• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agenția de plăți: 360 de milioane euro au fost plătite în conturile a 8.610 de fermiere!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Peste 8.600 de femei antreprenor au primit 360 de milioane de euro finanțare nerambursabilă prin PNDR 2020! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează printr-un comunicat remis luni, 22 martie, pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că a finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) proiectele dezvoltate de 8.610 beneficiari femei, cu fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 360 de milioane de euro.

    Conform AFIR, cele mai multe investiții, ale căror reprezentanți legali sunt femeile, sunt finanțate prin intermediul submăsurii 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri). Astfel, 164 de milioane de euro au fost acordate către 4.000 de femei care s-au instalat ca tineri fermieri.

    ”Pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3), AFIR a acordat finanțare în valoare totală de aproximativ 58 milioane de euro pentru 3.857 de beneficiari femei. Pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole și pomicole, AFIR a finanțat investiții realizate de 275 de femei. Valoarea totală a proiectelor finanțate în cadrul submăsurilor 4.1 și 4.1a este de 92 de milioane de euro”, mai subliniază AFIR.

    Sursa citată mai informează că pentru sprijinul pentru înființarea de activități non-agricole în zone rurale (pensiuni agroturistice, ateliere meșteșugărești, coafor, servicii diverse) au obținut 362 de femei, în cadrul submăsurii 6.2. Valoarea totală a investițiilor non-agricole finanțate de AFIR se ridică la 22,4 milioane euro.

    Tot prin PNDR 2020, mai anunță sursa citată, au primit sprijin financiar pentru crearea şi dezvoltarea în mediul rural de activități non-agricole 112 femei, valoarea finanțărilor obținute fiind de peste 20 de milioane de euro. Aceste finanțări acordate prin submăsura 6.4 au acoperit investiții foarte diverse, de la pensiuni agroturistice, cabinete veterinare, fabricarea produselor textile, activități meșteșugărești și până la service-uri auto.

    ”De la demararea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 în martie 2015 și până în prezent, AFIR a primit 73.990 de cereri de finanțare a investițiilor în agricultură și în mediul rural în valoare de peste 9,7 miliarde de euro. Dintre acestea, au fost încheiate 66.505 de contracte de finanțare cu beneficiarii PNDR, cu o valoare de 5,67 miliarde de euro. Plățile efectuate de AFIR se ridică la 7,12 miliarde de euro, ceea ce duce gradul de absorbție a PNDR 2020 la peste 75% din fondurile alocate de Uniunea Europeană”, se mai arată în comunicat.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Cosmin Micu renunță la floarea-soarelui: „E mai ușor să fac 4 t/ha la rapiță decât 3 t/ha la floare” În timp ce prețurile în portul Constanța scad, Ucraina își mută cerealele prin România Fermă de 3.600 de hectare din vestul țării – scoasă la vânzare! Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat!

    Ultimele știri

    Alertă sanitar-veterinară în Vaslui după ce autoritățile au confirmat un focar de rabie Piața cerealelor, la zi. Prețurile încep săptămâna pe plus. Porumbul DAP Constanța – 205 euro/tonă Un virus nou lovește fermele de vaci! Au fost confirmate deja 12 focare Apel către clasa politică înaintea Forumului de la Neptun: „Fiecare zi de blocaj se plătește din buzunarul românilor!” Cultivi orz hibrid și dorești să obții cele mai bune rezultate pentru ferma ta?