi, MADR a achiziționat termometre medicale noncontact.
Prin Ordinul nr. 797/R/16.03.2020, cu modificările ulterioare, a fost aprobat Regulamentul privind prevenirea și limitarea la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al unităţilor subordonate acestuia a efectelor epidemiei determinate de infectarea cu coronavirus (COVID-19) care cuprindea următoarele măsuri organizatorice:
•Identificarea posturilor ale căror atribuții pot fi exercitate de la domiciliu și întocmirea formalităților necesare pentru desfășurarea muncii la domiciliu;
•Stabilirea unui program de lucru diferențiat pe ore – pentru a putea evita aglomerarea din mijloacele de transport dar și pentru asigurarea distanțării angajaților;
•Stabilirea regulilor de acces în minister pentru persoanele care nu au calitatea de angajat
•Stabilirea comunicării preponderent electronice între structurile Ministerului;
•Stabilirea de măsuri de protecție pentru angajații care lucrează cu publicul
Ulterior, prin Ordinul nr. 1636/R/15.05.2020, a fost aprobat Regulamentul privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea şi controlul infecțiilor, aplicabile la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al unităţilor subordonate acestuia, pe durata stării de alertă în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2. Măsurilor expuse mai sus le-au fost adăugate și altele în concordanță cu actele normative adoptate pentru această perioadă.
De asemenea, prin Ordinul nr. 1735/R/25.05.2020, a fost aprobat Regulamentul privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea şi controlul infecțiilor, aplicabile la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al unităţilor subordonate acestuia, pe durata stării de alertă în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2, ca urmare a intrării în vigoare a Ordinului comun nr. 874/2020 al ministrului sănătății și al ministrului administrației și internelor.
Prin acesta au fost introduse în mod obligatoriu:
•triajul epidemiologic la intrarea în sediul instituției,
•purtarea măștii de protecție și dezinfectarea mâinilor,
•măsuri de distanțare fizică
•stabilirea programului pe 3 intervale orare.