• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Planul B pentru despăgubirile de secetă! Asociația Forța Fermierilor a asigurat un amendament pentru banii fermierilor!

    Roxana Dobre -

    Planul B pentru despăgubirile fermierilor! Dacă Executivul nu modifică în sedința de vineri, 19 februarie, Legea Bugetului de stat, care se află pe ordinea de zi spre aprobare, fermierii își pun speranța doar în intervenția Parlamentului care poate depune amendamente privind plățile către fermieri. Modificarea la Legea Bugetului se poate cere doar după ce Legea Bugetului va ajunge în Legislativ pentru a fi votată!

    Asociația Forța Fermierilor a trimis încă de luni, 25 ianuarie, către cele două Comisii pentru agricultură, din Senat și, respectiv din Camera Deputaților o adresă prin care se cere o soluție legislativă pentru acordarea despăgubirilor pentru culturile de primăvară aferente anului 2020. Între timp, asociația a solicitat acest sprijin pentru fermieri și în stradă, ministrului agriculturii, printr-o primă pichetare a sediului MADR care s-a desfășurat joi 18 februarie. Acțiunea de protest va continua luni – 22 februarie, Asociația Forța Fermierilor solicitându-i lui Adrian Oros să își respecte promisiunea făcură agricultorilor privind plata despăgubirilor pentru seceta înregistrată la culturile de primăvară.

    Despre adresa trimisă de Asociația Forța Fermierilor, Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici: Despăgubirile la culturile de primăvară, în Parlament. Asociația Forța Fermierilor cere o lege pentru plata fermierilor!

    Deputații din Comisia pentru Agricultură vor depune un amendament la Legea Bugetului, la solicitarea Asociației Forța Fermierilor

    Un prim semnal pozitiv a venit din partea Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților după ce Asociația Forța Fermierilor a solicitat public, în numele membrilor săi, ajutorul deputaților pentru plata urgentă a despăgubirilor pentru culturile de primăvară către fermieri. Adrian Chesnoiu, președintele Comisiei, a dat asigurări că speța a fost deja dezbătută de către parlamentari și adusă în vedere Ministerului Agriculturii.

    Mai mult, se mai arată în răspunsul oficial al Comisiei, în cazul în care Guvernul nu va adopta OUG pentru acordarea despăgubirilor, ceea ce nu s-a întâmplat până în prezent, banii nefiind prevăzuți în Bugetul de stat, toți membrii comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților și-au arătat disponibilitatea de a analiza oportunitatea depunerii unui amendament la Legea bugetului de stat pentru 2021, care să asigure fondurile necesare în vederea acordării acestor drepturi”.

    Despre răspunsul deputaților la solicitarea Asociației Forța Fermierilor, Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici: Comisia pentru Agricultură, răspuns pentru Asociația Forța Fermierilor. Adrian Chesnoiu: ”Dacă Guvernul nu va da OUG pentru despăgubiri, depunem amendament la Legea bugetului”

    Ulterior răspunsului adresat Asociației Forța Fermierilor, Adrian Chesnoiu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc duminică, 14 februarie, că parlamentarii PSD vor depune amendamente pentru majorarea sumelor alocate prin bugetul de stat pentru sprijinirea fermierilor. ”Vom depune amendamente la Legea Bugetului de Stat pentru susținerea agriculturii românești, a producției autohtone și a satului românesc, pentru că bani sunt în țară, bani se pot aduce la bugetul românesc, numai că trebuie să vrei și să fii de bună credință pentru a-ți îndeplini jurământul de credință depus fermierilor. Agricultorii români oferă alimente de calitate și au nevoie de sprijin pentru obținerea unei producții sustenabile, pentru a fi performanți și a putea face față valului de alimente importate din Vestul Europei”, a precizat președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților.

    Amendamentele pot fi depuse la Legea Bugetului după ce acesta va ajunge în Parlament și Guvernul își va angaja răspunderea pentru acesta. Acestea trebuie aprobate în Comisiile de specialitate și ulterior votate în plenul Parlamentului.

    Legea Bugetului, pe masa Guvernului

    Guvernul discută vineri, 19 februarie, proiectul de buget pe 2021 cu o ţintă de deficit de 7,16%.  Bugetul MADR pe 2021 se ridică 26.005.827.000 de lei – credite bugetare, o sumă cu 10,38% mai mare decât cea de care instituția a beneficiat anul trecut, când bugetul a ajuns la 23.559.208.000 lei.

    Pe larg despre Bugetul pentru anul 2021 puteți citi aici: Bugetul MADR 2021: Sumele pentru sprijinirea fermierilor – tăiere de 48%, banii de secetă nu există!


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri! Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații