• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O bancă din România nu mai permite accesul în sucursale decât cu programare

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    La bancă numai cu programare! Pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, protejându-și deopotrivă funcționarii și clienții, o instituție bancară din România a decis să impună o restricție în plus. Începând de luni, 19 octombrie, Banca Comercială Română (BCR) va permite accesul clienţilor în sucursale doar cu programare, ca măsură suplimentară pentru protejarea sănătăţii angajaţilor şi a clienţilor săi şi pentru reducerea timpilor de aşteptare. Măsura va fi luată la nivelul întregii țări.

    Banca Comercială Română, una dintre cele mai mari bănci din România, va implementa de la începutul săptămânii viitoare un nou mod de funcţionare la nivelul întregii reţele teritoriale, prin care clienţii vor avea acces în sucursale exclusiv în baza unei programări telefonice.

    Fiecare agenţie BCR va beneficia de un număr de telefon dedicat, unde orice client BCR va putea face o programare. Detaliile şi numerele de telefon vor fi disponibile pe pagina de web a băncii, www.bcr.ro, la Contact Center BCR – *2227, dar şi la sediul fiecărei sucursale. Astfel, orice client, persoană fizică sau juridică, va trebui să sune la numărul de telefon aferent agenţiei unde doreşte sau necesită asistenţă din partea unui angajat BCR. Totodată, angajaţii BCR prezenţi în sucursale vor fi pregătiţi să ajute clienţii în stabilirea programărilor.

    BCR extinde, astfel, proiectul pilot de programări prin telefon, derulat în ultimele luni, în 12 agenţii din ţară, care s-a dovedit a fi unul de succes. Programul a fost conceput pentru a pregăti migrarea către un nou mod de funcţionare în reţeaua băncii, care urmăreşte creşterea gradului de confort şi protecţie pentru clienţi, reducerea timpilor de aşteptare, îmbunătăţirea eficienţei operaţionale şi încurajarea utilizării lui George, platforma BCR de digital banking. Extinderea sistemului la nivelul întregii reţele, începând de luni, este una temporară şi a fost accelerată de escaladarea, la nivel naţional, a ratei de cazuri de infectare cu COVID-19, precum şi de apropierea sezonului rece, în contextul în care există cazuri în care se formează cozi în faţa unităţilor bancare.

    „Siguranţa şi sănătatea clienţilor noştri continuă să fie cele mai importante preocupări pentru noi. În ultimele luni, am accelerat procesele de transformare digitală şi am implementat noi modele de lucru, care vin în întâmpinarea clienţilor cu soluţii cât mai practice. Ca urmare a contextului actual şi a creşterii numărului de infectări, am decis să extindem imediat, în toată reţeaua BCR, sistemul de acces în agenţii doar pe bază de programare. Este o măsură unică în sistemul bancar din România, dar care s-a dovedit eficientă în alte industrii, aşa cum este în medicină, servicii şi în multe alte domenii. Această decizie se aliniază strategiei noastre, pe termen lung, de transformare a modelului de business, atât prin digitalizarea serviciilor şi a produselor bancare, cât şi prin deservirea clienţilor pe principii de consiliere personalizată. Încurajăm clienţii să apeleze la noul serviciu de progamare, deoarece îi va ajuta să efectueze la timp şi rapid orice operaţiune bancară, iar timpul petrecut la bancă va fi mult mai scurt”, a declarat Dana Dima, Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking, Membru al Comitetului Executiv, potrivit adevarul.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Ajutorul de 15 euro pe familia de albine se transformă în ajutor de minimis. Legea, în Parlament Șefa APIA a transmis un mesaj pentru fermierii care așteapta plata în avans a subvențiilor Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Fermierul Gabriel Pavel a trecut la fertilizarea lichidă cu azot: ”Am schimbat doar duzele mașinii de stropit” Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade

    Ultimele știri

    Vremea până la jumătatea lunii octombrie. ANM: Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine a fost aprobat de Comisia Europeană! Ajutoare pentru crescătorii de ovine – până la 50.000/fermă. Condiții pentru accesarea sprijinului Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge