• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-A VOTAT ÎN PARLAMENT! Amenajamentele pastorale devin obligatorii de la 1 ianuarie 2022!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Vot decisiv în Camera Deputaților! Parlamentarii au aprobat în ședința de marți, 10 noiembrie, un proiect de lege  care are ca obiect de reglementare modificarea unor acte normative din domeniul agriculturii, precum şi din domeniul fiscal-bugetar. Printre prevederile aprobate de parlamentari se numără și  prelungirea termenului de la care devine obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral, de la 1 ianuarie 2021 la 1 ianuarie 2022.

    „În vederea accesării fondurilor europene aferente plăţilor pe suprafaţă, utilizatorii de pajişti, persoane fizice şi juridice, în calitate de proprietari şi/sau deţinători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligaţia ca anual să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de păşunat, ori cosirea cel puţin o dată pe an a vegetaţiei. Începând cu data de 1 ianuarie 2022 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral”, se arată în amendamentul votat de parlamentari, care trebuie promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

    Amenajamentele pastorale reprezintă o schiță completa referitoare la îngrijirea pajiștilor permanente prin intermediul cărora fermierii obțin subvenții. Producătorii agricoli încheie contracte de închiriere a pajiștilor permanente în baza cărora pot solicita subvenții, iar la rândul lor, trebuie să îngrijească aceste pajiști.

    Începând cu anul 2018, consiliile locale aveau obligația de a include amenajamentul pastoral în cadrul documentației de concesiune sau închiriere a pajiștilor permanente. Deci vorbim de a patra prelungire a termenului la care acestea erau obligatorii.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial