• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ”Legumicultorii trebuie să cultive ce le dictează piaţa, nu roşii că aşa a spus Oros sau Daea”

    agrointeligenta.ro

    Legumicultorii trebuie să cultive ce le dictează piaţa, nu roşii că aşa a spus Oros sau Daea. Este afirmația făcută de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, în contextul transformării programului Tomata în altă măsură a cărei bugetare nu este cunoscută, la fel nici condițiile de accesare.

    Deși ajutorul de minimis pentru culturile de tomate în spații protejate nu va mai continua începând cu acest an, ministrul Adrian Oros insistă că nu se renunță la programul „Tomata”.

    ”Nu renunţăm la „Tomata”, aşa cum s-a spus, îl extindem, pentru că el nu a funcţionat cum ar fi trebuit. Va fi un program pentru legume în spaţii protejate. Avem studii care arată că în 2015 aveam o producţie de 700.000 de tone de tomate, iar în 2019, a crescut puţin, la 896.000 tone, dar în paralel au crescut şi importurile. Acestea au fost de 57.000 de tone în 2015 şi de 72.000 de tone în 2019, iar deficitul s-a păstrat. Dacă în 2017, când a început programul, deficitul era de 84 de milioane de euro, în 2019 a fost de 83,5 milioane de euro”, a spus Adrian Oros într-un interviu acordat Agerpres.

    Șeful de la MADR a făcut mențiune, din nou, despre fraudarea programului ”Tomata”, despre numeroase nereguli pe care le-ar fi găsit de peste un an. Până la acest moment, însă, Ministerul Agriculturii nu a făcut nicio trimitere în judecată sau vreo sancționare pentru a recupera sumele fraudate de la bugetul de stat.

    ”Foarte mulţi legumicultori ne spuneau: Domnule ministru de ce trebuie să fac numai tomate? Lasă-mă să fac ceea ce îmi cere piaţa”

    Adrian Oros susține că programul ”Tomata” a dispărut din calculele Ministerului Agriculturii la cererea legumicultorilor. ”Pe de altă parte, programul a fost atât de simplist făcut încât era fraudat grosolan. Doar la o verificare făcută de un coleg din Olt la sfârşit de an s-a văzut că erau o grămadă de dosare pe care le respinsese, dar erau date în plată şi a găsit în sesiunea aceea 417 dosare fictive. De asemenea, foarte mulţi legumicultori ne spuneau: „Domnule ministru de ce trebuie să fac numai tomate? Lasă-mă să fac ceea ce îmi cere piaţa”. Şi aşa este corect. Şi atunci am zis că anul acesta îl extindem – chiar dacă pe unitate va fi mai mic – pentru că vor fi mai mulţi – va fi un ajutor pentru cei care chiar fac legumicultură. În paralel cu acest program de minimis vom veni cu măsuri prin care alocăm distinct 150 de milioane de euro în doi ani pentru legumicultură, atât pentru solarii şi sere cât şi pentru depozite şi procesare”.

    ”În cazul roşiilor, produceau toţi în acelaşi timp”

    O altă critică adusă programului Tomata era că nu a reușit să reducă importurile de roșii de peste iarnă: ”În cazul roşiilor, produceau toţi în acelaşi timp, le scoteau pe piaţă şi fiind un exces le aruncau, pentru că nu mai aveau ce să facă cu ele şi era păcat că era munca lor. Plus că acolo, cei care au făcut pe bune şi-au diminuat pierderile din cei 3.000 de euro primiţi, dar pe total economie nu s-a văzut efectul. S-au cheltuit în cei patru ani 172 de milioane euro pe Tomata, iar efectul nu s-a văzut nici măcar în scăderea importurilor în perioada de iarnă”.

    La acest moment, ministrul Oros nu le poate spune nimic concret legumicultorilor privind noul sprijin anunțat pentru mai multe culturi de legume la solar. ”Vom stabili cu asociaţiile de legumicultori. Pe Sprijinul Cuplat Vegetal (SCV) există din ceea ce ştiu eu, ardei, vinete, castraveţi, varză şi roşii, unde anul acesta sprijinul va fi de 4.900 de euro/hectar în spaţii protejate şi cam 1.800 de euro pentru tomate pentru procesare. Când le pui cap la cap pe toate, nu sunt chiar aşa de puţine. De aceea legumicultorii trebuie să cultive ce le dictează piaţa, nu roşii că aşa a spus Oros sau Daea, dar să existe şi o modalitate de a controla astfel încât acele roşii să ajungă pe piaţă”, a mai spus Adrian Oros.

    Te-ar mai putea interesa

    După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Mesajul unui mare cumpărător de ovine pentru oierii români! Presa de la Kiev: Cerealele din Ucraina NU au prioritate în portul Constanța. Unele terminale primesc mai întâi marfa românească A investit într-o seră hidroponică de căpșuni, iar acum caută specialistul care să pornească producția O familie de tineri fermieri a pus bazele unei afaceri inedite, adresată crescătorilor de vaci

    Ultimele știri

    Ultima fermă de vaci de lapte de lângă București își reduce efectivul. Dr. Mihai Petcu: „N-am cui să vând laptele, nici animalele” Ferma Wagner face următorul pas: produse livrate la ușa clienților. Văcuțele din fermă, vedetele unui daily vlog! Vot în Parlament pentru crescătorii de animale! Anunțul senatorului Sorin Moise! PIPELIFE: De la 50 la 100 de hectare irigate. Cum transformi o investiție etapizată într-un sistem eficient Mesaj din comuna cu focar de variolă: „Nu avem nevoie de un război între autorități și crescători”