• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • La ce e bună cânepa? Profesorul Valeriu Tabără ne spune tot ce trebuie să știm despre ”comoara uitată a românilor”

    Daniel Befu -

    Povestea cânepii la români – episodul 2

    La nivel mondial au fost identificate 25.000 de produse obținute din cânepă, sau în care cânepa reprezintă una din componente. Cu ajutorul profesorului Valeriu Tabără,  actualmente profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, enumerăm câteva din întrebuințările cânepii și începem desigur, cu cea care a consacrat-o, obținerea de țesături.

    “E o țesătură aspră, dar în același timp e o țesătură care nu se împacă deloc cu apa. În momentul în care ai așezat-o, automat ea o absoarbe. Este extraordinar de higroscopică. Asta este una din calitățile ei. Apoi, este o plantă excepțională în schimbul de gaze între corp și mediul exterior. N-o să transpiri niciodată într-o haină de cânepă. De-asta se și făceau cearșafuri de cânepă. Niciodată nu se transpiră în ele. Eu am avut și pantaloni, acasă chiar mai am niște prosoape țesute de maică-mea. Pe vremea lui Ceaușescu lenjerie de pat nu găseai, dar produse de cânepă da, așa cum se găseau și foarte multe produse de in. Uitați-vă că în momentul de față nici in nu prea mai găsim. Inul e în aceeași situație. În clipa de față țesăturile de cânepă sunt niște produse de lux, ca și cele de in”, spune profesorul Tabără pentru revista Agrointeligența. 

    Prima hârtie din istoria lumii a fost obținută din plante de cânepă, în China, înainte de a se fi folosit lemnul de dud. În istorie, hârtia de cânepă s-a folosit pentru tipărirea de bancnote. În prezent o hârtie de calitate superioară, una din cele mai bune din lume, încă se fabrică din cânepă în Franța, asta deoarece fibra de cânepă are 90% celuloză de excepțională calitate.

    Ca un produs secundar rezultat în procesul de obținere a fibrelor de cânepă, era puzderia care rămânea de la melițat, folosită la Sânnicolau Mare pentru fabricarea de plăci aglomerate, exportate inclusiv în Marea Britanie.

    Rămășițele, bune pentru cărămizi

    În prezent, din rămășițele de cânepă se fabrică în anumite țări cărămizi ușoare, în care resturile lemnoase de cânepă sunt presate în matrițe, împreună cu anumiți lianți. În țările nordice se construiesc case de cânepă, eco, fie din panouri, fie din cărămizi de cânepă. În plus, cânepa este o plantă energetică de mare forță, care ar putea să salveze păduri întregi de la defrișare anual, dacă ar fi percepută la adevărata ei valoare. Un kilogram de tulpini de cânepă cu fibra pe ele este egală ca putere calorică cu un litru de motorină. Un hectar de cânepă produce în circa 120-130 de zile, cantitatea de lemn egală cu creșterea anuală a unui hectar de pădure de molid. Valeriu Tabără cunoaște câteva zone unde cânepa e folosită în acest scop.

    “Podgoria de la Jidvei a înființat o cultură de cânepă pentru producția energetică, pe care pare-mi-se că o folosesc pentru generarea de căldură. În nordul Moldovei, în județul Botoșani, prin câmpia Jijiei, în mare parte oamenii cultivau cânepă și-o cultivau manual, pentru obținerea de lemn pentru iarnă. Bețele de cânepă rămase de la obținerea seminței, se foloseau pentru încălzire, fiindcă dau o căldură extraordinară”, explică profesorul Tabără.

    Bere cu aromă specială

    Puțină lume știe că hameiul și cânepa fac parte din aceeași familie botanică, motiv pentru care s-a încercat și reușit obținerea unei beri interesante, în care inflorescențele de hamei sunt substituite cu cânepă, având același principiu activ care participă la limpezirea berii și la conservarea ei. Valeriu Tabără a băut astfel de bere în Austria: “Aroma berii de cânepă e una specială”. Se obțin și făina de cânepă, bogată în proteine cu aminoacizi esențiali, precum și laptele de cânepă, iar din inflorescența de cânepă, prin presare la rece, se obține și ulei: “Nu e un ulei oarecare. Este cel mai echilibrat raport dintre Omega 3 și Omega 6 din natură, alături de uleiul de somon. Raportul e de 1: 3. E un ulei extras prin presare la rece, semisicativ, e un ulei aproape ca și uleiul de bostan. Este firma Canah de la Salonta, care am înțeles că prelucrează peste 100 de tone de sămânță anual și obține un ulei de excepțională calitate”.

    Pe partea medicinală, din cânepă s-au obținut primele substanțe analgezice: “Sunt 6000 de ani de când ea a fost menționată prima dată în China. Primele operații chirurgicale au fost făcute cu cânepă. Cânepa a fost analgezicul folosit în medicina chineză. Erau extracte condiționate fie sub formă de alifii, fie sub formă injectabilă. Inclusiv în orientul mijlociu, în zona sumeriană, se menționează în documentele lor cânepa ca și analgezic. În prezent se obțin numeroase tincturi din cânepă”.

    VA CONTINUA

    * Articolul a fost publicat în ediția de decembrie a revistei Agrointeligența

    Citește și:

    Episodul 1: Cânepa la români: De la tradiția ”cânepiștilor” la secretele obținerii celor mai trainice fibre textile

    Episodul 3: Cânepa, singura plantă care omoară toate buruienile, înlocuind ierbicidele. BMW și Mercedes au cultivat-o în România, testând-o în caroseria unor mașini biodegradabile

    Episodul 4: Unde e România în 2013 la capitolul cânepă?


    Te-ar mai putea interesa

    Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri!

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!