• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ACBCR: Condițiile impuse de ANZ pentru autorizarea taurilor de reproducție sunt imposibil de îndeplinit!

    Ramona Dascălu -

    Condițiile impuse de ANZ privind autorizarea taurilor pentru reproducție, imposibil de îndeplinit! Asociația Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR) arată că pentru autorizarea taurilor pentru reproducție Agenția Națională pentru Zootehnie impune condiții imposibil de îndeplinit de către crescători, fapt care nu denotă altceva decât bătaia de joc a autorităților la adresa crescătorilor de bovine.

    ”În această perioadă se întâmplă un lucru foarte grav pentru crescătorii de bovine și Societățile de Ameliorare din România. Instituția care ar fi trebuit să sprijine crescătorii continuă lupta împotriva acestora! Astfel se refuză autorizarea taurilor pentru reproducție, impunându-se condiții IMPOSIBIL de îndeplinit, chiar dacă acești tauri îndeplinesc condițiile din Programele de Ameliorare aprobate și Regulamentele Europene. Am postat o poză trimisă de către un coleg fermier, acestea fiind cerințele impuse de ANZ. Continuă bătaia de joc a autorităților la adresa crescătorilor de bovine!!! Până când domnule ministru Adrian Oros???”, se arată pe pagina de Facebook a Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR).

    Mesajul postat de ACBCR este însoțit și de cerințele pe care ANZ le impune crescătorilor de bovine pentru a le autoriza taurii pentru reproducție.

    ”OJZ-urile trebuie să dețină următoarele documente:

    1. Solicitare în funcție de caz de la deținători/proprietari de reproducători, societăți de ameliorare recunoscute, asociații de crescători autorizate ca părți terțe pentru autorizarea punctelor de montă și al reproducătorilor.
    2. Înregistrarea sanitar veterinară a punctelor de montă naturală
    3. Certificatele zootehnice sau după caz derogările reproducătorilor prezentați pentru autorizare
    4. Documentele sanitar veterinare prevăzute de legislația în vigoare
    5. Decizia directorului general pentru persoanele care fac parte din comisia de bonitare și clasare a reproducătorilor
    6. Solicitarea pentru efectuarea evaluării capacității de fertilizare a materialului seminal
    7. Buletine de analiză a materialului seminal
    8. Documente care să dovedească descendența reproducătorilor
    9. Declarația pe propria răspundere, în cazul în care nu se solicită evaluarea capacității de fertilizare a materialului seminal
    10. Certificate de genotipare pentru scrapie
    11. Certificate de filiație
    12. Fișele de evaluare (punctare, bonitare) ale reproducătorilor”, arată ACBCR.

    Postarea cu cerințele impuse de ANZ a stârnit reacții de nedumerire din partea fermierilor, și ACBCR a continuat, printr-un comentariu adăugat la postarea inițială, să ceară explicații conducerii Agenției Naționale de Zootehnie, în numele crescătorilor de bovine nedreptățiți.

    ”Se cer teste de filiație inclusiv pentru tauri aduși din Franța sau Ungaria, în urmă cu 2-3 ani, tauri care au fost autorizați/reautorizați, au sute de produși care au primit deja Certificat Zootehnic.
    Cerem public domnului Vaida Bela, rușinea zootehniei românești, să ne răspundă la următoarele întrebări:
    1. Cât a costat laboratorul de la ANZ București și de ce nu funcționează?
    2. De ce nu am primit nici acum rezultatele la probele pe care le-am trimis ANUL TRECUT, când s-au făcut testele de pornire a laboratorului?
    3. UNDE pot crescătorii de bovine/ovine să efectueze aceste teste?
    4. Cum se pot face testele de filiație pentru taurii aduși din străinătate?
    5. Se “pregătește” pe undeva prin țară vreun laborator privat, pentru că “e rostul de făcut bani”, pe spatele văcarilor?
    6. Cât mai stați în funcția din care vă bateți joc de o țară întreagă?”, sunt întrebările adresate conducerii ANZ de către Asociația Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România.


    Te-ar mai putea interesa

    Raport al Comisiei Europene: Ploile au întârziat semănatul în România. Fermierii au avut o fereastră mică pentru lucrări ”Regele castraveților” din România și-a dărâmat toate serele. Vrea să o ia de la capăt în afacerea cu legume Mic fermier: ”Am stat cu dovlecii până s-au stricat. N-am reușit să îi vând. Rafturile magazinelor sunt pline de dovleci importați”

    Ultimele știri

    Problemele cu cadastrul gratuit au ajuns în Parlament. Vot pentru intabularea terenurilor agricole Ioan Jula, unul dintre pomicultorii care a suferit pierderi uriașe în acest an: ”Când lucrezi și pierzi, apoi baiul e mare” Donații record pentru fermierii ale căror tractoare au fost confiscate în cadrul protestelor