• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Scumpiri în lanț pentru fermieri! Ministrul Oros a majorat tarifele pentru agricultori și companii!

    Ramona Dascălu -

    Scumpiri în lanț pentru fermierii români! După ce în ultima perioadă, mai mulți agricultori ne-au semnalat că au primit oferte comerciale cu prețuri majorate și cu 30% față de anul trecut, acum și Ministerul Agriculturii, printr-un ordin al ministrului Adrian Oros, le mai dă o lovitură agricultorilor, majorând 98% din tarifele pentru servicii, înregistrări, teste și acreditări.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a majorat tarifele pentru serviciile prestate fermierilor și companiilor din sectorul agricol. Potrivit Ordinului nr. 27, din 3 februarie 2021 (documentul e disponibil AICI), s-au stabilit noi tarife pentru efectuarea testelor şi controlului, certificării, înregistrării, supravegherii, monitorizării şi acreditării pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi a tarifelor pentru efectuarea testelor de calitate a seminţelor şi a materialului săditor.

    Tarife majorate masiv

    Trebuie precizat că față de forma inițială a proiectului de ordin, publicată de MADR în luna noiembrie a anului trecut, în ordinul aprobat acum de minister toate tarifele pentru serviciile prestate fermierilor și companiilor din sectorul agricol, cu trei excepții, au suferit creșteri.

    Tarifele pentru controlul culturilor semincere și materialului săditor în vederea certificării

    -Grupa cereale păioase: Creștere de la 17,3 lei/ha la 22,65 lei/ha;
    -Loturi de hibridare plant agricole; LC; sfeclă de zahăr și furajeră, butași an I și II: Creștere de la 51,9 lei/ha la 67,94 lei/ha;
    -Grupa oleaginoase și textile: Creștere de la 19,5 lei/ha la 25,53 lei/ha;
    -Grupa plante furajere: Creștere de la 20,0 lei/ha la 26,18 lei/ha;
    -Cartof: Creștere de la 59,1 lei/ha la 77,36 lei/ha;
    -Grupa legume: soiuri creștere de la 61,4 lei/ha la 80,37 lei/ha. Hibrizi creștere de la 480,2 lei/ha la 628,58 lei/ha;
    -Material de înmulțire ornamental (flori) și material de înmulțire și plantare legumicol, altul decât semințele: Creștere de la 162,5 lei/ha la 212,71 lei/ha;
    -Plante medicinale și aromatice (cu excepția celor cuprinse în alte grupe): Creștere de la 17,8 lei/ha la 23,30 lei/ha;
    -Material de înmulțire vegetativă a viței-de-vie:

    -Material de înmulțire și plantare fructifer și ornamental:

    -Material săditor de hamei:

    -Material de plantare la ghivece/buc: creștere de la 0,4 lei/ha la 0,52 lei/ha. 

    MADR precizează că pentru solicitările de inspecție în câmp, efectuate după expirarea termenelor stabilite de 1
    decembrie pentru culturile de toamnă și 1 mai pentru cele de primăvară, respectiv 15 iunie pentru culturile semincere de butași de sfeclă și cicoare industrială, dar nu mai târziu de data de 30 aprilie a anului următor pentru culturile însămânțate în toamna anului precedent și 31 mai pentru culturile de primăvară, respectiv 30 iunie pentru culturile semincere de butași de sfeclă și cicoare industrială, tarifele se majorează cu 50%. După data de 30 aprilie, pentru culturile însămânțate în toamna anului precedent, și 31 mai, pentru culturile de primăvară, tarifele se majorează cu 100%.

    Tariful pentru fiecare ha de suprafață nedeclarată se majorează de 3 ori, luându-se în considerare rotunjirea suprafeței cuprinse între 0,5–1,6 ha ca echivalentă unui ha.

    Tariful pentru un control suplimentar la cerere sau pentru corectarea lucrărilor în câmp ori la cererea de reinspecție se majorează cu 50% la primul control și cu 100% la fiecare dintre următoarele controale.

    Tarifele pentru controlul în vederea înregistrării, acreditării, supravegherii și monitorizării unor activități ale operatorilor economici

    -Controlul în vederea înregistrării operatorilor economici pentru: producere, prelucrare, comercializare: creștere de la 267,7 lei U.M la 350,42 lei U.M;
    -Supravegherea și monitorizarea operatorilor economici; controlul în vederea acreditării pentru efectuarea inspecției în câmp; controlul în vederea acreditării unor persoane pentru prelevarea eșantioanelor în vederea testării în laborator/grupa de specii; controlul în vederea acreditării unui laborator pentru testarea semințelor, în vederea:

    -Controlul în vederea acreditării pentru efectuarea inspecției în câmp privind verificarea în teren și întocmirea raportului de audit: creștere de la 918,0 lei/persoană la 1.201,66 lei/persoană;
    -Controlul în vederea acreditării persoanelor pentru prelevarea eșantioanelor în vederea testării în laborator/grupa de specii privind testarea practică și întocmirea raportului de audit: creștere de la 1.747,0 lei/persoană la 2.286,82 lei/persoană;
    -Controlul în vederea acreditării unui laborator pentru testarea semințelor:

    Tarifele pentru testele curente 

    Grupa cereale: Testul pentru puritate se majorează de la 27,5  lei/test la 36,00 lei/test. Germinația se majorează de la 29,0 lei/test la 37,96 lei/test;
    -Grupa oleaginoase și textile: Testul pentru puritatea se majorează de la 30,4/lei test la 39,79 lei/test. Germinația se majorează de la 30,2 lei/test la 39,53 lei/test;
    -Grupa plante furajere: Testul pentru puritatea se majorează de la 42,9 lei/test la 56,16 lei/test. Germinația se majorează de la  31,7 lei/test la 41,50 lei/test;
    -Sfeclă: Testul pentru puritatea se majorează de la 44,3 lei/test la 57,99 lei/test. Germinația se majorează de la  37,0 lei/test la 48,43 lei/test;
    -Grupa legume: Testul pentru puritatea se majorează de la 32,0 lei/test la 41,89 lei/test. Germinația se majorează de la 31,5 lei/test la 41,23 lei/test;
    -Plante medicinale și aromatice (inclusiv tutun): Testul pentru puritatea se majorează de la 45,2 lei/test la 59,17 lei/test. Germinația se majorează de la 30,0 lei/test la 39,27 lei/test;
    -Umiditatea–toate speciile: se majorează de la 9,6 lei/test la 12,57 lei/test;
    -Starea fitosanitară: se majorează de la 23,0 lei/test la 30,11 lei/test.

    Potrivit MADR, tarifele se majorează cu 50% pentru prestații în regim de urgență, respectiv eliberarea rezultatelor în termen de 48 de ore pentru puritate, umiditate, masa 1.000 de boabe și în termenul minim prevăzut de metoda de analiză oficială pentru germinație și stare fitosanitară, de la data și ora primirii eșantionului. Repetarea testării eșantionului, la cerere, se majorează cu 50%. Repetarea testării unui nou eșantion din același lot se majorează cu 100%.  Testele efectuate în vase de vegetație la pământ sau nisip se majorează cu 50%. La mixturi se aplică tariful testului efectuat pentru fiecare component.

    Tarifele pentru determinarea purității la sămânța necondiționată se majorează cu 100%. Tarifele pentru testarea parțială sau informativă a germinației, atunci când testul de puritate nu se solicită, se suplimentează cu 25% din tariful testului de puritate pentru fiecare specie analizată.

    Alte teste pentru care se majorează tarifele

    -Masa 1.000 de boabe sau număr de boabe/kg: Testarea se majorează de la 8,7 lei/test la 11,39 lei/test;
    Determinarea greutății hectolitrice: Testarea se majorează de la 3,2 lei/test la 4,19 lei/test;
    -Cuscută: Testarea se majorează de la 42,1 lei/test la 55,11 lei/test;
    -Cold-test (testul la rece), determinarea viabilității, determinarea autenticității: Testarea se majorează de la 53,0 lei/test la 69,38 lei/test;
    -Determinarea sticlozității, procentului de coji: Testarea se majorează de la 36,4 lei/test la 47,65 lei/test;
    -Verificarea calității exterioare a eșantionului din lotul de material de înmulțire și plantare, inclusiv cartoful pentru sămânță: 25,4 lei/test la 33,25 lei/test;
    -Testarea virotică la cartoful pentru sămânță în laborator:  a) metoda Eliza: testarea se majorează de la 236,4 lei pentru 100 de tuberculi la 309,45 lei . Pentru 200 de tuberculi testarea se majorează de la 354,6 lei la 464,17 lei. Pentru metoda vizuală testarea crește de la 162,5 lei la 212,71 lei;
    -Testarea virotică la materialul de înmulțire și plantare fructifer și la materialul de înmulțire vegetativă a viței-de-vie*): – metoda Eliza test/probă: crește de la 50,3 lei la 65,84 lei;
    -Determinarea calitativă pentru evidenţierea Cauliflower Mosaic Virus 35S promotor CAMV P-35S și Nopaline synthase T-NOS pentru porumb și soia: creștere de 437 lei la 458,59
    -Determinarea cantitativă a elementului MON 810 din seminţe de porumb: creștere de la 528 lei la 554,08
    -Determinarea calitativă pentru evidenţierea Cauliflower Mosaic Virus 35S promotor CAMV P-35S și Nopaline synthase T-NOS pentru porumb și soia+Determinarea cantitativă a elementului MON 810 din seminţe de porumb: creștere de la 797 lei la 882,76 lei;
    -Determinare cantitativă a evenimentului GTS 40-3-2 (MON-040-3-2) din semințe de soia: creștere de la 528,0 lei la 584,81 lei;
    -Determinare calitativă pentru evidențierea Cauliflower Mosaic virus 35S promotor CAMV P-35S și Nopaline synthase T-NOS pentru porumb și soia + Determinarea cantitativă a evenimentului GTS 40-3-2( MON-40-3-2) din semințe de soia: creștere de la 797,0 lei la 882,76 lei;
    -Determinarea purității varietale la Horeum spp. prin electroforeză în gel de poliacrilamidă (PAGE): creștere de la 890,0 lei la 985,76 lei;
    -Determinarea purității varietale la Triticum spp. prin electroforeză în gel de poliacrilamidă (A-PAGE): creștere de la 890,0 lei la 985,76 lei.

    MADR precizează că tariful pentru testarea virotică a eșantioanelor recepționate după data de 15 septembrie se majorează astfel: cu 50% până la data de 30 septembrie; cu 100% între 1 octombrie și 31 octombrie; cu 150% între 1 noiembrie și 30 noiembrie; după 30 noiembrie, cu 200%. În cazul repetării testării, la cerere, tariful se majorează cu 50%.

    Tarife pentru prestații privind certificarea semințelor și a materialului săditor

    Tarifele referitoare la certificarea prin supraveghere la reambalare sau la aplicarea vignetelor/8 ore se majorează astfel: pentru următoarele 8 ore la același lot cu 50%, iar pentru timpul care depășește 16 ore la același lot, cu 100%.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    O mare fabrică românească de pâine a fost cumpărată de străini Alertă meteo de ploi și vânt puternic. Cantitățile de apă pot depăși 50 l/mp De la tunsul oilor la pensiune cu specific ciobănesc. Florin Muntean a investit în Complexul Țurcana