Unde e România în 2014 la capitolul cânepă?
Daniel Befu -
Povestea cânepii la români – episodul 4
Fostul ministru al agriculturii, Valeriu Tabără pune diagnosticul: “În prezent s-a ajuns extrem de jos, din păcate cel mai jos din istoria culturii de cânepă. Mai avem câteva sute, nu știu dacă avem o mie de hectare pe întreaga țară. Sunt câteva unități care produc acum cânepa pentru obținerea de sămânță, nu pentru fibră, pentru că acum la modă a venit sămânța și desigur sunt cele două stațiuni, Stațiunea de la Secuieni, care se ocupă cu cânepa monoică, cu soiurile create de colegul Constantin Băucă și mai e Stațiunea de la Lovrin unde am condus eu programul de cânepă și unde avem soiuri de cânepă dioică”.
Una din cauzele identificate de fostul ministru este regimul special al acestei culturi: “E rămasă în plan secundar datorită acestei acțiuni antidrog, care după părerea mea este orientată înspre spectacol, nu e inspirată de situația reală. N-au fost niciodată infractori tn Romania pe partea de folosire a cânepei pentru obținerea de substanțe psihotrope. Au mai fost cazuri izolate când câte unul a luat noaptea, dar iau degeaba, pentru că ce cultivăm noi este o cânepă ce nu are THC-ul care să creeze probleme de sănătate și se încadrează în normele UE, care impun o limită superioară de 0,2% THC pentru culturile de de cânepă. La noi se exagerează pericolele cânepii și aici este marea problemă. Și ne-a creat foarte mari probleme modul de a o cataloga ca un drog de mare risc. Nu este așa, v-o spun cu toată răspunderea. În România nici în literatura de specialitate nu găsești date despre cânepă că s-ar fi folosit, sau că cineva ar fi atentat să ia cânepă să fumeze. Mai repede găsești mențiuni despre mătasea de porumb care să fie fumată de copii, sau de frunza de salcâm, dar nu am găsit nicăieri în literatura de specialitate cazuri de probleme legate de cânepă, spre deosebire de mac, unde situația e alta. În prezent, când vrei să înființezi o cultură de cânepă, trebuie să anunți autoritățile și să obții avize de la poliție, conform legii 143. Tu anunți direcția agricolă, care la rândul ei anunță autoritățile competente. Și la Sațiunea de la Lovrin vin și ne verifică cei de la poliția antidrog: dacă este în sola respectivă, dacă se are grijă de această cultură etc. Polițiștii care au venit la Lovrin sunt băieți tineri, își fac datoria, iar legea trebuie să o respecți, însă după părerea mea s-a cam exagerat, deoarece sunt plante mult mai periculoase pentru români decât cânepa, la ora actuală. E vorba de cele care intră în sistemul etnobotanic. Nu mai vorbesc de mac, pe care-l găsești în fiecare grădină. Toată lumea își pregătește semințe pentru cozonacul de Paști, nu? Și e foarte bine că macului nu i se dă așa mare atenție. Vedeți că nici nu sunt cazuri extraordinare, deși macul și uscat și verde e la fel de periculos, exceptând semințele, care nu au morfină sau opiu, dar în rest morfina stă în capsula aia de mac uscată dacă o pui. Chiar o poți face prin ceai. Nu trebuie s-o distilezi ca să extragi substanța activă.
Ultimul moment de licăr în ce privește culturile de cânepă a fost în 2003-2004, când Valeriu Tabără a derulat un program de cercetare pentru industria auto germană: “Eu am fost cooptat să produc pentru BMW și Daimler diferite variante în câmp, ca să folosească fibrele de cânepă în locul fibrei de sticlă din componența caroseriilor. Scopul final era de a îmbunătăți posibilitatea de descompunere biologică după ce mașinile și-au trăit viața. Mai ușor le poți duce spre degradare dacă ai compuși vegetali, decât mase plastice. Am coordonat producerea a peste 30 de variante de cânepă pentru testele lor. Eu nu am rezultatele testelor pentru că probabil le țin în rețetele lor și contractul fiind finanțat de ei, partea finală de utilizare a fibrelor a fost a lor. Au fost rezultatele lor și nu au fost obligați să le pună la dispoziția noastră”.
Tabără este el însuși coautor a trei soiuri de cânepă (Lovrin omologat în 1981, Silvana în 2007 și Armanca în 2010, recunoscute și la nivel european), consideră că la această dată România deține unele dintre cele mai bune soiuri din lume sub aspectul producției: “Noi avem soiuri de cânepă care realizează ușor, în ani normali, aproape 16 tone de tulpini uscate, față de producțiile de cele mai bune soiuri de la nivel mondial, care dau producții în jur de 7-8-9 tone. Deci aproape dublu avem. Sunt unul dintre autorii acestui soi. Se numește Silvana. Poartă numele nepoatei mele. Am dus-o și i-am arătat, dar deocamdată nu-și dă ea seama, că e la școală. Eu am avut o propunere venită din Canada, să ni se preia acest soi, dar n-am intrat într-o astfel de discuție, pentru că e soiul nostru și nu mă interesa. Asta nu înseamnă că sunt avut, ci pentru că eu cred că această plantă încă nu și-a spus cuvântul”.
Poate cânepa nu și-a spus cuvântul, dar partea de cercetare nu mai are mult și o să-și dea duhul. Cel puțin așa arată sediul de laboratoare al Stațiunii de Cercetări Lovrin, aflat într-o stare avansată de degradare, plin de infiltrații și fisuri, cu mobilier socialist de acum 50 de ani și zugrăveală de decenii. Acesta e locul unde an după an, novicele Tabără și decenii mai târziu profesorul Tabără, s-a încăpățânat și se încăpățânează în continuare să selecteze acele exemplare cu calități relevante pentru ameliorare, acolo unde sunt măsurate și analizate cantitățile de sămânță prelevate din câmpurile experimentale. În toată această atmosferă igrasioasă, stau rezemate de pereții unuia din pavilioane, plantele de cânepă recordmene de înălțime, puse special deoparte ca să fie folosite ca bază genetică în următorul an. În încăpere, mirosul de “frig” și întunecos al pereților groși, săraci în ferestre, este îmblânzit de un iz puternic de pod de casă bătrânească, de căpriorii căruia sunt agățați la uscat snopi de ceaiuri. Valeriu Tabără, s-a obișnuit într-atât cu mirosul de cânepă, încât nu știe cum să-l definească: “Mirosul emanat sub formă de uleiuri volatile de plantele de cânepă e specific. Unii îl aseamănă cu mirosul de sconx. Eu n-am avut șansa sau neșansa să constat cum e mirosul de sconx, dar cel de cânepă nu e unul urât”.
Ce viitor are această plantă în țara noastră?
Potențialul României e de 60-70.000 de hectare, conform estimărilor fostului ministru al agriculturii, care estimează costul de înființare a unei culturi de cânepă de fibră la 1500 de lei în condițiile în care s-ar putea obține în jur de 2500-3000 lei din vânzarea tulpinilor brute. La semințe costul e asemănător 1500-2000 lei, iar veniturile în jur de 3000 lei. Sumele nu sunt mari, dar trebuie ținut cont că e vorba de cultură mare. În plus, utilizată într-o schemă de rotație a culturilor, cânepa aduce inestimabilul beneficiu al eliminării buruienilor fără chimizare: “N-ar trebui să discutăm despre agricultură ecologică fără două plante, dintre care una e cânepa și cealaltă e lucerna. Numai ele pot intra în rotație în asolamente în care să-mi elimine buruienile din cultură fără să folosim ierbicide, deoarece cânepa cultivată la timp nu lasă nici o buruiană să se dezvolte. Atât de puternic crește”.
Ex-ministrul are semnale că mai e o șansă pentru revirimentul acestei culturi: “Sunt fermieri privați care încep să se îndrepte spre cânepă din nou. La Sânmihaiu Român, niște fermieri italieni în asociere cu români, au înființat o cultură de 110 hectare, cu soiuri de cânepă pentru sămânță, aduse din Germania. Avem chiar acum o ofertă din Italia, care vor să-și construiască o afacere pe cânepă pentru producția de fibră. Amplasarea unității de prelucrare va fi în comuna Gotlob sau în Jimbolia și Stațiunea de Cercetări Lovrin va fi una din producătoarele de sămânță pentru ei. Am putea ajunge în decurs de 2-3 ani de zile la 10.000 de hectare, dacă italienii vor veni să prelucreze cânepă în România. Italienii vin cu tehnologie modernă, în care sar peste etapa aceea poluatoare a topitului, ci fac extragere prin prelucrare mecanică a tulpinilor uscate direct din câmp, trecându-le printr-un zdrobitor. Avantajul metodei de extragere mecanică a fibrelor e că se păstrează o culoare naturală a fibrei, galben-verzui”. Culoare de rod, culoare de câmp.
VA CONTINUA
* Articolul a fost publicat în ediția de decembrie a revistei Agrointeligența
Citește și:
