• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII APIA 2020: Cuantumurile pe hectar care se achită la plățile regulare din 1 decembrie!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O mare parte dintre fermieri – un procent de 81,59% din totalul celor care au cerut subvenții în Campania 2020, au intrat la plata avansului până astăzi, miercuri 11 noiembrie, conform celor mai recente cifre anunțate oficial de ministrul agriculturii Adrian Oros. De la 1 decembrie Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara plățile finale iar fermierii care au intrat la avans primesc diferența de bani pe suprafață. După 1 decembrie, cei care nu au încasat niciun leu din subvenție vor avea în conturi cuantumul întreg.

    CITIȚI ȘI: Sumele pe care fermierii le vor încasa la avansul pe hectar și animale!

    Ca și anii trecuți, fermierii au primit 70% din schemele directe pe hectar și 85 la sută pentru plățile compensatorii. Astfel, de la 1 decembrie fermierii se pot afla în două situații: cea în care nu au încasat din diverse motive niciun leu și atunci în conturile intră sumele integrale pe hectar și cea în care au încasat avansul de 70 la sută și urmează să primească restul de 30 la sută.

    Iată ce calcule își pot face fermierii:

    Sumele integrale pe hectar – dacă nu ați primit niciun leu din subvenție:

    Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) cuantum 98,738 euro/ha adică 481,101 lei/ha.
    Plata redistributivă, primul interval: 1-5 ha, inclusiv cuantum 5 euro/ha adică 24,362 lei/ha, al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv 48,105 euro/ha adică 234,393 lei/ha.
    Plata pentru înverzire cuantum 57,824 euro/ha adică 281, 749 lei/ha.
    Plata pentru tinerii fermieri cuantum 36,6119 euro/ha adică 178,391 lei/ha.

    Restul de subvenție – dacă ați primit avansul în procent de 70 la sută:

    Schema de plată unică pe suprafață (SAPS): Avans: 336,770 lei/ha. Rest de plată de la 1 decembrie: 144,330 lei/ha;
    Plata redistributivă, primul interval: 1-5 ha, inclusiv: Avans: 17,053 lei/ha. Rest de plată de la 1 decembrie: 7,308 lei/ha, al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv Avans: 164,075 lei/ha. Rest de plată de la 1 decembrie: 70,317 lei/ha;
    Plata pentru înverzire: Avans: 197,224 lei/ha.  Rest de plată de la 1 decembrie: 84,524 lei/ha;
    Plata pentru tinerii fermieri cuantum: Avans: 124,874 lei/ha.  Rest de plată de la 1 decembrie: 53,515 lei/ha.

    Despre calculele pentru crescătorii de animale puteți citi aici: Subvenţii APIA 2020: Plata minim şi maximă pe care o încasează crescătorii de ovine!

    Fermierii care nu au încasat nicio plată, primii pe listele cu plata regulară

    Potrivit unei declarații a șefului APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă, fermierii care ar putea să nu încaseze avansul din subvenții sunt cei eșantionați la controlul prin teledetecție, pentru care, în situații rare, pot apărea probleme care să ducă la întârzierea plăților. Acesta spune însă că acești fermieri sunt primii care intră la plata plăților finale.

    Ovidiu Săvâșcă a declarat într-un interviu recent că  blocați la plată sunt momentan și fermierii care au parcele declarate în blocuri fizice cu fermieri care au fost ținta selecției pentru teledetecție. ”Este un pic tehnic dar fermierii aș vrea să aibă garanția că atât de la nivel central, cât și la nivel local, toți funcționarii au interesul comun ca cea mai mare parte a fermierilor care au depus cererea de plată la APIA să fie pe lista de plată în avans. Dacă cumva sunt situații excepționale anumite blocaje anumite chestiuni care nu se pot reglementa clarifica până la data de 30 noiembrie cu siguranță, undeva la 2 decembrie, data începerii plății finale vor fi printre primii care vor intra și vor fi autorizați la plată. Dar noi sperăm că depășim undeva 95% din total fermieri care pot beneficia de plata avansului”, a conchis Ovidiu Săvâșcă.

    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu!

    Ultimele știri

    Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra” Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții Alertă meteo în vigoare pentru vânt puternic, ploi și ninsori la munte. Cod galben în Moldova și Dobrogea Emil Dumitru a demisionat din funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii