• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Incendiu puternic la o fermă! 6.000 de păsări au murit în mijlocul flăcărilor!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Incendiu la o fermă de păsări! 6.000 de pui au pierit în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de marți spre miercuri la o fermă de păsări. În urma intervenției pompierilor, care a durat 5 ore, au fost salvați 5.000 de pui.

    Alarma s-a dat azi-noapte, puțin după ora 23.00, în comuna Curtești, județul Botoșani, când acoperișul adăpostului de păsări a luat foc.

    La faţa locului s-au deplasat, iniţial, trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi ambulanţa SMURD, precum şi pompierii voluntari din Cristeşti şi Curteşti.

    “La sosirea forţelor de intervenţie, ardea acoperişul adăpostului de păsări pe o suprafaţă de circa 700 de metri pătraţi, iar o parte din tavan era prăbuşit în interior. Având în vedere amploarea evenimentului, s-a dispus suplimentarea forţelor de intervenţie cu alte două echipaje de la Garda de Intervenţie Truşeşti şi Punctul de Lucru Flămânzi”, a trasnsmis ISU Botoşani, potrivit news.ro.

    În urma incendiului au murit şase mii de pui, iar cinci mii de păsări au fost salvate.

    Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 25 de pompieri, timp de cinci ore.

    Cel mai probabil focul a fost cauzat de un scurtcircuit, a precizat ISU Botoşani.

    Te-ar mai putea interesa

    Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe