• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Codul Rutier: Tractoarele pot fi conduse pe drumurile publice cu carnet categoria B sau C

    agrointeligenta.ro -

    Conducerea tractorului agricol și cu permis de conducere categoria B sau C este permisă în anumite condiții, conform legislației în vigoare. Fermierii trebuie să știe că la acest moment, conform normelor în vigoare pentru circulația pe drumurile publice, conducerea tractorului trebuie să se facă numai cu permis de conducere valabil, în acord cu regulile stipulate de Codul Rutier, actualizat în 2020. Mai mult, dacă tractoristul are carnet categoria Tr, el poate să conducă tractorul cu una sau două remorci atașate.

    Ordonanța de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulatia pe drumurile publice a fost modificată de numeroase ori de-a lungul anilor. O completare de maxim interes pentru fermieri a fost adusă prin Ordonanța 21/2014, din septembrie 2014, prin care s-a clarificat modul în care poate fi condus un tractor agricol chiar și fără permis categoria Tr. Astfel, conducerea tractorului cu permis categoria B sau C se poate face numai dacă mașina agricolă și remorca/remorcile atașate respectă câteva reguli privind greutatea maximă.

    Atenție! Conform Codului Rutier, conducerea unui tractor se poate face numai cu carnet din categoria aferentă, în acord și cu cele de mai jos.

    La acest moment, Codul Rutier – în forma actualizată în 2020, prevede:

    Articolul 241
    (1) Permisele de conducere se eliberează după cum urmează:
    a) pentru categoriile C1, C, D1 si D – conducătorilor auto care dețin permis de conducere categoria B și care au promovat examenul corespunzător categoriei solicitate;
    b) pentru categoriile BE, C1E, CE, D1E si DE – conducatorilor auto care dețin permis de conducere pentru categoriile B, C1, C, D1, respectiv D și care au promovat examenul corespunzător categoriei solicitate.

    (2) Permisele de conducere dau dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, după cum urmează:
    a) permisele de conducere eliberate pentru categoriile C1E, CE, D1E sau DE sunt valabile pentru ansamblurile de vehicule din categoria BE;
    b) permisele de conducere eliberate pentru categoria CE sunt valabile pentru categoria DE, dacă titularii dețin permis de conducere pentru categoria D;
    c) permisele de conducere eliberate pentru categoria CE, respectiv categoria DE sunt valabile pentru ansamblurile de vehicule din categoria C1E, respectiv categoria D1E;
    d) permisele de conducere eliberate pentru orice categorie sunt valabile pentru vehiculele din categoria AM;
    e) permisele de conducere eliberate pentru categoria A2 sunt valabile și pentru categoria A1;
    f) permisele de conducere eliberate pentru categoria A sunt valabile si pentru categoriile A1 si A2, cele eliberate pentru categoria B sunt valabile si pentru categoria B1, cele eliberate pentru categoria C sunt valabile si pentru categoria C1, iar cele eliberate pentru categoria D sunt valabile si pentru categoria D1; (Din data de 01-sep-2014 Art. 24^1, alin. (2) , litera F. din capitolul III, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 13. din Ordonanta 21/2014 )
    g) permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile pentru triciclurile cu motor având o putere de peste 15 kW, cu condiția ca detinatorii permiselor sa aiba varsta de 21 de ani impliniti.
    h) permisele de conducere eliberate pentru una dintre categoriile B, BE, C sau CE sunt valabile și pentru categoria Tr, în anumite cazuri specifice;
    i) permisele de conducere eliberate numai pentru categoria Tr sunt valabile și pentru ansamblul format dintr-un vehicul din categoria Tr și una sau două remorci;
    j) permisele de conducere eliberate pentru categoriile D sau DE sunt valabile si pentru vehiculele din categoria Tb. (Din data de 01-sep-2014 Art. 24^1, alin. (2) , litera G. din capitolul III, sectiunea 2 completat de Art. I, punctul 14. din Ordonanta 21/2014 )

    (21) Cazurile specifice pentru care se consideră îndeplinită condiția prevăzută la alin. (2) lit. h) pentru a da dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice sunt următoarele:

    a) permisul de conducere pentru categoria B este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată de până la 3. 500 kg, la care se poate atașa o remorcă a cărei masă totala maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg;
    b) permisul de conducere pentru categoria BE este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masă totală maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate atașa o remorcă a cărei masa totală maximă autorizată să fie mai mică de 3.500 kg;
    c) permisul de conducere pentru categoria C este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate atașa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg;
    d) permisul de conducere pentru categoria CE este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3. 500 kg, la care se poate atasa o remorca a carei masa totala maxima autorizata sa fie mai mare de 750 kg.

    (Din data de 01-sep-2014 Art. 24^1, alin. (2) din capitolul III, sectiunea 2 completat de Art. I, punctul 15. din Ordonanța 21/2014 )


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Când se plantează roșiile în grădină – calendar Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA