• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O familie de moldoveni mutată la Mureș a transformat o fermă părăsită într-o afacere de succes

    Ramona Dascălu -

    Dovada vie că dacă se vrea se poate! O familie din Republica Moldova a transformat într-o afacere de succes ferma unei foste cooperative agricole care fusese lăsată în paragină timp de aproape 30 de ani. Au pornit în urmă cu trei ani de zile cu un număr de 16 vaci, acum au ajuns la un efectiv de 100 de capete, atât vaci de lapte cât și vaci de carne, și în viitor vor să ajungă la un număr de 400 de vaci.

    Fiul cel mai mare al familiei, Ştefan Plămădială, în vârstă de 27 de ani, este cel care se ocupă în mare parte de ferma din satul Toldal, comuna Voivodeni, județul Mureș. Chiar dacă îi place ce face, el spune că lipsa de experiență în domeniu a reprezentat o piedică.

    ”Părinţii mei au venit aici după Revoluţie şi au lucrat pe brânci să obţină ce au acum. Aici erau doar nişte grajduri degradate, însă nu a fost chiar un preţ mic, părinţii mei au reuşit să achiziţioneze ferma şi eu am decis să o preiau. (…) De crescut vaci ne-am apucat de circa 3 ani. La început am cumpărat 16 vaci, am recondiţionat o parte dintr-un grajd şi după aceea tot am cumpărat încet, încet, până când am ajuns la 100 de capete. Avem şi vaci de lapte, Bălţată şi Holstein, iar cele de carne sunt din rasa Aubrac. Deşi am dovedit că pot să fac faţă unei astfel de activităţi, lipsa mea de experienţă în domeniu a cam descurajat finanţatorii. Cred că fiecare învaţă din greşelile personale în această meserie, mulţi spun că există ajutor din partea Uniunii Europene în domeniu, dar pentru tineri, aşa cum sunt şi eu, finanţatorii nu se avântă să îi ajute. Şi eu am câştigat un proiect prin fonduri europene în valoare de 500.000 euro şi nu a vrut nicio bancă să mă susţină, a trebuit să îl abandonez. Da, 500.000 de euro. Nu mi-au spus în faţă, dar lipsa de experienţă şi vârsta prea mică a fost un dezavantaj în faţa lor, fiindcă nu au găsit niciun alt motiv să mă refuze”, a dezvăluit Ştefan Plămădială pentru Agerpres.

    Terenul pe care îl lucrează este luat în arendă

    Familia Plămădială lucrează în jur de 250 de hectare de teren agricol, majoritatea suprafeței luată în arendă. ”Mai avem câteva credite şi sperăm să ne descurcăm. Lucrăm în jur de 250 hectare de teren agricol, majoritatea suprafeţei fiind luată în arendă, avem păşune 50 de hectare, iar terenul fermei este 3,5 hectare. De ce la Toldal? Este o poveste mult prea lungă. Dar voi sintetiza şi vă spun că aşa s-a ivit oportunitatea să vedem aceste grajduri abandonate. Noi avem o casă într-un sat din apropiere şi aşa am reuşit să le vedem, apoi să le cumpărăm”, a spus fermierul.

    A mizat pe rasa de carne Aubrac și este foarte mulțumit 

    Tânărul spune că a decis să se axeze pe rasa Aubrac, pentru vacile de carne, și asta pentru că nu este o rasă pretențioasă și este foarte rezistentă. ”Mai am verişori care se ocupă de animale, dar din familia mea sunt singurul care are pasiunea agriculturii şi zootehniei. Am decis să ne axăm atât pe rase de lapte, cât şi pe cele de carne, cum este Aubrac. Nu este foarte pretenţioasă, mănâncă orice, valorifică păşunea foarte bine, este rezistentă şi la frig şi la cald, furajul nu trebuie să fie o calitate extra, e o rasă rustică şi uşor de întreţinut. Am început cu 20 de capete, luate de la un fermier din Germania, anul trecut deja aveam 50. Vacile sunt pe păşune, viţeii stau lângă ele tot timpul, până când îi valorificăm”, a arătat fermierul.

    Lipsa forței de muncă îi dă mari bătăi de cap tânărului fermier

    Ştefan Plămădială spune că în prezent are cinci angajați la fermă, dar niciunul nu este sat. ”Nu prea găsim oameni care să vină să muncească la fermă. Din sat nu avem niciun angajat, oamenii pe care i-am adus sunt din alte sate. Cei mai tineri lucrează în oraş, alţii nu vor să muncească la animale, în Toldal e singura fermă, în rest mai sunt două vaci în tot satul, iar lumea nu se mai ocupă cu animalele. Acum la fermă lucrăm cinci oameni, trei ne ocupăm de pământ, unul cu mulsul şi o contabilă. Suntem foarte la început, nu demult am terminat fânarul şi dorim să construim un grajd modern, pentru a putea folosi utilajele la hrănirea animalelor, să ne modernizăm cât mai mult. Acum, la câte credite am, nu e o afacere foarte profitabilă, însă cred că pe viitor de la 100 de capete în sus va fi profitabilă. În viitorul apropiat spre să ajungem la 400 de capete – aşa am proiectat curtea – vaci de lapte, dar mai ales de carne”, susţine Plămădială.

    Primarul din localitate, un adevărat sprijin pentru familia care a cumpărat ferma

    Fermierul Ştefan Plămădială susţine că fără implicarea conducerii primăriei comunei Voivodeni, de care aparţine satul Toldal, familia sa nu ar fi putut achiziţiona ferma şi nici nu ar fi putut funcţiona fără utilităţi.

    La rândul său, primarul comunei Voivodeni, Vasile Boer, este de părere că un primar trebuie să fie mulţumit când vine un fermier aşa de tânăr şi se implică pentru a realiza ceva pentru comunitate. ”De pe vremea CAP-ului, clădirile au fost lăsate în paragină. Un primar trebuie să fie mulţumit când vine un fermier aşa de tânăr şi se implică pentru a realiza ceva pentru comunitate, nu numai pentru el a făcut această investiţie. E un băiat tânăr, tot respectul pentru el fiindcă trebuie să ai curaj în ziua de astăzi ca să faci faţă la atâtea animale. Trebuie să ai şi un ajutor şi mă bucur că părinţii sunt alături de el. Aici, în fermă, mai e o clădire, care adăpostea birourile CAP-ului, iar mai sus a fost vechiul fânar, acum reconstruit, fiindcă a fost un incendiu şi a distrus tot, au rămas doar stâlpii. Când această familie a decis să facă o investiţie aici, oamenii au decis să vândă, nu fără a manifesta reticenţă, deşi este tot în interesul nostru, al comunităţii să nu mai stea totul în paragină. Fiind singura fermă din Toldal, Primăria Voivodeni a decis să se implice, aşa că am făcut o extindere conductei de apă de vreo 100 de metri, plus că am rezolvat infrastructura pentru ca maşinile care transportă laptele să poată veni în zonă”, a spus Vasile Boer.


    Te-ar mai putea interesa

    Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului