• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Catastrofă liberală: Noul ministru al Agriculturii, de la UDMR?

    Vlad Macovei – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ultimele negocieri pentru împărțirea fotoliilor de miniștri în viitorul Guvern arată, conform surselor mele care au participat astăzi la discuții, că PNL ia în calcul să cedeze postul de la Agricultură către UDMR sau USR-PLUS. Dacă liberalii vor renunța, cele mai mari șanse le are UDMR, conform acelorași surse. Nu am nimic cu UDMR, Tanczos Barna ar fi un ministru foarte bun, un model apropiat de un tehnocrat eficient, la fel cum este și Adrian Pintea, actualul director APIA. Dar aici vorbim despre eșecul catastrofal al celor de PNL, care sacrifică Agricultura pentru alte posturi de ministru, mult mai puțin importante pentru această țară.

    Dacă PNL cedează agricultura, are mari șanse să se bată pentru 10% în 2024. Cu un pic de ajutor, poate ajunge chiar partid neparlamentar. Cine v-a zis că așa scăpați de cartoful fierbinte numit “fermieri”, v-a spus prost! Se va întoarce împotriva voastră înzecit această lașitate!

    Vă meritați soarta, “liberalilor”! V-ați bătut joc anul acesta de încrederea pe care v-au arătat-o cei din sectorul agroalimentar! Oros, Dumitru, Scarlat……(completați voi ce mesaj aveți pentru cei care au condus ministerul în 2020)!

    Te-ar mai putea interesa

    32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial