• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA – o instituție cu sistem anti-mită certificat la nivel internațional!

    Angelica Lefter -

    Recunoaștere a profesionalismului, transparenței și corectitudinii în  lucrul cu fermierii! Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Adrian Pintea, a primit astăzi, 15 martie 2021, la sediul APIA, certificatul de conformitate a sistemului de management anti-mită cu standardul internațional ISO 37001:2016, potrivit unui comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Certificatul a fost înmânat de Alessandro Romei, EMEA Senior Director la RINA SIMTEX – organismul de certificare pentru acest standard de calitate.

    “Obținerea acestei certificări de către APIA confirmă faptul că la nivelul instituției noastre a fost implementat un set de reguli și măsuri de control anti-mită, cu scopul de a descuraja orice posibile fapte de mituire, dar și în vederea prevenirii, detectării și tratării riscurilor de mituire, atât în interiorul Agenției, cât și în relația cu fermierii și cu colaboratorii instituției. Implementarea standardului internațional ISO 37001:2016 ne permite să ne consolidăm structura organizațională, care se bazează pe etică, transparentă, profesionalism și încredere în relația cu fermierii, beneficiarii fondurilor europene și naționale implementate de APIA, dar și cu instituțiile interne și externe cu care APIA colaborează. Totodată, mulțumim pe această cale și consultantului, SC ABT Consultanță în Management SRL, pentru profesionalismul și sprijinul acordat în realizarea acestui obiectiv”, a declarat Adrian Pintea.

    La rândul său, Alessandro Romei a apreciat profesionalismul echipei APIA.

    “Vă felicit pentru implicarea dumneavoastră în procesul de certificare, aveți o echipă foarte bine pregătită cu care am lucrat eficient. Pentru RINA a fost o plăcere colaborăm și este o onoare să vă avem în portofoliul nostru de clienți”, a menționat Alessandro Romei.

    Potrivit informării, RINA este prezentă în România din anul 2006 și oferă o gamă largă de servicii de certificare, verificare a conformității, inspecții și instruire, soluții personalizate de înaltă calitate în sectoarele de industrie energetică, marină, certificare, transport și infrastructură.

    Acesta este al doilea standard implementat la nivelul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, după ce în anul 2016 APIA a primit certificatul de conformitate cu standardul ISO 27001 – Sistemul de Management al Securității Informației.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”