DNA anchetează cazul focarelor de pestă porcină africană din fermele danezilor de la Premium Porc
agrointeligenta.ro -Suspiciuni de fraudă cu despăgubirile plătite pentru porci omorâți de pestă porcină africană. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a sesizat DNA în legătură cu suspiciuni de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, a unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu, de săvârşire de infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE, precum şi de zădărnicire a combaterii bolilor, demersul fiind făcut în urma unor controale epidemiologice desfăşurate la Premium Porc SRL – Goleşti Jud. Vrancea, al doilea mare producător de carne de porc de pe piaţa locală. Instituţia cere atât cercetarea faptelor, cât şi identificarea celor implicaţi, inclusiv funcţionari publici, angaţi ai ANSVSA sau ai direcţiilor sanitare judeţene, informează news.ro, conform bursa.ro. Premium Porc respinge ”cu tărie” acuzațiile într-un răspuns oferit jurnaliștilor de la Sursa Zilei.
Anterior, la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a fost depusă o sesizare privind „abuzuri şi ilegalităţi” comise la ferma de creştere a porcilor de la Goleşti. Sesizarea se referea la încasarea ilegală de despăgubiri şi subvenţii de la bugetul de stat. ANSVSA a sesizat DNA la sfârşitul lunii ianuarie pentru a se face cercetări şi a fi identificate persoanele – inclusiv funcţionari publici angajaţi ai ANSVSA şi ai DSVSA judeţene – pentru care există bănuiala de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, a unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu, precum şi împotriva intereselor financiare ale UE şi de zădărnicire a combaterii bolilor.
Adresă privind aspecte care ar putea fi de natură infracțională
Demersul Autorităţii este consecinţa unei adrese a direcţiei Generale privind Sănătatea şi Bunăstarea Animalelor – Serviciul Monitorizare şi Notificare Boli din cadrul ANSVSA, potrivit căreia. în urma unei anchete epidemiologice la Premium Porc SRL – Goleşti Jud. Vrancea, au fost identificate aspecte care ar putea fi de natură infracţională. Anterior, o altă sesizare a fost depusă la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), referitoare tot la ferma de la Goleşti.
Sesizarea către DGAF consemna încălcări ale legislaţiei sanitar-veterinare şi ale legislaţiei fiscale, făcând referire la încasarea ilegală de despăgubiri şi subvenţii de la bugetul de stat din cota ce revine României din fondurile UE, pentru eradicarea pestei porcine şi pentru bunăstarea animalelor.
Focar de PPA anunțat de Premium Porc pe 4 ianuarie, la ferma din Vrancea
În 4 ianuarie, Premium Porc SRL anunţa un focar de pestă porcină africană depistat la ferma sa din Vrancea. ”Virusul a fost confirmat în urma probelor prelevate de medicii veterinari şi transmise spre analiză către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pesta Porcină Clasică şi Pesta Porcină Africană, în data de 2 ianuarie 2021. Cu obiectivul de a păstra acest caz unul izolat, măsurile imediate de control şi protecţie, conforme cu legislaţia în vigoare, au inclus introducerea fermei în carantină şi vor continua cu procesul de sacrificare şi neutralizare a celor aproximativ 30.000 de capete de animale. Acest proces va fi urmat de igienizarea şi dezinfecţia fermei. Compania este în contact permanent cu toate autorităţile competente şi va respecta toate deciziile care se impun în astfel de cazuri”, potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei.
Al doilea focar, anunțat de Premium Porc pe 22 ianuarie, la ferma din județul Sibiu
În 22 ianuarie, printr-un alt comunicat, compania anunţa un focar de pestă porcină africană identificat la o fermă din judeţul Sibiu. ”Un focar de pestă porcină africană a fost identificat la ferma Venturelli din jud. Sibiu. Virusul a fost confirmat în urma probelor prelevate de medicii veterinari şi transmise spre analiză către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pestă Porcină Clasică şi Pestă Porcină Africană, în data de 20 ianuarie 2021. Conform legislaţiei în vigoare, ferma a fost imediat introdusă în carantină şi va începe procesul de sacrificare şi neutralizare a celor aproximativ 29.000 de animale. Acest proces va fi urmat de igienizare şi dezinfecţia fermei”, preciză compania.
Specialiști din industrie au explicat cum se poate frauda sistemul
În cadrul unei anchete publicate de Sursa Zilei, mai mulți specialiști din această industrie, care au solicitat anonimatul, au explicat cum funcționează acest circuit, în care sunt implicați oameni din business și funcționari din Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), dar și din direcțiile județene subordonate. Miza, susțin ei, o reprezintă obținerea de venituri nejustificate de la bugetul de stat, din fondurile de despăgubire, prin falsificarea datelor din ferme referitoare la animale și prin artificii contabile.
Mecanismul este gândit în felul următor:
- PPA apare în ferme din neglijență (ipoteza autorităților) sau cu intenție (varianta specialiștilor din industrie);
- Luna ianuarie este preferată pentru că firma are posibilitatea de a accesa imediat fondurile de stat pentru despăgubiri, prevăzute deja în buget. În cazurile fermierilor care au focar PPA mai târziu, de-a lungul anului, există riscul unor întârzieri, eventual până la o rectificare bugetară. Pentru fermierii care au parte de un focar și nu pot fi despăgubiți imediat, o întârziere poate însemna falimentul, pentru că le distruge cash-flow-ul necesar pentru dezinfecție și repopulare. Anual, într-o fermă sunt crescute în medie 2,3 serii de porci, ceea ce înseamnă că o suspendare de doar câteva luni a activității poate duce la faliment. De exemplu, în cazul Olsuin / Brăila din 2020, pentru cele 26.000 de capete declarate ca sacrificate, despăgubirile au fost de aprox. 30 milioane de lei;
- Un alt motiv este că luna ianuarie este cea mai slabă din punctul de vedere al prețurilor la carne. Astfel, prețul de despăgubire este superior prețului pe care producătorii îl pot obține la poarta abatorului;
- Numărul de animale sacrificate, deci pagubele reale, este mai mic decât pagubele declarate în documentația oficială. Acest lucru poate fi realizat cu complicitatea unor funcționari de la DSVSA. În toate cazurile amintite mai sus, s-a comunicat oficial că numărul de porci care urmează să fie sacrificat este similar cu capacitatea maximă declarată a fermei – caz puțin probabil în realitate, mai ales în luna următoare Crăciunului. Un element circumstanțial confirmă această ipoteză: în cazul sacrificării animalelor de la Golești, Premium Porc a refuzat oficial folosirea unui incinerator mobil pus la dispoziție de ANSVSA, afirmând că preferă îngroparea animalelor. În afara unor motive tehnice de fațadă, explicația esențială, așa cum a fost detaliată de o sursă din interior, este că incineratoarele sunt automatizate și înregistrează cantitățile pe care le procesează, care, evident, trebuie să fie similare cu cantitățile din acte. În cazul îngropării, nu se mai face nicio verificare;
- Un alt mod de fraudare a bugetelor publice se bazează pe un artificiu contabil. În mod deliberat, nu se actualizează valoarea de inventar a scroafelor (care sunt considerate material reproducător) în contabilitate, deși posibilitatea de a amortiza cheltuielile înregistrate cu creșterea scroafelor până la maturitate, când ajung să devină productive, este o prevedere fiscală în favoarea producătorului, pe care acesta nu o aplică. Scopul este de a menține o valoare de inventar neamortizată mare pentru scroafe, astfel încât despăgubirea pe care o solicită în situația apariției unui caz de pestă porcină africană să fie mult mai mare decât în situația în care s-ar fi înregistrat amortizare;
- În restul anului, susțin aceleași surse, fermele Grupului ar fi fraudat bugetele publice în alt mod: un număr foarte mare de animale rezultate prin fătare nu au fost înregistrate și au fost comercializate fără respectarea prevederilor sanitare veterinare și fiscale (nedeclararea și neînregistrarea în evidențele contabile);
- În acest fel, s-ar fi favorizat atât răspândirea PPA, cât și eludarea obligațiilor fiscale către bugetul de stat, prin neînregistrarea veniturilor obtinute ca urmare a valorificării animalelor. O parte din sumele neînregistre ar reprezenta, se arată în documente aflate pe masa inspectorilor antifraudă din ANAF, o sursă pentru cumpărarea bunăvoinței unor funcționari publici;
- Dovada că există animale neînregistrate, dar crescute și îngrășate în fermă, poate fi stabilită din calculul de consum/fermă raportat la normele prevăzute în autorizația integrată de mediu. Prin raportarea datelor la numărul de porci declarați din fermă, se constată un consum foarte mare la furaje și medicamente. Toate aceste date se regăsesc în documente publice;
- În situația în care numărul de porcine aflate în fermă depășește capacitatea autorizată a acesteia, este evident că nu pot fi indeplinite condițiile pentru bunăstarea animalelor, ceea ce înseamnă că subvențiile pentru condiții de bunăstare a porcinelor ar fi încasate în mod necuvenit. De exemplu, doar pentru ferma de la Golești, Premium Porc a încasat aproximativ 1,58 milioane de euro anual, în ultimii doi ani, conform unor calcule în care intră numărul declarat de capete (25.000) și coeficienții specifici, potrivit legislației. Premium Porc deține 10 ferme în România. Sumele pentru bunăstarea animalelor și o parte din sumele acordate ca despăgubiri în cazuri de PPA reprezintă fonduri europene;
- Prin declararea PPA într-o fermă de scroafe, se înlocuiește tot efectivul, iar ferma este curățată de toate bolile și toți virușii. Ferma de la Golești avea mai multe tipuri de viruși, fapt care impunea cheltuieli mari pentru medicamente, deci reducerea profitabilității. Prin mecanismul de despăgubiri, compania ar putea rezolva și alte tipuri de dezinfecție necesare;
- Într-un răspuns oficial, Grupul neagă toate acuzațiile aduse, unul din argumente fiind că activitatea firmei este controlată de autoritățile statului.
Iată, integral, răspunsul Premium Porc la acuzațiile aduse de ancheta jurnalistică:
Premium Porc Group este al doilea mare producător de carne de porc pe piaţa locală, după gigantul american Smithfield Foods. Grupul DCH Internaţional, fondatorul Premium Porc Group în România, a avut în 2019 o cifră de afaceri de peste 91 milioane euro, cu o rată a profitului înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) de 23%, conform Profit.ro. Din Grupul DCH, înfiinţat în anul 2006, fac parte zece companii cu activitate integrată pe verticală în agrobusiness, acoperind producţia de cereale, producţia de furaje şi creşterea de porcine, în 9 ferme proprii situate în judetele Brăila, Braşov, Constanţa, Olt, Sibiu şi Vrancea. Compania numără, în prezent, peste 475 de angajaţi în România, potrivit news.ro.