• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O mare fermă din România – trimisă în judecată pentru fraudarea subvențiilor APIA!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O mare fermă din România a fost trimisă în judecată pentru fraudarea subvențiilor de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură! Este vorba despre cea mai importantă exploatație de creștere a suinelor din judeţul Galaţi care a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Prejudiciul se ridică la 264.459 lei iar APIA s-a declarat parte civilă în dosar.

    Conform unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), s-a dispus trimiterea în judecată a unei persoane fizice, la data faptei administrator al SC Suintest SRL pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În dosar, mai sunt implicate și alte două persoane fizice, la data faptelor angajați în cadrul unei ferme ce aparține SC Suintest SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

    Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2012-2017, în cadrul Măsurii 215 – “plăți pentru bunăstarea animalelor”, administratorul SC Suintest SRL ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), mai multe documente false (deconturi justificative, avize, formulare de mișcare, etc.) în scopul de a obține în mod injust ajutoare financiare europene acordate pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și transport ale suinelor (porci). O parte din documentele depuse la APIA ar fi fost falsificate și puse la dispoziție fermierului de către ceilalți doi inculpați.

    ”Cu titlu de exemplu se arată că o parte din acele documente atestau că porcii erau verificați și corespundeau din punct de vedere al sănătății pentru a fi scoși din fermă, cântăriți și transportați în vederea abatorizării. În realitate, aceștia erau dirijați pe jos de către salariații societății de la fermă la abator (care se afla amplasat în apropiere), contrar celor menționate în documentele care atestau transportul acestora cu mijloace de transport. Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 264.459 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză. În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii”, mai precizează DNA.

    Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galați cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

    Conform sursei citate, anterior, la data de 17 decembrie 2020, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fizică, la data faptei angajat în cadrul unei ferme ce aparține SC Suintest SRL, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de: complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.

    În prezența apărătorului ales, aceasta a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: doi ani și patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și patru luni și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

    Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Galați.

    Potrivit informațiilor publicate de jurnaliștii de la Adevărul, ferma nu se află la primele probleme cu legea. Astfel, cea mai mare fermă de porci din judeţul Galaţi a primit în luna mai 2020 o amendă uriaşă, de 50.000 de lei, din partea Gărzii de Mediu după ce, în urma unui control efectuat în perioada 4-5 mai 2020, s-a descoperit că funcţionează fără Autorizaţie Integrată de Mediu, document absolut obligatoriu pentru orice firmă.

    Te-ar mai putea interesa

    Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe