• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Secretarul de stat Daniel Botănoiu, vești bune pentru oieri

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Vești bune pentru crescătorii de animale! Secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu s-a întâlnit miercuri, pe 24 octombrie, la sediul MADR, cu reprezentanții asociațiilor și federațiilor crescătorilor de ovine, precum și cu exponenții societăților care realizează export de carne și animale vii din specia ovină. De asemenea, au participat reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din cadrul MADR.

    Secretarul de stat a prezentat rezultatele vizitei efectuate de delegația oficială a României, condusă de premierul Viorica Dăncilă, din perioada 15-21 octombrie în Turcia, Dubai, Abu-Dhabi și Kuweit.

    S-a propus reluarea activităților în cadrul grupului de lucru și invitarea ministrului Petre Daea în Turcia pentru a discuta cu omologul său.

    Discuțiile s-au purtat pe acceptarea unei cote la schimbul de animale vii, din specia ovine, precum și înființarea unor centre de odihnă a animalelor astfel încât să se poată tranzita Turcia cu animale vii către țările din Orientul mijlociu.

    Cinci companii din Dubai și-au manifestat interesul vis-a-vis de acest subiect, astfel că s-a agreat o nouă întâlnire pentru inițierea negocierilor pentru exportul de ovine din România, partea română fiind așteptată să desfășoare o vizită în perioada 2 – 8 decembrie.

    Trei companii importante din statul Abu Dhabi sunt interesate să importe animale vii (pasări, bovine, caprine), produse procesate și furaje.

    În vederea stabilirii unor relații comerciale ferme cu statul Kuweit este necesar, în regim de urgență, să fie agreat certificatul sanitar –veterinar, de către autoritățile sanitar-veterinare ale celor două state.

    De asemenea, s-a convenit ca în perioada imediat următoare să se intensifice eforturile pentru deblocarea exportului cu Siria, în sensul agreării modelului de certificat sanitar veterinar oficial de către autoritățile sanitare veterinare ale celor două state precum și realizarea tuturor demersurilor pentru exportul animalelor vii pe noi piețe externe (Maroc, Algeria, Tunisia etc.).

    Te-ar mai putea interesa

    Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme

    Ultimele știri

    Aproape 54.000 de fermieri primesc despăgubiri de secetă. Banii, în cont până la finalul anului! Grâul românesc, din nou în vizorul Algeriei. Germania pierde 17% din recolta de porumb, iar importurile UE vor crește Abia intrat în portofoliul de porumb Soufflet Agro, Kantargo vine cu randamente ridicate și uscare rapidă Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA!