• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Crescătorii de animale vor primi o subvenție pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii ar trebui să obţină finanţare europeană pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la efectivele de animale sau să extindă agricultura ecologică, a anunţat joi Comisia Europeană, conform planurilor menite să facă agricultura mai curată, transmite Reuters.

    În octombrie, miniştrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord, după lungi negocieri, asupra unei reforme a noii Politici Agricole Comune (PAC), destinată să ţină cont mai mult de provocările climatice asupra mediului înconjurător. În centrul discuţiilor a figurat sistemul „eco-schemelor”, propuse de Comisia Europeană pentru a „înverzi” agricultura europeană prin remunerarea serviciilor făcute mediului înconjurător de către fermieri.

    Contribuţia sectorului agriculturii la emisiile de gaze cu efect de seră din UE este de aproximativ 10%, iar obiectivul blocului comunitar îl reprezintă zero emisii până în 2050.

    Politica agricolă va absorbi 387 miliarde de euro din viitorul buget UE, pentru perioada 2021-2027, cheltuielile în agricultură fiind împărţite între plăţile directe pentru fermieri şi alte măsuri de sprijin pentru dezvoltarea rurală.

    Negociatorii UE dezbat intens dacă să cheltuiască 20% sau 30% din plăţile pentru fermieri pe programe de protejare a mediului. Joi, Comisia Europeană a anunţat ce ar putea include „eco-schemele”.

    Printre sugestiile Executivului comunitar se află agricultura ecologică, folosirea aditivilor pentru furaje pentru a reduce nivelul de metan – un gaz de seră puternic – emanat de animale şi stocarea carbonului în sol.

    Sugestia Executivului comunitar de a-i plăti pe fermieri pentru îmbunătăţirea „condiţiilor în care trăiesc animalele va ajunge să fie percepută ca o subvenţie ascunsă pentru sectorul creşterii animalelor, intens poluator”, a afirmat Celia Nyssens, de la Biroul European de Mediu.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe