• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Măsură salvatoare pentru fermele de vaci de lapte din România!

    Ramona Dascălu -

    Veste bună pentru producătorii români de lapte! După ce la începutul pandemiei de coronavirus tot mai mulți fermieri români care dădeau lapte către procesatori care aveau încheiate contracte cu unități de învățământ în cadrul programului ”Cornul și Laptele” s-au văzut în situația de a-și primi banii cu întârziere sau chiar de a nu mai avea unde să dea laptele, din cauza închiderii școlilor, Ministerul Agriculturii vine acum cu un proiect de hotărâre care ar putea reprezenta o gură de oxigen pentru producătorii români de lapte.

    Astfel, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), se modifică programul ”Cornul și Laptele” astfel încât în cazul în care cursurile se țin în mediul online, cum se întâmplă în acest moment la noi în țară, produsele, respectiv laptele și cornul, să fie livrate la domiciliul elevului sau să fie ridicate de către părinți sau chiar de către elevi de la sediul instituției de învățământ de care aparțin.

    ”În cazul scenariilor 2 şi 3 de organizare şi desfăşurare a cursurilor conform prevederilor Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5487/1494/2020, cu modificările ulterioare, sesiunile de degustare prevăzute la alin. (2) se pot asigura la domiciliul preşcolarilor şi elevilor prin distribuirea unui pachet de produse/preşcolar/elev în condiţiile de distribuţie stabilite pentru cele două scenarii şi cu respectarea condiţiilor aplicabile produselor care pot fi degustate”, se arată în proiectul de hotărâre, publicat pe site-ul MADR.

    De asemenea, în actul normativ se precizează că elevii vor putea intra în posesia produselor zilnic sau săptămânal și prin ridicarea lor de către părinți sau chiar de către ei înșiși.

    ”Preşcolarii şi elevii prevăzuţi la alin. (21) prezenţi la cursuri conform scenariului 3, prevăzut de Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5487/1494/2020, cu modificările ulterioare, primesc produsele zilnic sau săptămânal retroactiv, prin ridicarea acestora de către părinţi/reprezentanţi  legali/ocrotitori legali sau, acolo unde acest lucru este posibil, de către elevi, pe baza evidenţelor de participare la cel puţin o oră de curs/zi”, se mai arată în proiect.

    Răspunzători de condițiile de depozitare a produselor vor fi însă directorii școlilor, care trebuie să comunice direct cu furnizorii în ceea ce privește cantitățile ce trebuie livrate preșcolarilor și școlarilor. ”Directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar răspund de respectarea condiţiilor de igienă privind primirea, depozitarea şi distribuţia produselor, după caz, de comunicarea directă cu furnizorul în privinţa cantităţilor ce trebuie livrate preşcolarilor şi elevilor prevăzuţi la art. 8 alin. (2)-(31), precum şi de întocmirea evidenţelor prezenţei preşcolarilor/elevilor la distribuţia produselor şi la desfăşurarea măsurilor educative”, se precizează în actul normativ.

    De asemenea, în cazul în care se vor redeschide școlile, ministerul Agriculturii propune ca porţia de produs lactat să fie înlocuită cu o porţie de lapte, iar porţia de corn şi/sau baton să fie înlocuită cu o porţie de biscuiţi şi/sau covrigi uscaţi pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

    ”În cadrul scenariilor de organizare şi desfăşurare a cursurilor conform prevederilor Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările ulterioare, decizia luată conform prevederilor art. 18 alin. (3) lit.a) poate prevedea ca porţia de produs lactat să fie înlocuită cu o porţie de lapte, iar porţia de corn şi/sau baton să fie înlocuită cu o porţie de biscuiţi şi/sau covrigi uscaţi, cu respectarea numărului de porţii pe parcursul unei săptămâni aşa cum este prevăzut la alin. (3), sub rezerva ca aceste informații/opțiuni să fie prevăzute în documentele achiziției, anterior inițierii procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile legale în domeniul achiziţiilor publice”, propune MADR.

    În cazul proiectului de hotărâre se stipulează și faptul că în cazul în care o anumită cantitate de produse va rămâne nedistribuită, aceasta va merge către organizaţii umanitare, unităţi sanitare, de asistenţă socială, de îngrijire şi asistenţă medico-socială sau în favoarea beneficiarilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor legislaţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa
    alimentelor şi a prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice.

    Responsabili de luarea măsurilor necesare în vederea evitării acumulării de stocuri şi pentru modificarea clauzelor contractuale pentru asigurarea posibilităţii redistribuirii produselor vor fi consiliile judeţene şi/sau locale.

    Proiectul de hotărâre pentru modificarea programului ”Cornul și Laptele” îl puteți consulta AICI.

    Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării pe adresa de e-mail: politici.agricole@madr.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului Mesaje de Crăciun 2024: Cele mai frumoase urări și felicitări de Sărbători Subvenții APIA 2025. Data la care se reiau plățile către fermieri după Anul Nou

    Ultimele știri

    Vasile Petreuș, crescător de ovine: Cine face brânză bună nu duce lipsă de clienți! Soia ia locul porumbului într-o fermă din Ucraina. Motivul? Seceta! Indienii de la TAFE se extind pe piața UE cu tractoare pentru micii fermieri