• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PLĂȚI SUBVENȚII APIA! Sumele pentru fermieri aprobate astăzi de Guvern!

    Angelica Lefter -

    Sume pentru fermieri, pe masa Guvernului pentru aprobare. Prim-ministrul Ludovic Orban, a anunțat astăzi, luni – 23 noiembrie,  în deschiderea ședinței de Guvern că o rectificare bugetară este necesară având în vedere și plățile pentru despăgubirea fermierilor ale căror suprafețe au fost afectate de secetă.

    ”Principalul punct pe ordinea de zi a ședinței de guvern, stimaţi colegi, este Ordonanța de Urgență privind de rectificarea Legii bugetului de stat și Ordonanța de Urgență privind rectificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Este necesară această rectificare pentru că am avut o situație care a generat noi și noi provocări, noi și noi cheltuieli. A trebuit să facem faţă la reglementări nou apărute, care au generat noi cheltuieli şi, practic, este absolut necesară adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă cu privire la rectificarea bugetului de stat, pentru a atinge câteva obiective. A fost necesară rectificarea bugetară pentru a putea asigura resurse financiare suplimentare pentru plățile care au apărut în cursul acestui an, fie că este vorba de plăți pentru despăgubirea fermierilor ale căror suprafețe au fost afectate de secetă, fie că este vorba de plăți care trebuie făcute pentru decontarea subvenției la motorină”, a spus Orban.

    Guvernul se reunește astăzi pentru a adopta rectificarea bugetară, a treia din acest an. În textul publicat de către Ministerul Finanțelor în dezbatere publică se arată că banii acordați Ministerului Agriculturii asigură ”necesitatea asigurării sumelor pentru plata despăgubirilor acordate producătorilor agricoli din sectorul vegetal afectați de secetă”.

    Potrivit documentului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale primește în plus 1,181 miliarde de lei per sold.

    ”Propunerea de rectificare a avut în vedere execuția cheltuielilor pe primele 10 luni ale anului și necesarul de finanțare până la finele anului. S-au asigurat fonduri suplimentare pentru proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (+1.123,7 milioane lei), alte cheltuieli pentru despăgubirea producătorilor agricoli din sectorul vegetal afectați de secetă (+160,0 milioane lei) și alte transferuri (+8,3 milioane lei). S-au identificat economii în principal la cheltuieli de capital ( -10,0 milioane lei) și împrumuturi (-101,0 milioane lei)”, se specifică în textul citat.

    Și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor primește 19,17 milioane lei în plus. ”S-au asigurat fonduri suplimentare (+19,17 milioane lei) pentru acordarea despăgubirilor pentru animalele sacrificate în contextul evoluției pestei porcine africane”, se mai arată în proiectul de buget.

    Potrivit unei declarații recent a secretarului de stat George Scarlat, din banii primiți în plus la rectificarea bugetară se va completa schema de ajutor pentru despăgubirile la secetă atât pentru culturile de toamnă unde mai erau de plată aproximativ 203 milioane de lei cât și sume pentru culturile de primăvară. Și plățile finale vor fi achitate din acești bani, potrivit ministrului agriculturii, Adrian Oros.

    ”(…) Pentru rectificarea bugetară vor fi asigurate fondurile necesare pentru efectuarea următoarelor plăți conform calendarului pe care îl avem: 1,3 miliarde lei de la bugetul național pentru plata finală a campaniei 2020”, a anunțat ministrul. Oros a mai spus că și sumele pentru motorina utilizată în agricultură vor fi ”prinse” în rectificarea bugetară. ”(…) Și sigur 176 milioane lei pentru plata aferentă ajutorului de stat la motorină”, a anunțat Oros.


    Te-ar mai putea interesa

    Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Cine încasează subvenția APIA pe pășunea comunală. Acte necesare ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe