• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Explozie puternică la o fermă din Insula Mare a Brăilei! Trei persoane au fost rănite!

    Angelica Lefter -

    O explozie puternică s-a produs noaptea trecută, joi spre vineri, 29 – 30 octombrie, la o fermă din Insula Mare a Brăilei. În urma deflagrației, trei persoane au fost rănite, iar una dintre victime a fost transportată cu ambulanţa SMURD la spital, potrivit mediafax.ro. Explozia a fost urmată de un incendiu care nu a provocat pagube însemnate.

    Incidentul a avut loc în jurul orei 22:00, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. O persoană a anunţat la numărul unic de urgenţă 112 că la ferma Vişani din Insula Mare a Brăilei a avut loc o explozie, la o instalaţie de produs peleţi din lucernă. Imediat, la fața locului au fost trimise patru echipaje medicale, trei ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi o autospecială SMURD.

    Trei angajaţi ai fermei au fost răniţi, două dintre victime au primit îngrijiri la fermă şi au refuzat să fie transportate la spital, iar a treia a fost dusă cu maşina SMURD la Spitalul Judeţean Brăila. Aceasta prezenta mai multe traumatisme. Pentru trecerea Dunării de către echipajele medicale au fost efectuate curse speciale ale bacului.

    Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian a menționat că incendiul care a urmat deflagrației a fost stins de angajații fermei.

    ”La Ferma Vişani din Insula Mare a Brăilei, unde se fac peleţi din lucernă, a avut loc o explozie, urmată de un incendiu, care a fost stins de către angajaţi. Au fost anunţate trei victime. Noi am mers la faţa locului cu o ambulanţă SMURD, iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă cu vreo trei. Unul singur a fost transportat la UPU, ceilalţi au refuzat să meargă la spital”, a declarat Ştefan Stoian.


    Te-ar mai putea interesa

    Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Când se seamănă semințele de roșii Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș

    Ultimele știri

    Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii