• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Au început plățile pentru Măsura 21! APIA: 65.531 de fermieri, autorizați pe primele liste!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    A început plata pentru Măsura 21, sprijin achitat fermierilor care au suferit pierderi din cauza pandemiei în sectorul vegetal – legumicultură și pomicultură, dar și în cel de creștere a animalelor – bovine, ovine, caprine.

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că marți, 22 decembrie, a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID, destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine și caprine), vegetal (legume-fructe și cartofi), în conformitate cu Nota Autorității de Management pentru PNDR nr. 224935/22.12.2020 privind suplimentarea bugetului alocat de la 150 milioane de euro la  182,5 milioane de euro.

    Peste 122.000 de fermieri au depus cereri pe Măsura 21

    Potrivit APIA, în cadrul măsurii un număr de 122.986 de fermieri au depus cereri de plată. ”Astăzi APIA a demarat plata pentru suma de 101,58 milioane de euro pentru un număr de 65.531 fermieri, respectiv: 23.375 pentru sectorul legume – fructe și cartofi , 24.826 pentru sectorul bovine și 21.616 de fermieri pentru sectorul ovine/caprine”, specifică sursa citată.

    Este în curs de plată și ajutorul de stat pentru fermele de animale afectate de pandemie

    APIA reamintește totodată că, începând cu 14 octombrie și până în prezent, APIA a plătit alte 5 scheme noi de sprijin destinate susținerii fermierilor în contextul pandemiei de COVID-19, având ca sursă de finanțare atât bugetul național, cât și fondurile europene.

    Buget național:

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă