• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Exporturile românești de animale vii și carcasă – în scădere

    Angelica Lefter -

    Exportul de animale vii nu a crescut în primele nouă luni din 2020 pentru România față de aceeași perioadă din 2019. Principala problemă menționată de autorități a fost deficitul balanței comerciale, în sensul că a predominat exportul de materie primă, în acest caz animale vii, în detrimentul produselor procesate.

    Astfel, potrivit datelor furnizate de MADR către agerpres.ro, România a exportat animale vii în valoare de 302,21 milioane de euro în primele nouă luni din 2020, în scădere cu 6,4% faţă de perioada similară a anului trecut, când încasările au depăşit 332,85 milioane de euro.

    Totodată, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare, cantitatea exportată în ţările intra şi extra comunitare a fost de 139.603 tone în primele nouă luni ale anului trecut, cu aproape 13% mai puţină faţă de acelaşi interval de timp din 2019. În perioada ianuarie – septembrie din 2019 exporturile de animale vii au totalizat 160.090 tone.

    Cele mai mult animale exportate de România sunt din speciile ovine și caprine

    Aproape jumătate din totalul animalelor vii exportate a fost reprezentat de animale din specia ovine/caprine, respectiv 64.927,3 tone, iar încasările au depășit 169 milioane de euro.

    În perioada analizată, importurile de animale vii au fost de 50.795 tone, în valoare de 144,2 milioane de euro, în scădere uşoară faţă de perioada similară a anului 2019. Atunci s-a consemnat o cantitate de 51.455 tone şi o valoare de 145,49 milioane de euro.

    Cu toate acestea, România continuă să înregistreze excedent în comerţul internaţional (intra şi extracomunitar) cu animale vii şi în 2020, respectiv 158 milioane de euro în primele nouă luni ale anului, însă acesta s-a redus faţă de perioada similară din 2019 cu 11% (177,35 milioane de euro).

    Deficitul de produse agroalimentare, în creștere cu 21% față de 2019

    Totodată, țara noastră a înregistrat un deficit în comerţul cu produse agroalimentare de 1,24 de miliarde de euro în primele trei trimestre din 2020, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

    Exporturile s-au majorat cu aproape 3%, însumând 5,21 miliarde de euro, însă avansul importurilor a fost de 6%, până la 6,46 miliarde de euro.

    Cantitatea totală de produse agroalimentare exportate în perioada ianuarie-septembrie 2020 în ţările intra şi extra comunitare a fost cu peste 4 milioane de tone mai mare faţă de cea importată. Astfel, în primele nouă luni din acest an, s-au exportat 12,41 milioane de tone de produse agroalimentare şi s-au importat 7,91 milioane de tone, mai arată datele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”