• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Erbicidarea din toamnă a culturilor de cereale păioase! Câștigați bătălia cu BATTLE DELTA

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Datorită schimbărilor climatice din ultimii ani, agricultura este supusă unor grele încercări, iar fermierii întâmpină noi provocări în activitatea lor zilnică. Astfel, fermierii sunt nevoiți să se adapteze la aceste schimbări ale vremii și să încerce noi soluții tehnologice pentru a reuși să obțină producții bune atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.

    În 2020, seceta prelungită a afectat toate zonele agricole din România, cu precădere jumătatea de Est a țării și în cea mai mare măsură județele din Sud-Est: Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău și Galați. În această situație, majoritatea lucrărilor agricole necesare înființării culturilor de toamnă: rapiță și cereale păioase, au fost îngreunate și întârziate.

    La sfârșitul lunii septembrie și prima decadă a lunii octombrie au căzut ploi în majoritatea zonelor agricole, îndeplinindu-se astfel condiții bune de pregătire a patului germinativ, semănat, germinare și răsărire a culturilor de cereale păioase ce vor fi înființate. Aceste precipitații oferă de asemenea condiții bune pentru răsărirea buruienilor specifice acestei perioade.

    Din ce în ce mai mulți fermieri au observat în ultimii ani că buruienile din culturile de cereale păioase răsărite în toamnă sunt mult mai dificil de combătut prin efectuarea erbicidării din primăvară. Acest fapt se datorează în special dezvoltării masive a buruienilor în toamnă, dar și iernilor blânde, care permit buruienilor răsărite din toamnă să supraviețuiască până în primăvară și să reintre în vegetație înaintea culturii.

    În aceste condiții, buruienile concurează puternic plantele de cultură afectându-le creșterea și dezvoltarea, produc pagube economice consumând o parte importantă din îngrășămintele aplicate culturii și necesită o doză mai mare de erbicid pentru a fi combătute. Toate aceste pierderi pot fi evitate prin erbicidarea încă din toamnă, atunci când buruienile se află în stadiul de creștere activă și sunt foarte sensibile la acțiunea erbicidelor, chiar și la dozele minime omologate.

    Combaterea buruienilor încă din toamnă – recomandarea specialiștilor FMC

    Compania FMC vine în întâmpinarea fermierilor cu soluția optimă pentru combaterea buruienilor răsărite în toamnă, și anume: erbicidul BATTLE DELTA®.

    BATTLE DELTA® este un erbicid cu acțiune de contact, reziduală și cu efect pelicular pe sol, cu o selectivitate maximă pentru planta de cultură și care poate fi aplicat și la temperaturi mai scăzute (5-6° Celsius).

    BATTLE DELTA® conține 2 substanțe active: flufenacet și diflufenican și este un erbicid selectiv pentru combaterea în pre-emergență și post-emergență timpurie (BBCH00 – BBCH21) a buruienilor cu frunză lată și unele graminee din culturile de grâu, orz, triticale și secară.

    BATTLE DELTA® combate un spectru larg de buruieni, inclusiv pe cele mai dificil de combătut cum ar fi: iarba vântului, turița, veronica, hrișca urcătoare, samulastra de rapiță sau rocoina și are efect de lungă durată. Doza de aplicare este foarte flexibilă, între 0,3 – 0,6 lt/ha, în funcție de spectrul de buruieni existente și stadiul lor de vegetație.

    SPECTRUL DE BURUIENI COMBĂTUTE

    Cunoscut fiind faptul că orice cultură este sensibilă la îmburuienarea timpurie, aplicarea în toamnă a erbicidului BATTLE DELTA® asigură un start bun al culturilor de cereale păioase prin eliminarea buruienilor concurente în primele stadii de vegetație și o mai bună pregătire a culturii pentru iernare.

    După aplicarea erbicidului BATTLE DELTA®, rotația culturilor nu este restricționată.

    În România compania FMC și-a asigurat o prezență solidă printr-o echipă profesionistă și un portofoliu de top. Specialiștii companiei sunt la dispoziția utilizatorilor de produse de protecție a plantelor de la FMC pentru consultanță și suport tehnic în teritoriu.

    Pentru orice întrebari nu ezitați să ne contactați accesând site-ul companiei, www.fmcagro.ro.

    Cătălin Viziru – Director de Marketing FMC România și Republica Moldova

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea

    Ultimele știri

    Interes major pentru programul Tineri Lideri pentru Agricultură. Seria VIII are 95 de cursanți Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri