• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Contractele de închiriere a pășunilor comunale, făcute publice de primărie!

    Angelica Lefter -

    Contractele de închiriere a pășunilor, făcute publice de primărie! Un model de bune practici în rândul autorităților locale. Pentru ca treburile să meargă așa cum se întâmplă în țările civilizate, autoritățile din comuna Cojocna, din județul Cluj, au decis transparență totală în procesul de închiriere a pășunilor față de localnici.

    Astfel, pe pagina de Facebook ”Primăria comunei Cojocna”, dar și pe cea a viceprimarului Anca Marcu, au fost făcute publice contractele de închiriere a pășunilor comunale, cu informațiile și explicațiile de rigoare.

    ”Acestea sunt contractele de închiriere a pășunilor comunale, valabile în prezent. Majoritatea fiind încheiate în ultimii 3 ani, pe o perioadă de 10 ani, sunt valabile pana în 2027, 2028, respectiv 2029, asta în cazul în care nu intervine încetarea contractului din alte motive prevăzute în cuprins. În perioada următoare vom lua legătura cu fiecare fermier pentru actualizarea datelor acolo unde este cazul, vom ieși pe teren pentru verificări (în primul rând pentru a constata dacă s-au incendiat respectivele suprafețe) și începând din luna mai, împreună cu colaboratorii noștri de la USAMV, începem studiul pentru amenajamentele pastorale, în teren. Vă stăm la dispoziție pentru orice fel întrebări, preferabil la Primărie, la numărul de telefon al instituției sau pe mail-ul vicecojocna@gmail.com”, scrie viceprimarul Anca Marcu.

    Textul oficialului este urmat de prezentarea postării primăriei Cojocna, în care sunt prezentate toate informațiile necesare crescătorilor de animale, de la listele cu numele posesorilor de contract și durata acestora, până la îndatoririle fiecărui aparținător de teren închiriat de la primăria Cojocna.

    ”În spiritul transparenței și a bunei informări a cetățenilor, vă prezentăm contractele de închiriere a pășunilor comunale. Adițional, vă informăm pe toți cei interesați, cu privire la conținutul hotărârii de Consiliu Local care a avut și această temă:

    În scopul organizării, administrării şi exploatării pajiştilor permanente, pentru ridicarea producţiei de masă verde pe păşuni, toţi membrii consiliului local, primarul şi viceprimarul vor mobiliza în tot cursul anului pe toţi deţinătorii de animale pentru executarea lucrărilor pe pajişti. Chiriaşii vor efectua toate lucrările de curăţire, regenerare, desecări, decolmatări, până la data de 1 mai a.c. iar lucrările de târlire pe tot parcursul anului.

    Datele calendaristice la care animalele se învoiesc la păşunat sunt:

    – ovine şi caprine 01 mai 2021 – 30 noiembrie 2021
    – bovine 10 mai 2021 – 30 noiembrie 2021

    Chiria pe 2021, stabilită la 100 de lei/an, plus impozit și taxă de adeverință

    Pentru anul 2021, pentru deținătorii de animale care închiriază pășune comunală, conform prevederilor legale, se stabilește taxa de 100 lei/ha/an, la care se adaugă 50 ron/ha impozit și 60 ron/ha taxa eliberare adeverință APIA.

    Grupul de lucru constituit pentru întocmirea documentației amenajamentului pastoral, împreună cu reprezentanții Direcției Agricole, vor întocmi tabele cu suprafețele de pajiști existente, ortofotoplanuri, hărți, studii ecologice și agronomice a vegetației ierboase și arbustive/dendrologice din sisteme praticole care necesită costuri suplimentare.

    Pentru perioada de păşunat al anului 2021, chiriaşii de păşuni sunt obligaţi să întreţină păşunea conform contractului de închiriere încheiat cu Consiliul Local Cojocna.

    Pășunatul, numai cu animale declarate 

    Se admit la păşunat doar animale pentru care se prezintă adeverință eliberată de medicul veterinar care să ateste faptul că sunt înregistrate în Registrul Național de Evidență al Animalelor.

    Se admit la păşunat numai turme constituite cu responsabili şi îngrijitori care vor răspunde de respectarea regulilor de păşunat, întreţinerea lucrărilor pe păşuni ca: tabere de vară, fântâni, platforme şi jgheaburi de adăpat, garduri de tarlalizare şi alte amenajări.

    Totodată vor răspunde de aplicarea fertilizării prin târlire socotind 100 mp pentru fiecare bovină şi 70 mp pentru fiecare ovină, în care scop tarlalele vor fi dimensionate în aşa fel ca să fie mutate tot la 10-15 zile.

    Pentru turmele de oi la care sunt închiriate terenuri ale cetăţenilor, deţinătorii de terenuri vor desemna un reprezentant al lor care va încheia un contract cu proprietarii de animale, contract care se va prezenta la Primărie pentru verificare şi avizare.

    Se interzice încheierea de contracte pe terenuri în situaţia în care suprafaţa contractată nu este suficientă faţă de efectivele de animale deţinute. Aceste turme nu vor fi aprobate în raza comunei.

    În situaţia în care aceste condiţii nu vor fi respectate, deţinătorii de animale vor fi scoşi din raza comunei, iar deţinătorii de terenuri care vor solicita comisia pentru constatarea pagubelor vor suporta personal consecinţele prevăzute de lege, comisia nu se vă prezenta la constatarea pagubelor”, se arată în textul prezentat de reprezentanții comunei Cojocna din județul Cluj.

    Regulamentul face referire inclusiv la perioada de pășunat, când crescătorii de animale trebuie să țină cont de mai multe aspecte prezentate în hotărâre. De reținut faptul că este strict interzisă subînchirierea sau schimbarea destinației suprafeței de teren.

    ”În perioada de păşunat proprietarii de animale care nu vor respecta suprafeţele atribuite pentru păşunat sau vor depăşi suprafeţele de păşunat stabilite prin contractul de închiriere, în urma constatărilor făcute de comisia de evaluare a pagubelor sau de către viceprimar personal, vor fi sancţionaţi cu amendă contravenţională de la 1500 la 2500 lei.

    Suprafeţele de păşuni îmbunătăţite prin însămânţare şi supraînsămânţare cu iarbă nu se vor păşuna timp de 2 ani, recoltarea acestor suprafeţe se vă face numai prin cosire pentru furaje.

    Este interzisă schimbarea destinaţiei terenului şi a modului de folosinţă fără aprobarea DGAA Cluj şi a Ministerului Agriculturii.

    Se interzice primirea în păşunile comunale a animalelor ai căror proprietari nu au achitat taxele de păşunat pentru anul 2020 până la achitarea taxei restante cu penalizările aferente şi a taxei pentru anul în curs.

    După aprobarea cererilor în şedinţa de consiliu, viceprimarul vă soluţiona cererile depuse, între şedinţele Consiliului Local .

    Prezenta hotărâre se va prelucra cu toţi şefii de turmă şi de ciurzi până la data de 15.04.2021, aceştia vor încheia contract de închiriere cu Primăria Cojocna pe o perioadă de la 7 la 10 ani. Se interzice subînchirierea sub sancţiunea rezilierii contractului.

    În cazul în care rămâne păşune disponibilă, conform Legii 44/19.01.2018, se vor încheia contracte de închiriere prin atribuire directa, în condițiile prevederilor Legii 278/2009 privind Codul civil. Criterii de departajare:

    1. Cei ce solicită pășune să aibă domiciliul stabil în comuna Cojocna;
    2. Suprafața de pășune solicitată să fie acoperită cu numărul de animale respectând încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha;
    3. Dacă sunt mai multe solicitări pentru aceeași pășune să se țină cont de numărul de animale pe care le deține fermierul respectiv
    4. În cazul în care fermierul mai deține și alte suprafețe de pășune se va ține cont de modul în care exploatează pășunea conform HCL privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente pe anul 2021.

    Şefii de turme şi ciurzi sunt obligaţi să asigure împreună cu medicul veterinar acţiunile sanitar veterinare obligatorii cum sunt: vaccinările şi două îmbăieri sau alte tratamente stabilite prin lege. Nu se primesc animale în păşune fără aviz medical şi fără documente care atestă că animalele sunt înscrise în RNE.

    Persoanele care au construcţii provizorii (saivane, staule) şi rămân în păşune şi în perioada de iarnă, pe perioada de la 30 noiembrie până la ieşitul animalelor la păşunat vor achita o taxă pentru terenul de sub construcţie de 1 leu/mp/lună (excepţie fac suprafeţele concesionate de către fermieri).

    După încheierea amenajamentului pastoral pe pășuni și fânate se vor prevedea fonduri din Bugetul local pentru înscrierea în Cartea Funciară a acestora”, se arată în comunicarea primăriei către crescătorii de animale din comuna Cojocna.

    Foto: Facebook/Primăria comunei Cojocna
    Foto: Facebook/Primăria comunei Cojocna

    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till