• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Anunț oficial al Guvernului privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul întregii țări. Cabinetul Florin Cîțu a aprobat prin Hotărâre prelungirea stării de alertă, începând de mâine, miercuri, 13 ianuarie.

    ”Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost adoptată în forma introdusă pe agenda ședinței de Guvern”, anunță Guvernul într-un comunicat remis către Agrointelingența-AGROINTEL.RO.

    Anterior, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a anunțat că a adoptat în ședința de luni, 11 ianuarie, Hotărârea numărul 3 prin care se propune prelungirea stării de alertă începând cu data de 13 ianuarie. Un punct important care a fost menținut este obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

    Despre regulile impuse pe durata perioadei de alertă citiți aici: CNSU: Starea de alertă – prelungită cu încă 30 de zile, începând cu data de 13 ianuarie

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    Un nou rival pentru România pe piața grâului. Rusia inundă piața cu floarea-soarelui Tractorul Anului 2027. Au fost desemnate cele mai bune tractoare ale anului 2027! Lista câștigătorilor Urgent la APIA! Fermierii care trebuie să depună documente suplimentare ca să nu piardă subvenția! Conferința AGRI4FUTURE: Fermierii români, primii pe lista beneficiarilor îngrășămintelor produse la Azomureș Șefa ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Ce se întâmplă cu temperaturile pe final de săptămână