• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Malagrow lansează un nou concurs pentru producători: ”Made in Romania”

    Angelica Lefter -

    Malagrow organizează în acest an un concurs pentru horticultori. Competiția ”Made in Romania” este organizată în premieră și își propune să identifice și să premieze cele mai bune soluții aplicate de horticultorii români. La concurs sunt invitați să participe cultivatori care utilizează soluții neobișnuite, inovative în munca lor. Câștigătorii vor primi premii substanțiale oferite de Malagrow, potrivit unui comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Horticultura din România trece printr-o perioadă de dezvoltare spectaculoasă, de aceea Malagrow a decis să aleagă prin concurs producătorii cu cele mai bune idei – s-a spus în cadrul conferinței de presă online organizate miercuri de Malagrow, firmă care activează în domeniul suplimentelor speciale de substanțe nutritive.

    ”Made in Romania este un concurs la care se pot înscrie producători agricoli din România care utilizează mijloace și metode profesionale și alte practici inovatoare în cultivarea legumelor, fructelor și a plantelor ornamentale și reușesc să distribuie produsele lor consumatorilor sau clienților finali. Obiectivul principal al inițiativei este premierea producătorilor care cultivă eficient produse horticole românești”, a spus Csaba Éber, directorul general adjunct al Malagrow

    Concursul Made in Romania este organizat de Malagrow în premieră în 2021 cu scopul declarat de a identifica cele mai bune practici, cele mai inovative idei și cele mai creative soluții avansate de horticultura română din prezent și de a le prezenta publicului larg. Cultivatorii de legume, fructe și plante ornamentale sunt așteptați pe platforma noastră, unde – parcurgând câțiva pași simpli – se vor putea înscrie la concurs începând din luna martie. Perioada de depunere a proiectele se încheie în octombrie.

    Proiectele vor fi evaluate de un juriu format din profesioniști din domeniu. Proiectele câștigătoare vor fi premiate, iar Malagrow va acorda premii în diferite categorii precum și premiul cel mare Made in Romania.

    Producătorii își pot depune candidatura la mai multe categorii, de exemplu:  categoria micilor producători de legume, fructe, o categorie separată pentru cultivatorii bio sau pentru producătorii de plante ornamentale. Un producător poate depune mai multe proiecte la mai multe categorii, de exemplu poate depune două proiecte distincte, unul pentru soluțiile pe care la are în legumicultură, iar dacă se ocupă și de plante ornamentale și are idei viabile, poate depune un proiect și în această categorie.

    ”Cel mai bun proiect, care depășește cu mult nivelul mediu al practicilor de cultivare din România, va primi premiul cel mare „Made in Romania”. Premiul este prestigios în sine, de vreme ce arată că deținătorul premiului se află în topul domeniului său. În plus, reușita va fi recompensată și cu produse Malagrow pentru a susține în continuare efortul depus pentru excelență”, a precizat Csaba Éber.

    Dosarele se pot depune din momentul anunțării concursului până la toamnă, ele vor fi evaluate de un juriu format din profesioniști, iar după stabilirea câștigătorilor, în luna noiembrie va avea loc și gala de premiere, unde cei mai buni vor păși în lumina reflectoarelor pentru a fi cunoscuți de colegii de breaslă și de publicul larg.

    Fermierii se pot înscrie în concursul Malagrow pe site-ul https://malagrow.ro/made-in-romania/.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Ferme agricole închise de Garda de Mediu! Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Ploi și vreme rece la final de aprilie. Când se schimbă temperaturile