• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ultima oră! Fermierii afectați de secetă – chemați urgent la Primării!

    Roxana Dobre -

    Fermierii care au avut culturile de toamnă afectate de secetă sunt așteptați urgent la Primăriile de pe raza localității un au terenurile agricole. Termenul pentru prezentarea la Primărie este scurt astfel că producătorii agricoli trebuie să ia legătura urgent cu Unitatea Administrativ Teritorială.

    Fermierii care vor să solicite ajutorul pentru seceta care a afectat culturile de toamnă din 2021 pot depune cererile de acordarea a despăgubirilor și la Primării, astfel încât să nu se mai deplaseze la Direcțiile Agricole Județe (DAJ). Primăria Poșta Câlnău, din județul Buzău a anunțat în mediul online că fermierii care au depus deja cererile pentru despăgubiri sunt așteptați cu o serie de documente, care să completeze dosarul pentru grantul de maxim 1.500 lei/ha.

    ”Stimați cetățeni, mâine în data de 23 noiembrie, în jurul orei 09:00, la sediul Primăriei Poșta Câlnău, sunt așteptați fermierii care au depus cereri de calamitate pentru culturile de toamnă (grâu, orz, rapiță, triticale), cu documentele necesare enumerate in opisul de mai jos, și un dosar cu șină. Lista documentelor pe care fermierii trebuie să le depună este: copie proces-verbal; copie CI, BI; copie cerere unică APIA; cont bancar; copie CUI”, se arată în anunțul publicat de Primărie în mediul online.

    Un anunț similar a fost publicat și de Primăria Corod, județul Galați. ”Fermierii care au semnat procesele verbale pentru calamitățile de toamna la culturile de grâu, orz, orzoaica, rapiță și triticale, sunt rugați sa se prezinte la sediul Primăriei Corod-Biroul Registru Agricol în vederea completării dosarului pentru ajutorul de stat sub formă de grant acordat producătorilor agricoli conform O.U.G nr.157 din 17.11.2022. Documentele necesare pentru completarea dosarului sunt: cerere o primiți de la biroul registru agricol, dosar cu șină, copie C.I./buletin, extras de cont bancar, procesul verbal de calamitate. Termenul maxim pentru depunere este 12.12.2022”, este mesajul Primăriei.

    Circulară a Direcției Agricole Brăila pentru primăriile din județ 

    Producătorii agricoli care nu au trecut în procesul verbal procentul de calamitate vor depune cereri pentru despăgubiri, se arată într-o informare emisă marți, 22 noiembrie, de Direcția Agricolă Brăila, document semnat de directorul executiv al instituției, ing. Traian Cișmaș.

    După ce Agrointeligența-AGROINTEL.RO a publicat în premieră cazurile fermierilor din mai multe județe, care nu aveau procentul de calamitate trecut în procesul verbal, producătorii agricoli primesc o veste bună.

    Direcția pentru Agricultură Brăila a transmis marți, 22 noiembrie, o circulară către toate primăriile din județ, în  care anunță că fermierii pot depune dosarul pentru calamități chiar dacă nu au procentul de calamitate în procesul verbal de constatare a pagubelor. ”(….) Documentele vor fi depuse în copie de către toți operatorii economici care au Proces -Verbal de constatare si evaluare a pagubelor la culturile agricole inclusiv cei care nu au procent de calamitate trecut în procesul verbal”, se arată în documentul transmis astăzi către toate Primăriile.

    Ce documente trebuie să depună fermierii

    Conform sursei citate, fermierii pot depune până la 12 decembrie cererile pentru ajutorul de secetă, însoțite de documentele obligatorii pentru dosarul de plată.

    ”Prin prezenta vă aducem la cunoștință că a fost publicată OUG 157/2022 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant acordat produăatorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică. Drept urmare vă rugăm să vă implicați în popularizarea actului normativ la nivelul UAT-ului dumneavoastră. Beneficiarii care indeplinesc criteriile de eligibilitate depun la DAJ Brăila o cerere de solicitare a grantului însoțită de următoarele documente: procesul -verbal de constatare și evaluare a pagubelor întocmit până cel târziu la data de 15 august 2022, cererea unică de plată 2022 din care se identifică culturile înființate în toamna anului 2021 (APIA), documentele de identificare a coordonatelor bancare (codul IBAN), copie după actul de identitate și după certificatul de înregistrare (ștampila unde este cazul). Toate documentele depuse vor purta sintagma “conform cu originalul”, vor fi datate și însușite prin semnătură”, se arată în circulara emisă de DAJ Brăila.

    Potrivit textului citat, conform OUG 157/2022 termenul limită de depunere este de 12.12.2022.

    Citiți și: Despăgubiri de secetă 2022. Calendar cereri, acte necesare, formulă de calcul plăți

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat, Ordonanța de Urgență nr. 157/2022 prin care fermierii primesc despăgubirile pentru secetă a fost aprobată în Monitorul Oficial de joi, 17 noiembrie, și este în vigoare din aceeași zi. Potrivit documentului citat, cererile pot fi depuse a doua zi de la publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanței astfel că fermierii au început depunerea cererilor pentru despăgubirile de secetă 2022  de vineri, 18 noiembrie, dată de la care au la dispoziție 15 zile lucrătoare.

    Având în vedere că zilele de 30 noiembrie și de 1, 2 decembrie vor fi libere pentru sistemul bugetar, depunerea cererilor se va putea face până pe 12 decembrie, inclusiv.

    De menționat că cererea de solicitare a ajutorului, însoţită de documentele obligatorii poate fi transmisă depusă sau transmisă la DAJ şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail. Documentele depuse/transmise în copie de către beneficiar vor purta sintagma ”conform cu originalul”, vor fi datate şi însuşite prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum a reușit ing. Roman să aibă producție de gutui într-un an în care alți pomicultori n-au recoltat nimic ANCPI: Cadastru gratuit pentru terenurile agricole care primesc subvenții APIA Nou ordin în vigoare pentru fermierii care conduc tractoare pe drumuri publice

    Ultimele știri

    Efectul noului raport USDA pe piața cerealelor. Prețuri pentru grâu, porumb sau soia Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare cere adoptarea în regim de urgenţă a Legii Arendei Vasile Balcan, Agrostrategia (TVR 1): De la 200-250 de lei sacul de sămânță, acum a ajuns la 1.250 de lei